Sentimentul antiromânesc al ființei

Se spune (relatare credibilă) că, la Bruxelles, întrebată fiind despre persistența corupției la noi, dna Dăncilă, vremelnic premierul României, ar fi spus că în România nu există corupție, ci numai un mod cultural specific de a mulțumi. Iată cum dna Dăncilă devine un gînditor în linia perspectivismului lui Protagoras, a relativismului cultural al unui Foucault, a deconstructivismului unor Derrida sau Feyerabend. Întreg postmodernismul e aici. Păcat că n-a vorbit și despre o paradigmă epistemică, în stilul lui Thomas Kuhn, dar cuvîntul ar fi fost prea greu de pronunțat. Oricum, dacă avem, cum ne-a spus Noica odată, un sentiment românesc al ființei, de ce n-am avea și unul, tot românesc, al mulțumirii? Or, Occidentul imperialist vrea să impună propriile standarte etice, susținînd în mod abuziv că ele sînt universale. Faptul, notoriu, a fost denunțat de mari gînditori (tot occidentali) ca fiind o formă de colonizare conceptuală abuzivă a restului lumii.

Sigur, avem toate motivele să credem că dna Dăncilă a citit formularea respectivă pe o hîrtiuță, căci nu credem că abilitățile ei personale ar fi fost îndeajuns pentru a o gîndi de una singură; și asta nu, Doamne ferește, fiindcă am bănui-o de o „gîndire slabă“ în stilul postmodernist al lui Vattimo. Dar n-are nici o importanță. Destul că a vorbit.

Odată începutul făcut și rupte fiind lanțurile conceptuale occidentale, cred că conducătorii noștri ar trebui să meargă pe acest drum pe care au mai mers și alți lideri importanți ai lumii, precum Thabo Mbeki, un fost președinte al Africii de Sud, care credea că SIDA se vindecă cu plante și vrăji, sau chiar marele Mao Zedong, care, în vremea revoluției culturale, cerea ca medicina occidentală să fie înlocuită cu cea chineză. De alt­minteri, cu campaniile antivacciniste în plină desfășurare, campanii pe care Guvernul nu pare să vrea să le contracareze printr-o lege, am ajuns deja destul de departe pe drumul deconstruirii imperialismului occidental și al demascării marii imposturi științifice de la baza sa.

Nu-i destul, totuși. „Statul paralel“, adică Occidentul putred, instalat printre noi, continuă să acționeze subversiv. Ar trebui reacționat mai decis. De pildă, trebuie deconstruită presupoziția partizană că toată lumea trebuie să aibă parte de un tratament egal în Justiție. Oricum, deja principiul acesta nu se mai aplică practic, dar unii mai au unele scrupule justificative. E de‑a dreptul penibil. E anormal ca oameni mari și importanți pentru țară precum Dragnea, Vâlcov etc. să fie judecați după aceleași reguli ca oamenii de rînd, care n-au nici un merit. Imensele eforturi pe care conducătorii le fac pentru țară trebuie răsplătite cumva; așa au crezut strămoșii noștri, începînd cu Burebista; de aceea, alături de sentimentul românesc al mulțumirii, propunem introducerea unui sentiment românesc al justiției, conform cu care marii oameni ai țării să‑ți poate alege nu doar avocații, ci și judecătorii și, eventual, și pedeapsa. Să spunem lucrurilor pe nume și să nu ezităm. Nici dacii, nici voievozii nu se complicau cu complete de cinci sau de trei.

Propun în general ca, urmînd‑o pe dna premier, să ne rupem lanțurile ideologice și să revenim la forme culturale specifice, la al nostru etern Volksgeist. Marele Herder ne‑ar aproba. În fond, nu-i civilizația occidentală pentru noi o „formă fără fond“? Așadar, să dăm de pămînt cu forma, așa cum ne-au îndemnat mai mulți oameni mari ai noștri, de la Eminescu la Iorga, Nae Ionescu ori Corneliu Vadim Tudor! Am putea, de pildă, să nu ne mai simțim vinovați pentru faptul că nu sîntem capabili să construim autostrăzi și să refacem rețeaua feroviară. A ne declara „înapoiați“ în acest sector vădește un mod de a vorbi specific universalismului imperialist occidental și de a nu recunoaște datul cultural autohton. Așa cum există un sentiment românesc al ființei, unul al mulțumirii, un altul al dreptății, trebuie să există și unul, foarte specific, al șoselei. Și chiar există. Ce poate fi mai autentic românesc decît o șosea mai curînd strîmtă, cu multe gropi în asfalt, trecînd prin sate, șosea pe care circulă și căruțe, iar duminica au loc alaiuri nupțiale cu chef și lăutari? Mă contrazice cineva? Aud? Cît de fără conștiință națională, ca să nu spunem cît de fără inimă, sînt aceia care vor ca asemenea mîndrețuri să dispară în numele unei „modernizări“ seci și mecanice, concepute în laboratoarele Vestului! E timpul să denunțăm conceptul perimat al autostrăzii și să afirmăm cu curaj identitatea noastră, bazată pe imprevizibila hîrtoapă și previzibilul accident.

Știu: sînt mulți, din păcate, cei care, din confort, din nepricepere ori seduși de minciunile sorosiste, nu iubesc nici hîrtoapa, nici balega proaspătă de pe asfalt. Preferă caii-putere în locul cailor vii și condamnarea cu executare ca răsplată pentru „mulțumirile“ sincere. E un veritabil sentiment antiromânesc al ființei!