Salvarea prin minciună
Conform unui recent sondaj de opinie (INSCOP), circa 47% din români declară că s-au vaccinat anti-COVID-19. Numai că cifrele reale din săptămîna respectivă sînt considerabil mai modeste: nu mai mult de 40% se vaccinaseră în fapt. Rezultă că un număr considerabil de oameni mint cînd declară că s-au vaccinat. Tot umflate probabil că sînt și alte procentaje de acest tip la care sondajul cerea răspunsuri: de exemplu, al celor care „nu cred în COVID”, al celor care nu cred că se moare de COVID etc. Discrepanța nu e neașteptată și a mai fost observată atunci cînd oamenii au opinii (mai ales electorale) în contradicție cu ceea ce ei cred a fi curentul dominant sau majoritar, intens susținut de presă sau de propaganda guvernamentală.
Cazul COVID e cumva mai aparte. Vedem că există destui concetățeni care se tem mult mai puțin de efectele bolii, la care sînt expuși complet fiind nevaccinați, decît de o presupusă și, de fapt, inexistentă amenințare care ar veni din partea autorităților. Probabil că mulți dintre ei sînt conspiraționiști, convinși că „puterile oculte” au inventat vaccinul și, poate, și boala pentru a controla populația. Deși datele sondajului sînt anonime, ei cred pesemne că cei nevaccinați sînt urmăriți și „vînați”. Pe de altă parte, dacă e așa, te întrebi de ce nu se tem că minciuna lor ar putea fi descoperită și să aibă necazuri. Firește, s-ar putea ca o parte dintre ei, de fapt, să nu-și facă prea multe calcule, ci pur și simplu, întrebați fiind la telefon de un operator dacă s-au vaccinat sau nu, să răspundă rapid prin afirmativă, fiind prea intimidați sau rușinați ca să admită că n-au făcut-o.
Presupun că, în asemenea cazuri, cel mai preocupant nu e faptul că oamenii îi mint pe sociologi și că distorsionează datele statistice; nici faptul că mint eventualele autorități nu-i foarte dramatic. Important cu adevărat este că oamenii aceștia se mint pe ei înșiși, convingîndu-se mai întîi că boala nu e periculoasă, apoi că pericolul vine de la vaccin și așa mai departe, sfîrșind prin a se convinge că trăiesc într-o lume pe care ei o cred adevărată, dar care e o ficțiune, un „metavers”, pentru a da puțin alt sens conceptului inventat recent de Mark Zuckerberg.
Unii ar putea crede că a te minți pe tine însuți e foarte periculos. Și chiar este de obicei periculos, la modul concret, așa cum o arată istoria cu vaccinarea. Atunci de ce vedem atît de des acest tip de minciună? Fiindcă, de multe ori în istorie, o mare minciună, mai ales cînd e colectivă și susținută de o infrastructură socială și chiar uneori instituțională, a oferit un mare confort sufletesc. A crede în propriile noastre născociri nu ne face deloc imuni la viruși, dar ne-a făcut, dacă nu imuni, măcar ceva mai rezistenți în fața disperării, a suferințelor, a mizeriilor vieții și, totodată, mai solidari (cu cei care gîndesc la fel ca noi) și, în consecință, mai apți pentru o acțiune colectivă eficientă.
Am citit cîndva un studiu din care rezulta că, dintre diferitele grupuri sociale, religioase, etnice etc., cea mai mare rată de supraviețuire în lagărele naziste au avut-o comuniștii și sectanții, adică acele grupuri care, mai mult decît toți ceilalți, trăiau în „metaversul” propriu, uniți într-o mare autoamăgire colectivă. Motivul e simplu: dintre toți deținuții, aparținătorii acestor două grupuri erau cei mai solidari, se întrajutorau cel mai mult, pînă la sacrificiul de sine, aveau valori comune și credeau ferm în cauza lor, fiind scutiți de disperarea care îi copleșea pe ceilalți. Contrar spusei celebre, dacă la final au scăpat, nu adevărul i-a mîntuit, ci minciuna.