Solidaritate şi mîndrie naţională

6 octombrie 2005   SITUAȚIUNEA

Onoarea cetăţenească a "lagărului" comunist n-ar avea nici o justificare dinaintea istoriei dacă în măruntaiele lui n-ar fi avut loc două-trei episoade de disperare organizată: Budapesta 1956, Praga 1968, Gdansk 1980. Schimbînd proporţiile, putem aminti şi de trista rezistenţă armată din România anilor '50, de Valea Jiului şi de Braşov. Mîndria noastră "regională" şi naţională îşi poate obloji rănile cu tinctura patetică a acestor evenimente, iar Europa reunificată le poate contempla ca pe nişte urme ale propriei ei preistorii. Fără "elanul spre libertate" (B. Gieremek) pe care asemenea momente îl ilustrează, n-ar mai fi fost nimic de salvat în partea noastră de lume. Faptul că ele au fost posibile e un miracol şi e inadmisibil să le vedem uitate, relativizate, transformate în patrimoniu muzeal. După august 1980, cuvîntul "solidaritate" a devenit o instituţie, iar "mîndria naţională" - o specie de martiraj. A te sluji de ecoul acestor termeni pentru declaraţii sentimentale şi trivialităţi demagogice curente e totuna cu a nu avea memorie. Şi a trata limbajul şi istoria ca pe nişte unelte derizorii. "Solidaritatea" poloneză a fost un perfect exemplu de comportament responsabil în vremuri precare. Nu simplă complicitate, nu asociere impulsivă, nu strigăt gregar. Uluitoare e diversitatea omenească, socială şi profesională a celor care se solidarizau. Linia de front era opera unor inşi care n-aveau nimic în comun: profesori şi muncitori, prelaţi şi foşti filosofi marxişti, savanţi consacraţi şi studenţi. Într-o convorbire cu Michnik din 1992, generalul Jaruzelski descrie cu oarecare perplexitate această neobişnuită unanimitate: "ŤSolidaritatea» a apărut ca o mişcare atotcuprinzătoare care, în termeni simpli, a combinat politica de dreapta şi, într-un fel, pe cea reacţionară şi parohială, cu cerinţele socio-economice populiste, de stînga". În împrejurări "normale", cardinalul Wyszynski, profesorul Kolakowski, Gieremek şi Michnik, Mazowiecki şi Walesa, Kuron şi Jastak n-ar fi petrecut mult timp împreună. Dar au putut acţiona împreună, de îndată ce au căzut de acord că şi "legile naturale", şi cele "ale lui Dumnezeu" sînt călcate în picioare. Conştiinţa - împărtăşită - că "nu există libertate fără solidaritate", prezenţa încurajatoare a lui Ioan Paul al II-lea, mobilizarea planetară în jurul curajului polonez au fost de natură să dubleze nemulţumirile zilnice cu o exaltantă componentă de demnitate naţională. A fi polonez, polonez adevărat, însemna a alege pericolul. Pe o asemenea temelie - şi numai pe o asemenea temelie - "mîndria naţională" impune respect. Ea nu e aroganţă fudulă, ambîţ provincial, suficienţă şi xenofobie. E croiala unei voinţe colective şi a unui destin asumat pînă la capăt. Ar fi de adăugat că şi unii dintre reprezentanţii Puterii au avut, în Polonia deceniului nouă, o calitate aparte. Jaruzelski însuşi n-a fost un "aparatcik" de duzină. Nu poţi să nu rămîi visător cînd, în convorbirea cu Michnik amintită mai sus, îl vezi citînd cu adresă din Tocqueville... * Aud că la festivităţile comemorative de la Gdansk (douăzeci şi cinci de ani de la grevele din august 1980) au participat figuri de prim rang din toată lumea: preşedinţi (ai Germaniei, Ungariei, Ucrainei şi Georgiei), foşti preşedinţi (Havel), miniştri de Externe (Joschka Fischer), foşti miniştri de Externe (Madeleine Albright), prim-miniştri (ai Olandei, Belgiei şi Finlandei) etc. România a ales să fie prezentă doar prin dl Márko Bela, adică la un nivel onorabil, dar sub rangul celorlalţi participanţi. E o neglijenţă semnificativă, o dovadă de neaderenţă la istoria noastră recentă. Sîntem mereu în alt loc decît restul lumii, carenţi la capitolul comuniune europeană, "exteriori" prin decizie proprie. Şi asta în timp ce folosim abundent (şi abuziv) tocmai cuvintele "solidaritate" şi "mîndrie naţională". Mobilurile noastre sînt, deocamdată, "pragmatice": solidaritate împotriva bacşişului, solidaritate cu năpăstuiţii inundaţiilor (care va să zică nici compasiunea, nici întrajutorarea nu mai funcţionează decît prin apel oficial), solidaritate de tip tribal, născută din ghinion şi dezordine. Cît despre mîndria naţională, ea riscă să capete un aspect parodic: am găsit metoda de a rămîne veseli, în plin eşec, ţanţoşi, în plină ebrietate. Vom intra în Europa cu fruntea sus, iar Europa se va înghesui, slugarnic, să ne mănînce sarmalele.

Mai multe