Talentul bunului sfătuitor

Sînt împrejurări în care nici verticalitatea virtuţii, nici înălţimea inteligenţei nu sînt suficiente pentru a traversa corect un impas existenţial. E nevoie de o calitate suplimentară, pe care, în lipsa unui alt termen, o vom numi talent moral. (…) Poţi asculta de toate normele etice, poţi îndeplini – cu inteligenţă – ritualul cuminţeniei morale curente şi să rămîi totuşi la periferia eticului sau abia în zonele lui inferioare. Cultivarea virtuţilor are nevoie de har, de inspiraţie, de o înzestrare specifică, asemănătoare înzestrării artistice. Numai absenţa acestei înzestrări face posibilă – şi, de altfel, necesară – morala, de tip kantian, a datoriei. Morala datoriei e un schematism etic, de care au nevoie firile fără dotaţie etică pentru a funcţiona cît de cît onorabil. Cînd nu iubeşti în mod spontan binele, ţi se cere, măcar, să-l respecţi. Cînd talentul nu te ajută să găseşti expresia optimală a conduitei într-o situaţie dată, ţi se oferă reţetarul ei. Simţul datoriei e formula de minimă rezistenţă a faptei morale: te porţi cum trebuie nu pentru că ştii de ce, ci pentru că așa se cade; pentru că „e de datoria ta să o faci“, conform unui cod pre-judecat, pe care nu reuşeşti să-l interiorizezi decît pe calea supunerii. (…)

Precizia, aproape mecanică, a unei morale a datoriei e valabilă cîtă vreme între inventarul normelor ei şi evantaiul situaţiilor de viaţă posibile e o perfectă simetrie. Dar de îndată ce această simetrie se dezechilibrează în favoarea vieţii (ceea ce e, mai întotdeauna, cazul), normele datoriei devin inutilizabile. Şi atunci abia îşi dovedesc rostul fantezia morală (concept care a circulat, la un moment dat, în mediul german al sfîrşitului de secol XIX) şi talentul moral. Talentul moral e capacitatea de a transforma interdicţia etică în comportament liber, dar adecvat. E trecerea de la negativitatea strictă a decalogului (ce să nu faci!) la actul etic afirmativ, adaptat unor împrejurări particulare. Talentul moral e abilitatea de a valorifica „dinamica principiilor neutre“ în contextul, infinit variabil, al dezbaterii morale cotidiene. A avea talent moral e a avea intuiţia concretului etic, distinct de validitatea generică a legilor: a trăda, eventual, litera legii, pentru a rămîne credincios spiritului ei. Reacţia la imediat a naturii etice lipsite de talent moral e, întrucîtva, stereotipă: la o anumită problemă, ea nu poate avea decît un singur răspuns, indiferent de circumstanţele specifice în care ea se pune. Cel dotat cu fantezie şi cu talent moral va reuşi să găsească aceleiaşi probleme nenumărate tipuri de soluţii, în funcţie de determinările ei individuale. Se poate întîmpla, de pildă, ca acelaşi om să recomande semenilor săi exerciţii de conduită nu numai diferite, dar chiar contrare: el poate îndemna la moderaţie într-un caz, la intensitate în­tr‑al­tul; într-o anumită ambianţă, el poate vorbi despre lăcomie ca despre viciul suprem, în alta ca despre unul secund şi neglijabil. „Viclenia“ de a muta – după o superioară strategie – accentele de pe un principiu etic pe altul, ştiinţa subtilă de a exalta, cînd e cazul, o anumită regiune a eticului, adumbrind alta, pentru ca apoi, în alt context şi dinaintea altui auditoriu, să adumbreşti ceea ce exaltaseşi şi să exalţi ceea ce adumbriseşi – toate acestea pot fi altceva decît inconsecvenţă sau oportunism etic. Pot fi talent moral în acţiune. Din această perspectivă, pentru a sfătui pe cineva în mod fericit, trebuie să evoluezi imprevizibil pe o uriaşă claviatură de posibilităţi, ţinînd mereu seamă de irepetabilul cazului pe care îl ai dinainte. Un bun sfătuitor e cel care vorbeşte desfrînatului despre abstinenţă cu acelaşi tact cu care vorbeşte celui ne-simţitor şi acru despre plăceri. Un bun sfătuitor nu are convingeri normative imuabile: el răspunde întotdeauna potrivit cu chipul celui care întreabă. El are talentul de a alege tonul, teza şi argumentul cu cele mai multe şanse de pătrundere în intimitatea celuilalt: el va fi succesiv obtuz şi plin de umor, drastic şi tolerant, tenace, neglijent, naiv, locvace, tăcut, tandru, sîngeros, precaut, temerar, pătimaş şi abstras, complice şi inflexibil, tatonant, categoric, discret, indiscret, logic, delirant, glumeţ cu cele grave şi grav cu cele frivole, „înţelept ca şerpii“ şi „curat ca porumbeii“. Iar arătătorul său nu se va înălţa niciodată pedant dinaintea oamenilor arătînd spre ceruri nemiloase sau – şi mai rău – spre propria sa, uscată şi falsă, exemplaritate.

Fragment din Minima moralia, Editura Humanitas, 2008, pp. 78 și urm. Titlul aparține redacției.