Scene de viaţă europeană

5 iulie 2007   SITUAȚIUNEA

* Trecînd prin Cîmpina la sfîrşitul săptămînii trecute, am constatat că o clădire în care pe vremea "vechiului regim" funcţionase un depozit de mobilă (dacă îmi amintesc bine) a fost transformată într-un complex comercial. Ultima dată cînd trecusem pe acolo, cu ani în urmă, clădirea era ponosită şi părea, în mic, o imagine a tuturor neputinţelor tranziţiei. Acum, crea impresia unei poveşti de succes locale: renovată şi curată, avea la parter o piaţă de legume, la primul etaj - un supermarket, iar la etajul al doilea - alte cîteva magazine de confecţii, textile etc. În faţă - o parcare încăpătoare (ceea ce pentru un bucureştean ca mine, permanent panicat că nu va găsi loc de parcare, nu-i puţin lucru); într-un colţ - un loc de joacă pentru copii. În spatele clădirii - altă piaţă de legume, în aer liber. Totul curat, dichisit, cu pavaje noi, cu liniile care demarcau locurile de parcare trase "nemţeşte". La etaj se putea urca, pe un fel de terasă suspendată, cu maşina - parcare supraetajată, care va să zică. Iar în corpul clădirii se mai aflau, cu intrarea dinspre terasă, o farmacie, o agenţie de turism şi încă vreo două prăvălii. Totul sugera ordine şi spirit de bun gospodar. Pe o latură a parcării, o terasă cu mese şi bănci de lemn, iar lîngă ea, o construcţie mică, din panouri, cu o firmă: Imbiss. O fi luat-o patronul cu totul din Austria (căci aşa se numesc acolo micile localuri care oferă gustări, suc şi bere) şi n-a mai avut timp ori chef să-i şteargă firma, m-am gîndit. Această mică "notă discordantă", această inscripţie "preluată" de la alţii într-un spaţiu ce voia să sugereze noul nu dădea deloc rău: în fond, accentua involuntar exact acel impuls dominant în mentalitatea noastră de tranziţie, şi anume comparaţia cu "Europa", dorinţa de a vedea că şi "la noi" începe să fie ca "la ei". Confirm: în acel loc, achiziţiile de civilizaţie pe care patronul le etala prin investiţia sa, lumea liniştită, cu aer duminical, dealul înverzit care se zărea în apropiere, cei cîţiva clienţi relaxaţi care îşi cumpărau fructe mi-au amintit de "frînturi" asemănătoare de imagini pe care le-am văzut în diverse orăşele de provincie europene. (Asta în ciuda celor patru bucureşteni zgomotoşi care au intrat la un moment dat în carmangerie, consultîndu-se în gura mare, peste capul celorlalţi clienţi, dacă să ia ceafă sau muşchi şi emiţînd diverse consideraţii despre "arta grătarului".) Una peste alta, senzaţia de înnoire şi de adaptare la cîteva reguli ale civilizaţiei apărea la tot pasul şi anula, pentru moment, toate marile dezbateri ale tranziţiei despre integrare, acquis, clauză de salvgardare şi toate celelalte. Părea totul mult mai simplu şi accesibil (chiar dacă, evident, nu este aşa). "Civilizaţia europeană" se instalase comod în locul unui depozit de mobilă ponosit şi neglijat. Într-un ungher al pieţei, ca un accent ironic, o tejghea la care se vindea telemea din Mărginimea Sibiului. O foaie A4 băgată în plastic îi anunţa pe clienţi (conform normelor europene care îi solicită comerciantului să declare provenienţa produsului, nu?) că telemeaua e făcută în Jina. Acum şase luni, s-a creat un tămbălău mediatic enorm pe tema "nu mai avem voie să vindem brînză" pentru că - evident - aşa ne cere UE. Uite că se vinde, şi încă într-un loc care aduce binişor a UE... * În Bucureşti, "edilii" se apucă săptămînal de reparaţia cîte unei noi străzi principale. "Ultima pe listă", Şoseaua Ştefan cel Mare. Să zicem că e inevitabil - străzile sînt proaste, trebuie reparate, o să ne chinuim puţin, dar după aceea ne va fi mai bine. Cam asta ar fi logica primarului. Ceea ce am putea accepta, dacă acel "ne va fi mai bine" s-ar întrezări cu adevărat în viitorul Capitalei. Dar mă tem că nu e aşa. Bucureştiul nu mai e privit şi tratat de autorităţi şi de dezvoltatorii imobiliari ca un oraş în care trăiesc oameni, ci ca o afacere: principiul este cum să scoţi bani din fiecare metru pătrat. Aşa că în orice colţişor de teren se mai trînteşte cîte un bloc de birouri, parcuri şi zone verzi sînt distruse şi înlocuite cu "ansambluri rezidenţiale" (în numele proprietăţii private şi al liberei iniţiative, desigur), dar primăria şi consiliul local nu prea se gîndesc la "spaţiile comunitare". Primarul Videanu apare din cînd în cînd la televizor şi anunţă, sigur de sine, că, după ce se va termina cu lucrările "de reabilitare", Bucureştiul va semăna cu o capitală europeană. Mă îndoiesc. Cînd se va termina cu lucrările, vom fi mîndri de asfaltul cel nou şi de bordurile noastre, dar nu vom avea loc să ne plimbăm cumsecade, iar traficul auto va fi în continuare un infern. În capitalele europene, edilii se gîndesc în primul rînd la oameni, nu la borduri.

Mai multe