Un turism <i>dezacceptabil</i>

"O treime din izvoarele de apă minerală ale Europei se află pe teritoriul RomÈniei", am auzit la televizor în zilele acelea cu "cod roşu", cînd nu se mai găsea apă minerală în supermarketuri. Mă rog, chestie de organizare: aşa cum ninsorile vin mereu "pe neaşteptate" şi îi surprind pe primari fără utilaje de deszăpezire, canicula i-a prins pe producătorii de apă minerală cu capacităţi de producţie şi transport insuficiente. Au ratat astfel ocazia de a face un profit mai bun. Dar ideea că stăpînim o treime din apa minerală a Europei rămîne şi ne gîdilă orgoliul în continuare: avem potenţial, cum s-ar zice în fotbal. Peste cîteva zile, am văzut la Realitatea TV un reportaj despre starea turismului balnear: Călimăneşti, Govora, Căciulata şi alte staţiuni intrate în conştiinţa publică şi chiar în istoria literaturii (căci, încă din secolul al XIX-lea, alcătuiesc decorul unor scrieri, majore sau minore, ale unor autori importanţi) zac acum în paragină. Reportajul prezenta diverse personaje (primari, administratori etc.) care aveau tot felul de explicaţii şi justificări ale dezastrului: clădirile sînt revendicate de foştii proprietari, nu s-a investit, statul nu s-a implicat, "baronii balneari" au alte interese, industria farmaceutică e prea puternică pentru a o putea învinge cu nămoluri şi ape sulfuroase etc. Preşedintele asociaţiei patronilor din turismul balnear a spus însă că acum "e un moment bun" pentru staţiunile cu pricina: avem potenţial. Iar ele vor redeveni, nu-i aşa, perle ale turismului romÈnesc, un brand cu care să atragem Europa. Şi iar gîdilat, şi iar orgoliu... Presa de toate felurile deplînge, de cînd a venit vara, faptul că "romÈnii preferă litoralul bulgăresc şi turcesc". Asta pentru că la noi nu s-a investit, "există alte interese", preţurile sînt prea mari, n-avem servicii bune etc. Dar - aţi ghicit - staţiunile noastre de la Marea Neagră au potenţial. Ca să nu mai vorbim despre Delta Dunării, "unică în Europa", căci, după cum ne-nvaţă manualele de geografie, celelalte mari fluvii europene au avut, în general, proasta idee să se verse în mare prin estuar. În schimb, Delta noastră e un adevărat paradis. Şi iar orgoliu... Dar agroturismul? O-ho, ce potenţial avem! Sîntem o adevărată "rezervaţie culturală a Europei": multe sate ale noastre sînt muzee în aer liber (tot la televizor am văzut recent unul, mai avea doar patru locuitori stabili, cu găinile şi gîştele aferente, în rest case demne de Muzeul Satului), cetăţeanul occidental obosit şi stresat de atîta modernitate poate veni să guste aici din viaţa patriarhală, să mănînce natural (dacă stă bine cu colesterolul), să se mire că vacile vin singure acasă de la păscut, în fine, să cunoască un mod de viaţă care acolo, "la ei", a încetat de mult. Dar turismul cultural? Bun, de acord, n-avem salba de castele de pe Valea Loarei, n-avem Capela Sixtină, n-avem Salzburg, n-avem Bruges. Dar parcă ei au mănăstirile din Bucovina (unice în Europa şi ele, se spune - deşi biserici pictate la exterior mai există şi prin vecini...) ori fortificaţiile săseşti din Transilvania? Ei au amestecul acesta de culturi şi etnii care permite ca, făcînd doar vreo 500 de km, să treci de la peisajul dobrogean cu moschei şi sate "orientale" la goticul din citadelele transilvane? N-au, sigur că n-au. Nu-i