Zoologie
Redescopăr, amuzat, un text de acum zece ani (publicat în dispăruta revistă Plai cu boi). Zoologia politică s-a mai schimbat de-atunci, dar speciile au rămas aceleaşi… Citiţi şi veţi vedea.
Lui Adam i s-a dat, în Rai, dreptul de a numi animalele şi de a le stăpîni. După izgonirea din Rai, lucrurile au luat o întorsătură cu totul neconvenabilă: animalitatea a început să dea nume oamenilor şi să-i stăpînească, pînă-ntr-atît încît, de la sihaştrii primelor veacuri creştine (care încercau să-şi domesticească menajeria interioară) pînă la fizionomiştii Renaşterii (care clasificau mutra semenilor după afinităţile ei cu profilul diverselor sălbăticiuni cunoscute) şi pînă la vocabularul etern al caricaturii şi injuriei, zoologia a devenit, să zicem aşa, o parte însemnată a antropologiei… Dar parcă niciodată şi niciunde ca în România contemporană, n-a reuşit morfologia regnurilor inferioare să iasă atît de explicit şi de euforic la suprafaţă. A identifica pe stradă, la televizor sau pe scena politică, specii diferite de animalitate nu mai este, în aceste condiţii, o operaţiune ofensatoare, ci o modestă operă descriptivă. Iei notă, pur şi simplu, de ambianţă.
Mai întîi, ai de înregistrat expresia sonoră a animalităţii. Zgomotele străzii, ale mediilor audio-vizuale, ale oricărei aglomerări umane s-au îndepărtat simţitor de la stilistica articulării calme, a emisiei controlate raţional. Auzi, la fiecare pas şi la orele cele mai neaşteptate, şuierături, răgete, mîrîeli, chiote, grohăieli, behăituri, ciripeli, mormăituri, croncăneli, scîncete, lătrături, gemete, horcăieli, ţipete acute şi icnete înfundate, rîgîieli, flatulenţe explozive, urlete – pe scurt, un fel de balamuc, asurzitor şi toxic. Se vorbeşte răstit, monosilabic, onomatopeic.
Ceea ce la animale e un sistem de semnalizare primitiv şi vital, la oameni a devenit un ornament,,haios“, o afectare de gaşcă. Spectaculoasă e combinaţia anapoda a speciilor, inadecvarea dintre ambalaj şi manifestarea lui sonoră: întîlneşti la tot pasul „lei“ care behăie, capre care mugesc, porci care ciripesc, „măgari“ care şuieră ca şerpii, „vaci“ care scîncesc etc. Un soi de pădure deviată, o ogradă cu altoiuri implauzibile, o rezervaţie de experimente ratate.
Să trecem însă la ambalaj. Frapantă e supraabundenţa de păsăret: papagali volubili, cu vocabular minim şi repetitiv, bîtlani solemni, pupeze sentimentale, păuni perplecşi, gaiţe sapienţiale, piţigoi melancolici, gîşte, găini (de ambe sexe), dropii senzuale, ciocănitori fără prejudecăţi, cocoşi afabili, cucuvele inflexibile, ciori imaculate, vrăbioi insignifianţi şi pompoşi, curci abstrase, pinguini, bibilici (metafizice), cuci (justiţiari), guguştiuci (fraieri).
Din fauna acvatică se remarcă mai ales crapul prepotent şi obtuz, îmbogăţit artificial, la crescătorie, ştiuca violentă şi hrăpăreaţă, bibanul descurcăreţ şi plevuşca (ţîrii ofensaţi, puietul nelămurit, hamsiile gregare). Să adăugăm batracienii colocviali, lipitorile, crabii şi insidioasele meduze. Stăm bine cu tîrîtoarele: de la şerpăria soioasă, şireată şi servilă de prin judeţe, pînă la reptilele ţepene, cu miros de preistorie: guşteri grosolani, iguane greoaie, cameleoni.
E criză de animale nobile şi performante. Nu prea avem cerbi, vulturi, lei adevăraţi, cu autoritate legitimă, leoparzi eleganţi, pantere de familie bună. Nici măcar porumbei concilianţi sau urşi viguroşi şi cumsecade. În schimb, e plin de căţei ipocriţi şi pisici ieftine, de vulpi şmechere, lupi hămesiţi, măgari neruşinaţi, boi monumentali şi porci inspiraţi. Avem hiene funeste şi dihori care duhnesc a cloacă, scroafe urcate în copac şi mistreţi scăpaţi în grădina de zarzavat. Avem, să nu uităm, ţapi vizionari, răţoi plini de principii şi lebede de paradă.
O categorie aparte o reprezintă cîrtiţele reciclate, adică vechi, dar gata să mimeze noul discernămînt democratic. Avem analişti (de politică externă) cu aspect de morsă competentă, sau analişti de politică internă cu aspect de bursuci suficienţi, avem vedete de show estival, care pendulează între căpriţa sexy şi oaia aferată.
Avem animale obraznice, animale ţanţoşe, animale bolnave. Buhai tandri şi bivoli somnolenţi. Gîndaci, gîze, trîntori, ploşniţe, păduchi, carii, muşte, molii. Şobolani. Fluturi inconsistenţi şi fluturoaice zemoase. Viermi umezi, lăcuste năvălitoare, viruşi.
Amestecul speciilor e din nou frapant: viezuri care se dau drept tigri, şoricei care se cred gheparzi, porci care se cred tauri, cloşti care imită privighetoarea. Arca lui Noe ar fi astăzi neîncăpătoare pentru fauna noastră politică. În plus, nu s-ar putea ajunge la bord decît cu pile…