Tabloidizarea sănătăţii

Salată cu frufrunze fresh, anturată cu goodies atent selectate pentru trup, spirit, fler și minte brici. Aflu apoi că în caserolă voi găsi o alegere smart cu ton pentru super tonus, franjuri delicioși de somon și bucățele avocado cu grăsimi numai bune într-un mixt de semințe cu fibre alfa și omega, însorite de vinegretă acrișoară cu chimen. Miam-miam… Apuc să iau și eu o salată de frufrunze. E bună. Toate bune și frumoase deci, dar de ce trebuie să mă ademenească în acest mod infantil, de parcă mi-ar da vitamine ca să cresc mare? De fapt, știu răspunsul: pentru că asta vinde! Pentru că, dacă infantilizezi o societate, va ajunge să asculte orbește de mămica; mămica Piața, care intervine acolo unde tăticu’ Piața nu a avut succes pentru că a vrut să fie o autoritate – iar nouă nu ne place Autoritatea!

Despre cultul de piață al corpului și mîntuirea habotnică prin detoxifiere am mai scris. Dar este mai mult decît atît: asistăm la o tabloidizare a tot ce înseamnă sănătate. Și ni se întîmplă nouă, românilor, care sîntem cei mai îngrijorați de starea noastră de sănătate din toată Europa – ceea ce ne face mult mai vulnerabili la șamanii mediatici și babele digitale care alcătuiesc noua autoritate în materie de medicină.

Ce se întîmplă deci? Voi alege doar două fenomene sociale – sau trend-uri, dacă preferați –, înrudite, dar distincte: obsesia nutriționistă și fobia antivaccin. Sănătatea a luat locul gustului în aprecierea mîncării, grija față de alimentație a devenit îngrijorare obsesivă, iar „nutriționistul“, fie el medic, coach, blogger sau o vecină, a devenit un soi de guru al vieții noastre întru fericire. Mai recent, frica de „otrăvire“ a generat o campanie antivaccin, care are toate ingredientele unei fobii. Pe scurt, putem vorbi despre o epidemie obsesivo-fobică în plină desfășurare, ca orice epidemie necontrolată.

De ce se întîmplă toate acestea? Motivele sînt numeroase și diverse. Există motive „obiective“, ca să spunem așa, precum fricile alimentare, bîlbele suspecte legate de producția de vaccinuri în România sau cazurile alarmante de malpraxis din spitale. Toate au fost în măsură să trezească suspiciuni firești în rîndul populației, dar nu ele au generat epidemia obsesivo-fobică. O cauză generică, de context social, o constituie lipsa cronică de încredere. În domeniul sănătății, 82% dintre români sînt îngrijorați de sistemul medical, 31% nu au încredere în doctori și 39%, în spitale (IRES, 2010, 2014). Această neîncredere merge apoi mînă în mînă cu frica de toți și de toate și cu nevoia de a crede în orice și oricine promite să ne scape de frică. Pe acest fond general de neîncredere și frică, competența spe­cia­listului este și ea pusă sub semnul întrebării, pînă la decredibilizarea militantă a autorității cunoașterii. O cale deja clasică de atac este zeflemisirea „statisticii“, adică, de fapt, a tot ceea ce se prezintă ca formă cantitativă de cunoaștere. Iată o mostră: „Vacciniştii pretind nici mai mult, nici mai puţin că eficacitatea vaccinurilor este demonstrată statistic. Întîi de toate că cifrele şi corelaţiile lor nu dovedesc niciodată absolut nimic. E ca un truc făcut de un prestidigitator, trebuie să fii deştept cu premeditare să nu pici în plasa «omului de ştiinţă» care-ţi întinde sobru statisticile spre consultare“. Da, așa este, dacă ești mincinos, poți să minți solemn și cu statistica; iar dacă ești corupt, poți să folosești statistica în interesul tău. Dacă nu ești nici incompetent, nici escroc, statistica nu minte, după cum nu mint nici telefonul sau calculatorul, dar este docilă și face exact ce îi ceri! Și, să mă scuze domnul Radu Iliescu, autorul acestei epifanii, dacă habar n-ai să citești o statistică, vei minți – și te vei minți! – la rîndul tău, fără a prinde chiar de veste. Mai departe, această decredibilizare a specialistului este legată de o malignă democratizare a cunoașterii: sîntem cu toții egali, deci sîntem egali și în competențe. Ei bine, nu: o formulă matematică sau o operație pe rinichi nu se face prin plebiscit!

Cum de se întîmplă ceea ce, iată, se întîmplă? Mecanismul este unul generic, pe care îl putem numi tabloidizarea sănătății. Ca în orice tabloid, cititorului i se oferă o puzderie de informații colorate, atractive, parțiale și adesea contradictorii, dar totdeauna multe. Așa și aici, dacă te preocupă sănătatea ta, deschizi Google-ul și primești 1.600.000 de informații despre vaccin, 1.000.000 despre alimentația sănătoasă și tot atît pentru un corp sănătos, 1.600.000 pentru vegetarianism, 1.200.000 pentru detoxifiere, 500.000 de rețete pentru a slăbi sănătos; după care mergi pe blog-uri și găsești alte milioane. Doar 38% dintre bucureșteni apelează la medici ca principală sursă de informaţie. Informația înlocuiește astfel informarea și promovează alegerile emoționale: ia d-aici ce-ți place ție! Rezultă un soi de New Age sanitar sau de medicină à la carte: fă-ți singur salata sănătății. Decredibilizați, specialiștii predică în pustie. Cei incom­pe­tenți și/sau imorali se alătură acestui consens democratic din bunul și eternul motiv: de aici ies banii – și sînt bani cinstiți, nu furați!

Ce rezultă de aici? Nu prea știm, căci pentru a răspunde la această întrebare ar fi nevoie de… statistici – și, contrar neosavanților, nu avem prea multe statistici, ci prea puține. Știm de la alții că, între 2009 și 2013, România a înregistrat cea mai mare scădere a ratei vaccinării din 190 de ţări ale lumii și că 22% dintre părinții din București refuză imunizarea copiilor. Cu un grad rezonabil de probabilitate, putem să mai spunem că tulburările de alimentație cresc într-un ritm exponențial, că procentul de supraponderalitate şi obezitate la copiii de 8 ani a ajuns la 31,6% în mediul urban sau că, după observațiile psihologilor, tulburările psiho-fizice la copii sînt și ele în creștere. Putem să vedem apoi, cu ochiul liber, elanul părinților care își cresc copiii, de la naștere, în ritul vegan, transformîndu-i în pitici melancolici, și cîte și mai cîte.

Și iată că ne întoarcem la problema in­com­pe­ten­ței, despre care am discutat într-o pilulă anterioară. Temeiul in­com­pe­ten­ței este decredibilizarea competenței celorlalți și, astfel, implicit, negarea autorității. Dacă totul este considerat corupție și orice autoritate este coruptă, e firesc să te protejezi și să nu faci nimic din ceea ce îți spun instituțiile, inclusiv medicii (care sînt și ei – nu-i așa? – reprezentanți ai instituțiilor sanitare) și să cauți sfaturile celor incompetenți, dar cinstiți. Ca tine! Unde mai pui că așa te simți și tu competent și puternic. OK, don’t worry, be happy, căci fericiți sînt cei săraci cu duhul!…