Voluntarul danez şi imobiliaristul român

Ribe este cel mai vechi oraş din Danemarca, atestat documentar în anul 854. Partea veche a oraşului se păstrează integral, dar, dat fiind că un incendiu din 1580 a distrus 11 străzi şi peste 200 de case, cele mai vechi clădiri sînt (doar) din secolul al XVII-lea. Are vreo 8000 de locuitori şi trăieşte mai ales din turism. În vecinătate există un Muzeu al Vikingilor în aer liber, în care este nu doar reconstituit, dar şi arătat pe viu modul de viaţă al acestei vechi populaţii. În casele, atelierele şi acareturile reconstruite se află oameni (voluntari, în general profesori cu elevii lor sau chiar familii întregi) care fac... ce făceau vikingii: îngrijesc animalele, vopsesc pînza cu nişte amestecuri din plante, ţes la război, trag cu arcul etc. O să spuneţi că e o simplă imitaţie superficială, un surogat pentru masele de turişti. Posibil. Dar eu voiam să accentuez ideea de voluntariat, adică de societate civilă. Cea mai simpatică atracţie pentru turişti este "gardianul de noapte". În timpuri vechi (pînă în 1902, cînd a fost desfiinţată), garda de noapte asigura liniştea în Ribe şi dădea alarma dacă izbucnea vreun incendiu sau dacă exista pericolul unei inundaţii. Postul a fost reînfiinţat în 1932, pentru turişti: vara, în fiecare seară, un voluntar îmbrăcat în uniforma tradiţională "joacă" rolul gardianului de noapte, face rondul prin centrul vechi cîntînd un vechi cîntec şi povestindu-le despre oraş turiştilor, care îl pot însoţi fără să plătească (v.

). Centrul vechi este încremenit în aspectul său medieval. Proprietarii caselor din centru nu numai că nu au voie să facă vreo modificare în construcţia sau aspectul lor, dar au şi obligaţia de a le zugrăvi şi renova periodic, la intervale fixate de municipalitate. Deci, traduc pe înţelesul concetăţenilor noştri care au descoperit brusc sentimentul proprietăţii private din 1990 încoace: danezii din Ribe, proprietari fiind, sînt obligaţi de municipalitate să-şi menţină casele într-o anumită stare şi sînt împiedicaţi să facă ce le dă prin cap. Dacă la noi vreo municipalitate ar fi luat vreo măsură de acest gen, Noul Proprietar şi Noul Imobiliarist Român ar fi strigat din toţi bojocii că li se încalcă sacrosanctul drept al proprietăţii şi că se duc să reclame la UE. Ribe e tot în UE. Am întrebat, cînd am fost acolo, dacă în condiţii atît de restrictive există oameni care vor să deţină o proprietate în centru. Există, mi s-a răspuns, la un moment dat cererea era mai mare decît oferta. Şi, am mai întrebat, de ce ar dori dumnealor danezii să-şi ia pe cap o asemenea belea - zugrăviri periodice, renovări costisitoare, controale de la Primărie pentru a verifica dacă nu cumva s-a clintit în mod ilegal vreun cui? Mi s-a răspuns cu un zîmbet care m-a făcut să mă simt un fel de sălbatic din junglă care n-a mai văzut în viaţa lui oraşe şi n-a priceput cum că acestea sînt locuite de cetăţeni (în toate sensurile cuvîntului): pentru că e foarte plăcut să locuieşti într-o casă veche, într-un oraş liniştit şi fermecător, şi pentru că e o onoare, o necesitate şi o datorie civică să participi la păstrarea memoriei istorice şi culturale a oraşului. Bineînţeles, respectivii proprietari au anumite înlesniri fiscale pentru a-şi îngriji casele. (Păi vezi? - îmi va spune Noul Proprietar Român; văd; văd că interesul privat şi interesul public s-au pus de acord.) Ca şi danezii, noi ne iubim istoria şi cultura. Aşa spunem dacă ne întreabă cineva. De exemplu, ne mîndrim cu "Sighişoara, singura cetate medievală locuită din Europa" (ceea ce e o balivernă, căci e plină Europa de oraşe medievale locuite), dar organizăm în ea un festival al berii şi al artizanalelor kitsch. Şi, dacă nu era un ONG care să protesteze, pavajul vechi ar fi fost înlocuit (v.

). De Centrul vechi al Bucureştiului, ce să mai spunem? Îl iubim cu toţii, dar cel mai mult şi mai mult îl iubesc Noii Imobiliarişti Români care, după ce se va mai degrada un pic, îl vor face nou-nouţ, ca din cutie. Sigur că "noi, poporul" ne iubim istoria şi cultura, dar aşa, "în general", doar n-o să fim fraieri să ne îmbrăcăm, voluntar, în nişte costume vechi şi caraghioase doar ca să le prezentăm turiştilor trecutul oraşului nostru. Şi apoi, care turişti? Cică în Bucureşti a crescut numărul de turişti străini de la an la an, dar marea majoritate e dată de "turismul de afaceri" (inclusiv imobiliare!). Aşa că iubim în continuare tot ce-i vechi, istoric şi cultural, dar ne place şi proaspăta idilă pe care o avem cu Proprietatea, cu construcţia nouă din beton, fier şi termopan. La zburdalnica noastră poveste de amor contribuie şi autorităţile care - liberale, mie-mi spui? - dau cîte un ordin care încurajează legătura dintre Noul Imobiliarist şi Proprietatea sa cea sfîntă. De exemplu, Ordinul nr. 2260 al ministrului Culturii, confuz şi ambiguu, care permite "declasarea de urgenţă" a unor clădiri declarate monument istoric (v.

). În urma protestelor (v. de pildă,

), un articol a fost modificat, dar pericolul rămîne: practic, proprietarii pot găsi relativ uşor pretexte de a demola clădirile vechi pentru a specula terenul. Mulţi au făcut-o şi pînă acum, eventual dînd foc clădirilor. De-aici înainte, nu mai e nevoie să rişte... Şi uite-aşa, dragii moşului, v-am mai spus o poveste pe tema "de ce nu e şi la noi ca la ei"... Oricum, şi voluntarul danez, şi imobiliaristul român, şi municipalitatea din Ribe, şi Ministerul Culturii din România sînt tot în UE. Hai să bem o bere la Sighişoara, că "diferenţa culturală" tot n-o să se schimbe pe parcursul vieţii noastre...