aşa că avem un mare potenţial? Şi iar gîdilat, şi iar orgoliu... Probabil că numai despre "moartea culturii" şi "analfabetizarea poporului romÈn" s-a mai vorbit, în tranziţie, atît de mult şi atît de patetic ca despre "dezastrul din turism". Mă tem însă că e doar un discurs găunos, care ascunde frustrări identitare şi incapacitatea de a acţiona. Dacă în cultură ne oblojim rănile recurgînd la "marile valori pe care le-am dat Europei" (BrÈncuşi, Enescu, Eliade, Cioran), în materie de turism sîntem veşnic stupefiaţi că străinii nu dau buzna să ne vadă "unicatele", comorile cu care a fost binecuvîntată ţărişoara, de la cele naturale pînă la mănăstiri şi castele. De care, altminteri, nu prea avem grijă. Ne lăudăm cu tradiţionala noastră ospitalitate, dar în fapt îi privim pe străini ca pe nişte inşi numai buni să-şi cheltuie valuta pe aici, iar atitudinea faţă de turişti nu este, adesea, decît o adaptare a principiului haiducesc: să luăm de la cei bogaţi pentru că noi sîntem săraci şi am mai avut şi comunismul pe cap atîtea decenii. Să nu uităm că, ani la rînd după 1990, în timp ce ne dădeam de ceasul morţii să intrăm în economia de piaţă, la hoteluri străinii trebuia să plătească mai mult decît romÈnii, pentru aceleaşi servicii. Între timp, ţări ieşite, ca şi noi, din comunism, precum Cehia, Ungaria şi Croaţia (mai nou, şi Bulgaria), încasează din turism mai mult decît RomÈnia cu "unicatele" ei. Ca să nu mai vorbim de ţările occidentale - şi nu mă refer doar la Franţa, Italia ori Spania, ci şi la ţări mai mici, "fără potenţial". Inteligenţa şi creativitatea au reuşit să compenseze, uneori, lipsa "comorilor" şi a "obiectivelor turistice". S-a întîmplat să fac turism în diverse ţări europene şi am constatat cum, cu abilitate şi hărnicie, oamenii din diverse locuri au reuşit să atragă oaspeţi exploatînd puţinul pe care îl aveau: la Ribe, în Danemarca, vine lumea să vadă un orăşel medieval şi un muzeu al vikingilor în aer liber (în timp ce noi ne lăudăm inutil cu Sighişoara), la Rovaniemi, pe Cercul Polar, se storc pur şi simplu bani din ideea că Moş Crăciun ar fi de prin părţile locului, în fosta Germanie de Est şi în Polonia localităţile de pe ţărmul Balticii înfloresc (chiar dacă apa e mai rece şi plajele sînt mai puţine) etc. În Italia, monumentele de artă şi litoralul atrag mase sufocante de turişti, de decenii întregi, aşa că de la o vreme italienii redescoperă agroturismul şi "turismul alternativ": se renovează ferme vechi, care se transformă în pensiuni şi le oferă oaspeţilor mostre de "viaţă la ţară", cu călărie, pescuit, mîncare naturală şi alte ingrediente pentru lecuit stresul. Şi n-am simţit pe nicăieri vreo diferenţiere între turiştii "naţionali" şi cei străini: turiştii sînt turişti şi atît. La noi, despre turism se vorbeşte în continuare patriotic şi ineficient, de parcă vacanţele ar trebui să fie un mod de manifestare a dragostei de neam, şi nu simple momente de relaxare, în care oamenii plătesc pentru a se simţi bine. ...Azi-dimineaţă, la Radio România Actualităţi, erau intervievaţi cîţiva concetăţeni de-ai noştri care îşi făcuseră vacanţa în Croaţia şi, desigur, toţi spuneau cît de bine s-au simţit. Printre ei, şi doi copii, care au fost întrebaţi cum e în România comparativ cu Croaţia. "Un pic cam rău", a zis unul. "Dezacceptabil", a adăugat al doilea.