Se va adopta Constituţia Europeană?

Preşedinţia germană a UE şi-a stabilit ca prioritate relansarea dezbaterii asupra Tratatului constituţional. Şi-a făcut, nemţeşte, calendar de activităţi întru relansare şi a discutat şi cu ţările care urmează la preşedinţia UE în semestrele viitoare, pentru a se asigura că procesul va continua. Deocamdată însă, dezbaterea tinde să se relanseze singură. La Madrid a avut loc o reuniune a celor 18 state care au aprobat Tratatul constituţional. S-a încheiat cu concluzia că proiectul Tratatului nu trebuie abandonat, ci îmbunătăţit. Ministrul de Externe al Spaniei, Miguel Angel Moratinos, a spus chiar că textul actual trebuie lărgit, urmînd să conţină capitole referitoare la subiecte precum imigraţia, lărgirea Uniunii, energia sau schimbarea climatului. Aşadar, stufosul document - de necitit pentru un cetăţean mediu - ar urma să devină şi mai stufos. Or, mulţi analişti au spus că semi-eşecul Constituţiei Europene se datorează, printre altele, şi dificultăţii de a o face "comunicabilă" şi digerabilă pentru cetăţeanul obişnuit. În virtutea acestui fapt, unele ţări solicită tocmai simplificarea lui: Cehia, Polonia şi Marea Britanie (care încă nu au aprobat Tratatul) s-au şi pronunţat în acest sens. Se profilează, aşadar, două tabere: una a "amicilor Constituţiei", care vor ca actualul Tratat să-şi continue drumul spre adoptare, şi una a "revizioniştilor", care sînt de părere că, dacă oricum procesul e blocat, trebuie profitat de ocazie pentru a simplifica lucrurile. Dar la această formă a Tratatului s-a ajuns în urma unor lungi negocieri, în cadrul unei comisii din care făceau parte nume grele şi cu vechime ale politicii europene (fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing, fostul premier italian Giuliano Amato, fostul premier belgian Jean-Luc Dehaene şi alţii). La terminarea lucrărilor, şi Giscard d’Estaing, şi Romano Prodi (preşedintele de atunci al Comisiei Europene) au afirmat că cu greu s-ar fi putut obţine un rezultat mai bun. În cuvintele lor se citea însă mîndria faţă de proceduri, faţă de stilul tratativelor, nu faţă de "produsul finit". Ce-i drept, în atîtea decenii de existenţă şi după atîtea extinderi, politica europeană a perfecţionat la maximum arta tratativelor, tehnica pertractărilor, subtilitatea procedurilor, capacitatea de a împăca toate caprele şi toate verzele imaginabile, prezente şi viitoare. Germania va reuşi, probabil, să readune în jurul mesei energiile politicienilor europeni, pentru a-i determina să împingă înainte proiectul constituţional. Dar se joacă ultima şansă: un nou eşec va fi ultimul şi "ideea de Constituţie Europeană" va intra în adormire pentru mulţi ani, dacă viitorul apropiat nu va aduce un pas înainte. Or, viitorul apropiat e la fel de neclar ca şi în 2005, cînd referendumurile din Franţa şi Olanda au blocat procesul de adoptare. Chiar mai mult: euroscepticismul creşte chiar şi în ţări altădată "optimiste", iar moneda euro - semnul cel mai clar şi mai concret al Europei Unite - stîrneşte nemulţumiri în majorităţi semnificative de cetăţeni din ţări importante (Germania, Franţa, Italia etc.). Tendinţa cetăţenilor este de a pune insatisfacţiile vieţii de toate zilele pe seama Bruxelles-ului, cu procedurile şi normele sale greoaie, cu politicieni şi birocraţi rupţi de realitate, departe de oameni şi de nevoile lor. Cu alte cuvinte, atmosfera din opinia publică e mai proastă decît acum cîţiva ani. Şi va fi greu pentru politicieni să le explice cetăţenilor nemulţumiţi că adoptarea Constituţiei nu le-ar fi făcut viaţa mai grea, ba chiar ar fi ajutat poate Uniunea să funcţioneze mai bine. Ce-i drept, nici politicienii nu se grăbesc să-şi cheltuiască energiile pentru a le vorbi cetăţenilor despre viitorul luminos şi îndepărtat pe care îl poate asigura Constituţia. Dimpotrivă: de cîte ori se apropie campania electorală, politicienii se pliază pe "cerere" şi le vorbesc oamenilor despre durerile locale şi naţionale. Vezi cazul Franţei, care se pregăteşte de prezidenţiale: cei doi candidaţi vorbesc mai mult despre "întărirea rolului Franţei în lume" decît despre "dizolvarea" Franţei în suprastatul european. Iar Berlusconi le-a vorbit italienilor în campanie despre ieşirea ţării din zona euro: asta voia publicul, asta i-a dat. Devine interesant. Dacă nici rigoarea nemţească nu va reuşi să planifice şi să organizeze adoptarea pînă la capăt a Tratatului constituţional, atunci nu mai e nimic de făcut. Problema e că, după aceea, cetăţenii vor avea ce să arate cu degetul şi vor trage rapid concluzia definitivă că Europa asta unită nu le aduce nimic bun.