Un sfat al lui Machiavelli
Ceea ce uimește, ba chiar stupefiază în ceea ce am văzut că s-a petrecut în Rusia sîmbăta trecută (revolta mercenarilor Wagner, ocuparea Rostovului, marșul spre Moscova, apoi întreruperea întregii acțiuni în urma unor negocieri, urmate de refugierea lui Prigojin în Belarus) e caracterul arhaic, premodern al întregii situații. Chiar existența unei armate private de mercenari pe teritoriul unui stat modern – așa cum am văzut în Rusia – e o bizarerie. Statul modern are (sau trebuie să aibă) monopolul asupra violenței legitime pe teritoriul său; or, nu ar mai fi cazul în Rusia lui Putin.
În secolul al XV-lea sau al XVI-lea, Prigojin, vechiul om de casă al lui Putin, ar fi fost numit „condotier”; ar fi fost șeful unor bande de mercenari indisciplinați, gata să se revolte oricînd împotriva principelui, dacă n-ar fi fost mulțumiți cu leafa sau altele, sau să schimbe chiar loialitățile. N-ar fi fost ceva aparte, deși chiar pe atunci Machiavelli (nu degeaba e el deja un „modern”) critica sistemul în Principele: „Căpitanii de mercenari sau sînt oameni foarte capabili, sau nu sînt; dacă sînt astfel, nu poți să ai încredere în ei, deoarece vor năzui întotdeauna la propria mărire... Iar dacă nu sînt oameni capabili, atunci firește ți-aduc înfrîngerea”. Se pare că Putin n-a citit aceste rînduri sau, oricum, nu le-a luat în seamă. De altfel, nici să vrea n-ar fi putut urma sfatul florentinului: „Principele trebuie să se ducă el însuși la război și el trebuie să fie căpitanul armatelor... Experiența ne arată într-adevăr că doar principii singuri și republicile care au armate săvîrșesc fapte mari, pe cînd trupele mercenare nu aduc decît neajunsuri...”.
Dar pesemne că Putin a dorit ca, în Africa întîi, apoi în Ucraina, treburile cele mai murdare și crimele cele mai odioase să le facă alții – chipurile, independenți de statul rus, dar supuși lui personal. Sistemul, ilegal chiar și după legile rusești, a funcționat cumva, dar la un moment dat a devenit inevitabil ca rolul și forța prea mare a mercenarilor Wagner și a șefului lor să ridice chestiunea distribuției puterii și a comandei supreme.
Pînă acum, Prigojin n-a contestat direct prezența lui Putin în fruntea statului, deși a contestat fără echivoc rostul strategic al invadării Ucrainei – ceea ce, în fapt, a pus în discuție judecata comandantului suprem. Ce-i drept, nici Putin, cînd i-a acuzat pe mercenari de trădare și complot, nu l-a menționat nominal pe Prigojin, deși procuratura a deschis un dosar pe numele lui (pe care l-a casat între timp, ca parte a acordului).
Pe moment, odată cu înțelegerea convenită, se pare că Putin și-a salvat dominația și puterea, dar cu prețul unei autorități știrbite. Lumea a văzut cum Moscova se pregătea de asediu, blocînd șoselele de acces și plasînd mitraliere la intersecții. A existat impresia că tensiunile au fost la un pas să degenereze în război civil. Nu știm, desigur, dacă Prigojin a oprit operația din lipsa unei susțineri suficiente în rîndurile armatei regulate ori a Serviciilor, sau dacă nici măcar n-a fost în intenția lui să meargă mai departe, pînă la capăt. N-ar fi avut în intenție decît să-l sperie pe țar și pe fidelii lui, ministrul Apărării Șoigu și generalul Gherasimov, șeful Marelui Stat Major, mai curînd decît să le ia puterea – cu care ce-ar fi făcut? Nu întîmplător, Putin, în discursul lui, a amintit de anul fatidic 1917, cînd Rusia s-a prăbușit în anarhie, în urma războiului pierdut cu Puterile Centrale. N-a amintit însă nici de căderea autocrației, salutată de cea mai mare parte a societății ruse, nici de revoluție și nici de faptul că Lenin și bolșevicii au fost susținuți de inamicul german să ia puterea în noiembrie 1917 și s-o păstreze prin violență. De data asta e limpede că nici un guvern occidental nu l-a susținut și nu-l va susține pe un Prigojin sau pe un alt mafiot devenit comandant de oști. Ceea ce nu înseamnă că tentația de a profita de situația din Rusia, spre a impulsiona eforturile contraofensivei Ucrainei, nu rămîne mare.
O bandă de criminali, precum Putin, Șoigu, Prigojin & Co va avea întotdeauna dificultăți majore în a-și asigura victoria pe cîmpul de luptă împotriva unui inamic motivat, bine înarmat și capabil, iar lipsa victoriei devine fatală pentru regimul lor. De unde vin însă dificultățile? Sînt tot felul de motive, dar unul pare esențial. A spus-o din nou Machiavelli, dar firește că sfatul lui nu poate fi urmat în Rusia, unde opresiunea e esența guvernării: „Roma și Sparta au fost multe secole state înarmate și libere. Elvețienii au o armată foarte bună și sînt oameni liberi“. Dar mafioții, gangsterii și slugile lor, căpeteniile de bandă criminală n-au fost niciodată, nici nu sînt, nici nu vor fi oameni liberi.