Viața de apoi a documentarului
„...Este corect să spunem că BOR nu a fost niciodată atît de puternică față de stat așa cum a fost în ultimii treizeci de ani”, scrie istoricul Oliver Jens Schmitt în recent apăruta lui istorie a Bisericii Ortodoxe Române (Biserică de stat sau biserică în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române. 1918-2023, Humanitas, 2023, p. 18) De asemenea, același istoric observă că „pe de o parte, conform sondajelor demoscopice, angajamentul față de Biserică este foarte ridicat în comparație cu alte țări europene, iar pe de alta, numărul creștinilor practicanți este cu mult mai mare decît în alte țări europene.” Ca urmare, „în România, pozițiile deschis anticlericale sînt mult mai rare în comparație cu Europa de Vest” (ibidem, p. 19).
Avînd în vedere toate acestea, mi se pare destul de curios faptul că unii reprezentanți ai Bisericii (dacă nu instituția în ansamblu), alte instituții sau organizații, precum și diferite personalități culturale se comportă ca și cînd BOR și creștinismul, în general, în România s-ar afla sub asediu, reacționînd disproporționat, uneori de-a dreptul violent, la orice poate trece drept atitudine critică sau chiar sceptică față de religie și Biserică. Așa s-a întîmplat și în cazul recepției documentarului lui Alexandru Solomon, dedicat mitologiei populare dezvoltate în ultimele decenii pe seama lui Arsenie Boca (Arsenie. Viața de apoi). La Arad, filmul n-a putut fi prezentat, deoarece conducerea instituției de cultură unde trebuia să aibă loc proiecția a anulat-o, cedînd foarte repede unor intimidări sosite de la „credincioși ofensați”. Poate mai grav, Arhiepiscopia Sibiului a cerut interzicerea pur și simplu a filmului. Într-un comunicat, dl Vasile Bănescu, purtătorul de cuvînt al conducerii BOR, deși a refuzat orice idee de interdicție pe motive legale și constituționale, a părut totuși înțelegător cu indignarea unor credincioși sau foruri bisericești. Cît despre Internet, acesta s-a umplut de mesaje dure, violente uneori la adresa filmului și a autorului, care, ca evreu, n-ar fi avut dreptul, după unii, nici măcar să gîndească să facă un film despre cel pe care pietatea populară îl consideră „sfîntul Ardealului”, necum să facă filmul în cauză așa cum l-a făcut. De fapt, atacurile cu subtext antisemit n-au lipsit, din păcate, nici din partea unor personalități. Un regizor cunoscut (Nicolae Mărgineanu) l-a acuzat pe Solomon de „blasfemie”. („Întregul film este o blasfemie pentru orice creștin.”) Se întreabă apoi, cu subtext: „Ai fost nedreptățit în România?... Ți-au făcut românii vreun rău?”, cu sugestia că evreul Solomon a răspuns fără recunoștință la „toleranța” de care s-ar fi bucurat în România.
Mie filmul lui Alexandru Solomon mi se pare remarcabil de bine realizat, foarte ingenios – un veritabil exercițiu de antropologie culturală cu mijloacele artei cinematografice. Atitudinea regizorului față de persoanele care participă la „pelerinajul” sui-generis, organizat de el, este plină de simpatie și chiar, am zice, aproape tandră. Solomon vrea nu să-i critice și cel mai puțin să-i ofenseze pe credincioșii lui Arsenie Boca, ci să-i înțeleagă (ceea ce recunoaște că nu reușește pînă la sfîrșit). Nu-i disprețuiește, chiar dacă nu le împărtășește deloc credința. Pe de altă parte, admit că mesajul filmului nu este „imparțial”, ci critic la adresa cultului postum enorm al lui Arsenie Boca, cult văzut în film ca un amestec bizar și kitsch de pietate populară tradițională, superstiții „postmoderne”, delir mistagogic, industrie de „sfințenie”, interese economice locale și senzaționalism TV. Nu-i totuși cîtuși de puțin un film „anticreștin” ori „blasfemiator” și cu atît mai puțin ofensator față de pelerinii lui Arsenie Boca, deși e critic și chiar ironic față de unele aspecte sociale ale ortodoxiei din România.
Și chiar așa: de ce n-ar putea fi? E numai o perspectivă a unui cineast, devenit aici puțin antropolog, a felului cum se naște un cult postum. Este numai una printre alte posibile perspective, normală într-o societate liberă. Ajunge să fie orice critică blasfemie? Sau faptul că autorul e evreu supără? Și dacă filmul ar fi fost semnat de un Georgescu, s-ar fi schimbat lucrurile? Experiența din alte cazuri ne arată că invectivele de felul celor primite de autor „inventează” evreul chiar acolo unde nu este. Dar nici Biserica, nici vreo altă instituție, nici vreun particular nu pot limita dreptul la critică și nici nu-l pot interzice pentru unii pe criterii de etnie, religie, ori altele.
Repet: observ că mulți se comportă ca și cînd creștinismul ar fi în mare primejdie în România, chipurile atacat din toate părțile de o conspirație superpotentă de „progresiști”, „neomarxiști”, „globaliști”, LGBT-iști etc., care obțin victorii după victorii, nimicind Biserica mai dihai decît o făcuse fostul regim comunist. Nimic mai fals, așa cum rezultă chiar din film: acesta, fără a rezolva „misterul” cultului lui Arsenie Boca, ne arată o pietate populară, desigur naivă și chiar, pe alocuri, cumva ridicolă din perspectivă „iluministă”, dar altminteri solidă, autentică și mai ales foarte răspîndită în straturi foarte variate ale societății. Nici vorbă ca ea să fie în pericol, ci, mult mai probabil în conjunctura otrăvită actuală, în pericol se află poziția minoritară – sceptică, raționalistă și chiar, pur și simplu, laică.