Statele Unite ale Eutopiei
O zonă euro cu politici economice şi fiscale coordonate şi crearea unui Fond Monetar European. O zonă euro care se va extinde după un set clar de reguli şi, astfel, crearea unei noi categorii de state membre – cele candidate la zona euro. Printre acestea, cel mai probabil, se va număra şi România, aflată, iată în faţa unei noi „tranziţii“.
O Europă cu politică externă şi de apărare comună, coordonată de un singur „Minister de Externe“, care ar urma să preia responsabilităţile distribuite acum între diferite instituţii şi comisari. Plus o armată europeană, ca sprijin pentru noua politică.
Un preşedinte al Comisiei Europene cu adevărate atribuţii de prim-ministru, ales direct de către cetăţenii Uniunii şi cu dreptul de a-şi selecta singur echipa guvernamentală. O reformă a Parlamentului European, constînd în înfiinţarea unei „Camere a statelor membre“, care va avea ca principală atribuţie legătura cu parlamentele naţionale. Şi tot la capitolul „întărire a democraţiei“ – instrumente concrete de intervenţie a Comisiei în cazul derapajelor constatate în diferite state membre.
Aceasta ar fi, în linii mari, descrierea viitoarei federaţii a statelor europene, în viziunea a 11 miniştri de Externe constituiţi în aşa-numitul „grup al viitorului“. Ei reprezintă 11 state membre, nu neapărat cele mai mari, dar printre cele mai influente: Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia şi Spania. În paranteză fie spus, este notabilă prezenţa Poloniei ca unic reprezentant al „noii Europe“ şi, bineînţeles, absenţa Marii Britanii.
Despre proiectul Europei Federale, descris de „cei 11“ şi anticipat în discursul despre Starea Uniunii al preşedintelui Barroso, s-a scris şi s-a vorbit destul de mult în ultimele zile. Iar reacţia internă a fost stimulată şi de o dezbatere orgnizată de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.
Desigur, s-a discutat mult şi despre interesul specific al României în această construcţie. Trebuie să evităm crearea unei „Europe cu mai multe viteze“, dar ideea constituirii unui grup de „state candidate la euro“ chiar asta sugerează. Sîntem interesaţi într-o zonă euro mai puternică, dar aceasta presupune reguli mai stricte de acces şi o perioadă de preaderare mai îndelungată, probabil peste termenul invocat de preşedintele Băsescu, şi anume anul 2015.
Dar cît de actuală este, pînă la urmă, viziunea „celor 11“? Desigur, proiectul Europei unite, pe principii federale, nu este nou. El a înflăcărat minţi vizionare încă din secolul al XIX-lea – ca să nu mergem pînă în negurile Evului Mediu ori chiar mai departe şi să luăm ca punct de pornire doar ideea Statelor Unite ale Europei, expusă de Victor Hugo la Congresul pacifist de la Paris din 1849.
Revenind la prezent, sîntem în momentul optim pentru relansarea unui asemenea proiect? Pe de o parte, una dintre lecţiile crizei euro este tocmai necesitatea unei mai puternice integrări, care nu poate fi concepută fără aspectul ei politic. Pînă şi de pe partea cealaltă a Canalului Mînecii, din eurosceptica Britanie, adîncirea integrării zonei euro este văzută ca obligatorie pentru depăşirea situaţiei.
Federaliştii au, aşadar, un argument puternic în buzunar, o pleaşcă la care probabil nici ei nu se aşteptau, în „vremurile bune“, cînd euro părea puternic, iar entuziasmul extinderii Uniunii se ridica la cote maxime. Însă a vorbi atunci despre coordonare fiscală şi guvernanţă economică era ca şi cum ai fi încălcat un tabu străvechi. Exista o limită „sacră“ peste care nu se putea trece.
Dar sînt şi motive pentru care entuziasmul federaliştilor ar trebui să fie mai potolit. În primul rînd, pentru că, e clar de pe acum, construcţia nu va cuprinde toate cele 27 de state membre de acum. Cel puţin în faza iniţială – şi nu se ştie cît de îndelungată ar putea fi –, această federaţie ar putea semăna mai degrabă cu un şvaiţer, cu găuri precum Cehia, Marea Britanie, poate Ungaria sau, de ce nu, Suedia sau Finlanda, asta ca să nu mai punem la socoteală cazul special al Greciei.
Apoi, ideea se va dovedi mai dificil de vîndut în statele membre decît îndeobşte se poate crede. Ultimele consultări populare privind o Constituţie Europeană – oricum, mult mai modestă ca aspiraţii decît Europa federală – a avut rezultatele cunoscute la referendumurile organizate în 2005, în Franţa şi Olanda. De ce am crede că, acum, într-o perioadă de criză şi de avînt al euroscepticismului, rezultatele vor fi altele?
În definitiv, cine ne aşteptăm să cîştige dezbaterea publică: ternii federalişti şi eurocraţi sau coloraţii suveranişti, gata să arunce toate relele crizei spre Bruxelles? Şi apoi, cine ne garantează că înşişi liderii naţionali „responsabili“ nu vor sfîrşi prin a alege să apese pedala suveranităţii, din motive electorale? Vedem cît de dificilă este alegerea Germaniei în a-şi asuma poziţia de lider al Europei (cu cîştigurile, dar şi cu costurile de rigoare), într-o perioadă complicată din punct de vedere intern, care precede alegerile federale din primăvara lui 2013. Şi ne amintim de tonul antieuropean, de stînga şi de dreapta, care a însoţit campania prezidenţială franceză din această primăvară.
Desigur, europenii ar putea primi bine ideea unei Europe mai democratice, în care să aibă un cuvînt de spus în ce-i priveşte pe decidenţii enigmaticului „Bruxelles“. Dar liderii naţionali care se adună din cînd în cînd în impersonala clădire „Justus Lipsius“ şi care reprezintă chiar ei, în cel mai înalt grad, „Bruxelles“-ul, sînt primii care ar vrea să evite, cu orice preţ, consultarea populară.
Nu ei s-au îngrijit ca Tratatele să poată fi modificate, pe ici-pe colo, fără consultarea naţiunilor, tocmai pentru a evita accidente de tipul Olanda, Franţa şi, mai recent, Irlanda?
Ideea generoaasă a „celor 11“ va putea prinde viaţă doar atunci cînd liderii naţionali vor aduce viitorul Europei în inima dezbaterii naţionale şi vor evita tentaţiile electoraliste, chiar cu preţul pierderii puterii. Şi întrebarea este dacă nu cumva pentru aceasta va trebui să aşteptăm o altă generaţie de lideri. Pînă atunci, să vorbim mai degrabă despre „Statele Unite ale Eutopiei“. Ar fi o discuţie frumoasă.
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la The Money Channel.