ţinerea de minte

"Mi-aş fi putut lua trupul drept copilul sufletului meu: uşor şi eficient precum era el, şi apt a fi luat cu sine pînă într-ale sufletului, deseori nebăgat în seamă, înzestrat cu pondere numai din curtoazie, şi vizibil numai pentru a nu speria invizibilul! Într-atît de intim al meu, un prieten realmente purtătorul meu, deţinătorul inimii mele; capabil de toate bucuriile mele, nediminuînd-o pe nici una, ba chiar făcîndu-mi-le şi pe ale mele; dăruindu-mi-le exact la intersecţia simţurilor. În calitate de creatură a mea, gata să mă slujească; depăşindu-mă cu toată siguranţa şi splendoarea provenienţei sale, ca preexistîndu-mi. Genial, format de-a lungul veacurilor, fantastic în nevinovăţia voioasă a NON-EU-lui, duios în plăcerea lui de a-i rămîne fidel ŤEU»-lui, în toate transformările şi fluctuaţiile sale. Naiv şi înţelept. Pentru cîte nu-i sînt eu recunoscător! Lui, care, în temeiul esenţialităţii sale, mi-a fortificat capacitatea de a mă lăsa desfătat de un fruct, de vînt, de mersul prin iarbă." (Rilke către Ţvetaieva, în volumul Roman epistolar - 1926, traducere din germană şi rusă de Janina Ianoşi, Editura Ideea Europeană, 2006)