Unde ni sînt anticomuniştii?

30 martie 2010   SITUAȚIUNEA

Ceva nu merge! Dacă o campanie făcută de profesionişti nu şi-a atins scopul, înseamnă că „e ceva putred“… Este vorba despre campania „Europa Liberă aici!“, care ar fi trebuit să adune cei 200.000 de euro necesari aducerii în ţară a arhivei postului de radio. A început pe 1 decembrie, cu tot tacîmul – spoturi audio şi video, Internet, Facebook, Twitter, susţinători de mare notorietate (de la Neagu Djuvara şi Stelian Tănase la Robert Turcescu şi Cristian Tabără) etc. Era nevoie de 100.000 de români care să doneze cîte 2 euro prin sms. Adică mai puţin decît preţul unui pachet de ţigări. Nu s-au găsit: suma obţinută a fost foarte mică, astfel încît s-a organizat un teledon la TVR, în speranţa că se vor strînge toţi banii necesari. Tot nu s-au strîns: doar vreo 60.000. Unde ni sînt anticomuniştii?…

În definitiv, suma nici nu e aşa de mare. Comentatorii şi bloggerii patriei i-au şi găsit, din cîte am văzut, diverse echivalări: „e nici a zecea parte din cît a furat Necolaiciuc“, scria unul; „dacă Boc nu irosea nişte milioane bune de RON ca să facă şedinţă de guvern la Iaşi, ar fi putut scoate nişte bani din visteria statului ca să acopere costurile arhivei“, scria altul; „singur TVR ar putea da toţi banii, numai să vrea“ – era de părere altcineva. S-ar mai putea găsi, desigur, şi alţi termeni de comparaţie, dar nu ajută la nimic. E limpede că, în ciuda campaniei, concetăţenii noştri n-au găsit cu cale să răspundă nobilului apel de a-şi aduce istoria acasă. Cristian Teodorescu dădea, pe blogul său, următoarea explicaţie: „Cred că s-a întîmplat aşa fiindcă o parte dintre ascultătorii Europei Libere au murit, mulţi s-au pensionat şi sînt strîmtoraţi, iar tinerii nu prea au habar de acest post de radio“.


Că nu prea au habar s-a văzut şi în teledon – unii aveau probleme cu pronunţarea exactă a numelor unor iluştri jurnalişti ai postului de radio. Dar explicaţia e insuficientă; banii nu trebuiau să vină doar de la foştii ascultători, ci şi de la alţii: de pildă, de la capitaliştii români – care n-ar fi fost ce sînt dacă nu cădea comunismul – ori de la tinerii manageri din multinaţionale, care ar fi fost astăzi slujbaşi în industria socialistă dacă încă mai aveam pe cap partidul unic dornic să ne ducă pe „cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres“. Postul de radio Europa Liberă nu e – totuşi – o realitate atît de îndepărtată: s-a vorbit mult despre el, documentarul lui Alexandru Solomon s-a difuzat recent, cîţiva dintre jurnaliştii postului au semnat regulat în presa ultimilor ani etc. Dacă pentru cei foarte tineri e deja istorie, pentru generaţia matură este, totuşi, viaţă trăită. Probabil că „tema anticomunismului“ a obosit şi lumea vrea mai degrabă să uite istoria recentă.

Dar, pe de altă parte, această relativă indiferenţă faţă de trecutul comunist este şi consecinţa nenumăratelor bîlbîieli şi poticniri în gestionarea „problemei“: accesul la dosarele Securităţii a fost tărăgănat ani la rînd, proiectul de lege a lustraţiei a murit de mult, „adevărul despre Revoluţie“ este încă şchiop, condamnarea oficială a comunismului de către şeful statului a rămas doar un act simbolic, aşa încît un mare sentiment de zădărnicie s-a răspîndit în public. Aducerea unei arhive extrem de importante pentru cunoaşterea trecutului recent pare probabil, pentru mulţi, la fel de inutilă ca şi celelalte demersuri care ar fi trebuit să facă lumină asupra regimului comunist şi n-au reuşit. Nu e mai puţin adevărat că n-avem „cultura teledonului“. Puţinele manifestări de acest gen care s-au organizat la noi erau destinate strîngerii de fonduri pentru sinistraţi ori pentru copii aflaţi în suferinţă. Aveau, aşadar, un conţinut emoţional puternic. Ideea de a da bani pentru o abstracţiune civic-intelectuală – adică recuperarea unor documente istorice – încă nu a intrat în „reflexul“ concetăţenilor noştri. Iar încercarea autorilor campaniei de a „încărca emoţional“ campania a dus la un amestec care mai degrabă a „banalizat“ sau a „de-dramatizat“ subiectul. În ideea de a avea o adresabilitate cît mai mare, printre susţinători au fost incluse personaje populare – de exemplu, Alexandru Arşinel ori Ivan Patzaichin – a căror prezenţă nu transmitea cîtuşi de puţin mesajul esenţial legat de Europa Liberă. Iar aducerea „zînei“ Andreea Marin pentru a prezenta teledonul a aiurit de tot lucrurile: legată iremediabil în imaginea publicului de „surprizele“ storcătoare de lacrimi, a fost complet neadecvată în rolul de „evocatoare“ a istoriei recente. Mult mai potrivit ar fi fost cineva care chiar a avut de-a face cu Europa Liberă – un disident, un personaj pentru care postul de radio a avut la vremea respectivă un rol şi o importanţă.

De ce nu Mircea Dinescu, de pildă? Ar fi avut ce povesti şi ar fi fost „congruent“ cu sensul întregii campanii.

Explicaţii vor mai fi fiind. Dar faptul, deocamdată, rămîne: după o campanie de cîteva luni, cetăţenii României n-au găsit de cuviinţă să doneze preţul a vreo patru jipane nu tocmai scumpe pentru a-şi aduce acasă cîteva decenii de istorie. 
 

Mai multe