Semenul meu

4 noiembrie 2021   SITUAȚIUNEA

Sîntem, în zilele noastre, toți, pretutindeni, cam la fel. Aparent. Mîncăm aproape aceleași mîncăruri, gătite din aceleași produse, cumpărate aproape întotdeauna de la un super/hipermarket, care, el însuși, arată la fel ca toate super/hipermarket-urile și vinde cam aceleași lucruri pretutindeni în lume. Copiii noștri se joacă cu aceleași jucării, apoi joacă aceleași jocuri, pe aceleași calculatoare, învață (sau nu învață) cam aceleași materii și, mai ales, călătoresc virtual prin aceleași peisaje virtuale. Noi înșine, cîndva foarte diferiți după națiune, regiune, ba chiar sat, diversificați după triburi și caste, semănăm tot mai mult. Ne îmbrăcăm aproape la fel bărbați și femei, tineri și vîrstnici: pantalonii de blugi, geaca și canadiana au devenit un fel de costum de bază universal, peste care se adaugă cîteva accesorii. Diferența e tot mai mult între „mărci” și imitațiile lor ieftine, dar aparența e la fel sau pe aproape. Dialectele locale au fost de mult abandonate în favoarea limbilor naționale, iar acestea, chiar dacă mai supraviețuiesc cumva alături de universala engleză, ajung să semene între ele tot mai mult prin expresii, cuvinte internaționale și formule standard împrumutate și calchiate.

Marea diferență între bărbați și femei s-a atenuat și ea: purtăm toți universalii blugi, ne comportăm tot mai asemănător, avem aceleași profesii și activități. Cine mai vorbește azi despre „sexul tare” și „sexul slab” sau „frumos”? Stereotipurile „de gen” sînt azi tot mai condamnate: să fii neapărat „dur” ca el sau „sensibil” ca ea devine tot mai depășit; mai mult, e condamnat ca sexism. Ba chiar, uneori, ne luptăm cu biologia, acceptînd schimbarea de gen sau genul neutru. Marea distincție, altădată esențială, devine tot mai mult o „opțiune”.

Uniformizarea a avansat mult și în politică: pe timpuri, regimurile politice erau foarte diferite prin esența lor: erau monarhii absolutiste, monarhii constituționale, republici, oligarhii, dictaturi militare ori, pe vremea comunismului, „democrații populare”. Azi, democrația domnește aproape fără rezerve pretutindeni: sigur, ea funcționează încă diferit în Rusia și în America, în Germania și în România. Totuși, încet-încet, și aici egalizarea generală – pe care o descoperise cîndva Alexis de Tocqueville – progresează pas cu pas.

Sigur, din cînd în cînd descoperim dezavantajele uniformizării pe care o numim „globalizare”: comerțul mondial se blochează din cine știe ce cauze, o pandemie născută în China se răspîndește imediat pe tot globul, un ciclon de la antipozi ridică imediat prețul cerealelor la noi. Mulți plîng la căpătîiul vechilor diferențe: „nativiștii” vor reintroducerea frontierelor, alții se gîndesc să protejeze culturile naționale, alții sînt șovini și vor să lupte „împotriva Guvernului Mondial”, alții ar vrea să retrimită femeile „la cratiță”. Dar toți politicienii și propagandiștii, fie ei șovini, sexiști și rasiști, își cheamă adepții pe același mondial Facebook, Twitter sau TikTok, toți se servesc, spre a comunica, de același fel de smart-uri, făcute de aceleași companii mondiale, toți folosesc aceleași trucuri de comunicare pe care le-au învățat din aceleași surse, toți ne orientăm cu același GSM. Pe scurt, opoziția la globalizare, atîta cîtă este, a devenit o globalizare a opoziției.

Dar dacă sîntem tot mai mult la fel pe dinafară (mîncare, gesturi, atitudine, îmbrăcăminte, limbaj), n-ar trebui să fim tot mai mult la fel și pe dinăuntru? Nu-i omul ceea ce mănîncă („Mann ist was mann isst”) ori ceea ce îmbracă („Haina face pe om”)? Nu sîntem filmele pe care le vedem și, tot mai mult, nu sîntem platformele online pe care socializăm? Nu devenim tot mai mult atomi similari, dacă nu cvasi-identici în „metaversul” pe care ni-l anunță triumfător Mark Zuckerberg? Nu ne-am transformat toți în cărți deschise pentru toți ceilalți, ba chiar și pentru algoritmii care ne știu pe de rost dorințele, obsesiile și iluziile? Nu piere atunci, încet-înce,t enigma sufletului omenesc?

***

Aflu zilele astea despre oameni care au încercat să-și falsifice certificatul de vaccinare („pașaportul verde”). Unii sînt sub anchetă, alți cîțiva mor în spitale, după ce s-au infectat cu COVID-19. Și probabil că sînt mult mai mulți despre care nu vom afla. Mă întreb: ce să fie în mintea unui om care e într-atît de îngrozit de vaccin, vede în el o catastrofă atît de mare, încît nu numai că nu se imunizează pe gratis și nevătămător, la fel ca alte două-trei miliarde de oameni, dar e și dispus să plătească bani buni pentru un fals, să riște închisoarea dacă e prins, asta ca să nu mai vorbim despre riscul de a se îmbolnăvi grav și chiar de a muri? Ce ghem de temeri, de neîncredere, suferințe, îndoieli, ignoranță, ce grozăvii, toate incurabile, se ascund în adîncimile sufletului aceluia, altminteri aidoma cu mine sub toate celelalte aspecte exterioare? Nu, nu pot pricepe absolut nimic din colegul, din vecinul, din semenul meu, din omul cu care pe dinafară semăn pînă la indistincție.

Nu, n-a pierit enigma sufletului omenesc!

Mai multe