Un afiș

5 mai 2011   SITUAȚIUNEA

Am văzut de curînd, pe Calea Moşilor, un afiş gîndit să legitimeze homosexualitatea şi „să deschidă minţile“ conservatorilor de pe plaiurile mioritice. Înţeleg că afişe asemănătoare au fost plantate şi în alte oraşe din ţară şi că, peste tot, ele au avut un ecou public prost, de natură să ducă la retragerea lor. Cu alte cuvinte, iniţiatorii au obţinut inversul efectului scontat. Dacă aş fi homosexual, le-aş purta pică. Au fabricat un argument contra-productiv, au reuşit să irite şi oameni care, în principiu, n-au o poziţie ferm-agresivă în dezbaterea cu pricina. Şi, mai ales, au dat apă la moară tuturor „radicalilor“, care şi aşa nu sînt sensibili la argumentele toleranţei. Era previzibil. Ideea să pozezi un nou-născut purtînd la încheietură o brăţară pe care scrie „homosexual“, ceea ce ar demonstra că orientarea homoerotică nu e nici opţiune, nici boală, ci fatalitate, înclinaţie înnăscută, n-are cum să fie atrăgătoare pentru o minte raţională. Trec peste faptul că explicaţia genetică e încă în stadiul de ipoteză, trec peste faptul că există o amplă cazuistică a domeniului din care rezultă că deprinderile homosexuale pot avea origini, motivaţii şi evoluţii extrem de diverse. Dar faptul în sine de a utiliza imaginea unui copil pentru a justifica particularităţi biologice ale unor adulţi nu e o dovadă de bun-gust sau de inteligenţă propagandistică. A manipula nevinovăţia proverbială a pruncului pentru a induce ideea nevinovăţiei sexuale a unei practici erotice de maturitate e o perfidie şi un abuz. Inevitabil, brăţara din jurul încheieturii sugerează ideea de stigmat discriminatoriu: ca numerele purtate pe braţ de cei internaţi în lagărele de concentrare. Pe scurt, autorii afişului şi-au dat cu stîngu-n dreptu’. Prost inspiraţi, neatenţi la contexte, la psihologia colectivă, la reflexele intelectuale comune, ei au vrut să ilustreze îndreptăţirea „ştiinţifică“ a unei realităţi date, dar au construit un fel de „scuză“ impură, menită nu să obţină toleranţa şi nediscriminarea, ci mai degrabă să le impună în stilul materialismului-dialectic.

Aş remarca, de altfel, că modul de a gîndi al iniţiatorilor e deopotrivă strîmb şi periculos. Un nou-născut e un agregat de virtualităţi. Nu se poate anticipa, în  mod riguros, asupra însuşirilor, caracterului şi destinului lui. Va fi frumos? Va fi inteligent? Va fi harnic? Va fi înalt, gras, melancolic, vicios, cumsecade, bisericos, criminal? Nu se poate spune. Prea multe determinări conjuncturale, prea multe accidente biografice, prea multe influenţe exterioare vor intra în joc pentru a defini un portret global. Vom lua în calcul ereditatea, genele, vom face eforturi pedagogice, ne vom strădui să stimulăm, să modelăm, să favorizăm o anumită evoluţie, dar nimic nu garantează încă rezultatul. Or, afişul de care vorbim are aerul (nătîng) de a spune că, deşi nu ştim mai nimic despre bebeluşul din faţa noastră, un lucru e, totuşi, cert: va fi (sau nu) homosexual! Afirmaţia aceasta creează, în plus, un posibil precedent deviatoriu. Ce-ar fi dacă leneşul ar încerca să ne convingă că lenea nu e o opţiune, sau o boală, ci o chestie de „fire“, de genom? Ce-ar fi dacă un criminal în serie ar declara răspicat că pofta de a ucide nu e opţiunea lui şi nu e nici un derapaj patologic, ci un blestem nativ, căruia nu-i poate rezista. Sau să luăm cazul invers: orice om înzestrat va avea motive să dezvolte un complex de superioritate asupra celorlalţi, pe motiv că e, genetic, altfel (mai bine) alcătuit. Rasismul e exact asta: sîngele arian e, din naştere, altfel decît sîngele „barbar“, şi anume îi e superior. Iată cum un afiş programat să evacueze discriminarea sfîrşeşte prin a o institui la nivel suprem. El camuflează teama de opţiune prin invocarea unei mute fatalităţi. E vorba, în fond, de o şarjă prost condusă împotriva liberului arbitru. În loc să se prezinte ca o sumă de individualităţi cu trăsături distinctive, cu justificări diferenţiate, cu o problematică existenţială aparte, aparţinătorii orientării homoerotice se complac în postura unei turme predestinate, victimă inocentă a unei „închisori“ genetice.

Majoritatea homosexualilor pe care îi ştiu (din inventarele culturii umane şi din viaţa de zi cu zi) sînt oameni foarte inteligenţi. Cred, de aceea, că întîlnirea cu acest afiş i-a dezamăgit şi că, dacă e să fie apăraţi, preferă să nu fie apăraţi oricum, de te miri cine. Ideal ar fi, de altfel, ca ei să fie cei dintîi care să protesteze…

Mai multe