Să ne numărăm, coane Fănică!

1 august 2012   SITUAȚIUNEA

Nu avem a ne aştepta la nimic bun în continuare. Preşedintele Traian Băsescu a spus, imediat după referendum, că va încerca o reconciliere a societăţii. Să vedem dacă va reuşi: pînă acum, n-a dovedit cine ştie ce calităţi de mediator, dimpotrivă, s-a simţit în apele lui doar cînd era rost de vreun conflict. Premierul Victor Ponta a spus (într-un interviu acordat presei străine) că „şi-a făcut lecţiile“ şi că a învăţat ceva din experienţa ultimelor luni şi din intervenţiile oficialilor UE. Dar apoi a declarat (în presa noastră), ca un copil supărat, că nu mai vorbeşte la telefon cu Traian Băsescu şi nu se mai duce la şedinţele CSAT. Aşadar, n-a învăţat nimic: oficialii UE cer doar respectarea legii şi funcţionarea instituţiilor. Stăm prost. Pînă după alegerile parlamentare (dacă n-o să avem între timp încă o suspendare sau altă năzbîtie politică) nu va funcţiona nimic. Adio, 2012! La începutul lui 2013, dacă se va instala un nou guvern rezultat din alegeri, vom afla măcar oarecari intenţii şi planuri. Atît. Între timp, oamenii se vor certa aiurea pe tot felul de fleacuri – şi în primul rînd îşi vor vărsa emoţiile pro şi contra lui Băsescu. Faptele aproape că nu mai contează, realitatea e construită doar din vorbe şi păreri. Nici măcar cifrele nu mai sînt clare. Aşa încît adaug şi eu, la confuzia generală, cîteva nedumeriri.

● Referendumul din 29 iulie ar fi trebuit să aducă o clarificare, căci doar de aceea a fost convocat, nu? S-au spus vorbe mari înainte: că e „un moment istoric“, că e „expresia supremă a democraţiei“, că „poporul îşi va decide soarta“ şi altele asemenea. Dacă toate aceste vorbe – valabile în teorie – ar fi însemnat realmente ceva în spiritul public din România, atunci, începînd de duminică, ora 23,01, ar fi trebuit să luăm act de cele întîmplate şi să începem revenirea la normal. Ei, aş!

La ora cînd scriu (marţi, 31 iulie, în zori), Biroul Electoral Central a dat rezultatele oficiale după numărarea a 99,99 % din voturi, deci ar trebui ca totul să fie clar. Curtea Constituţională se va pronunţa asupra validării referendumului. Ar trebui, aşadar, să avem puţintică răbdare pînă la aflarea deciziei oficiale a acestei importante instituţii a statului. Nici vorbă! Balamucul vesel continuă. Campionatul naţional de dat cu părerea e departe de a-şi stabili cîştigătorii. Dacă peste faptul că ambele tabere şi-au trîmbiţat victoria imediat după referendum putem trece relativ uşor (e „luptă politică“, nu?), în materie de aritmetică ar trebui, totuşi, să n-avem dubii. Or, tocmai cifrele creează o mare dezbatere. Mai precis, manevrarea lor. Ziarele scriu că, în unele localităţi, prezenţa la vot a fost de peste 100%. Dan Şova – acest nou corifeu al PSD care a fost răsplătit cu o excursie în SUA pentru că n-avea habar de Holocaust – a numărat vreun milion de voturi în plus. Cu cifrele oficiale ale referendumului fiecare face ce vrea: PDL şi Traian Băsescu insistă pe ideea că „majoritatea n-a votat“, deci poporul „n-a validat lovitura de stat“; USL zice că aproape 90% dintre votanţi nu-l mai vor pe Băsescu, deci trebuie să-şi dea demisia. Şi dă-i, şi luptă cu păreri şi „argumentaţii“. Marea problemă e că nu ştim cîţi sîntem. Ceea ce e culmea balamucului vesel: nimeni nu are habar, de fapt, cîţi locuitori are România şi, dintre aceştia, cîţi au drept de vot. La referendum s-a socotit după „legea a veche“, cu vreo opşpe milioane de electori. Cică acum am fi doar vreo cinşpe-şaişpe, dar nu e oficial. N-avem, carevasăzică, un popor din punct de vedere statistic, avem doar „suflet“. Neavînd date statistice clare şi nemaifiind guvernată ca orice stat normal, România începe să nu mai fie o ţară, ci doar o poveste spusă la nenumăratele televiziuni. Poate că ar trebui ca mai întîi să ne numărăm, coane Fănică!

● Ar fi păcat ca, în umbra rezultatelor de la referendum, să rămînă uitat un subiect care spune multe nu numai despre spiritul nostru public, dar şi despre funcţionarea neuronilor în societatea românească. Dl Ponta încă mai spune că Occidentul a fost „dezinformat“ de Băsescu şi ai lui, iar multă lume – de la (pseudo)ministrul de Externe Andrei Marga pînă la forumişti şi cetăţeni cumsecade – crede că „pîrîcioşii“ care au spus în presa străină ori la Comisia Europeană că în România se întîmplă nişte ciudăţenii au greşit. Am două comentarii de făcut. Întîi, că e o prostie să crezi că, în zilele noastre, se mai poate băga gunoiul sub preş fără să se afle în lume. Ori să foloseşti dublul discurs, aşa cum procedează premierul Ponta: „în afară“ faci mumos şi spui ce vrea să audă Europa, „acasă“ te dai în stambă cu speranţa că străinii nu vor băga de seamă. Asta mergea pe vremea lui Ceauşescu, acum, în era comunicaţiilor libere, nu mai ţine. Apoi, e straniu că oamenii tind să uite complet, ca şi cum ar fi fost spălaţi pe creier, că tocmai presa străină ne-a salvat de mai multe ori în ultimele decenii. Pe vremea lui Ceauşescu, relatările presei străine şi Radio Europa Liberă au fost gura de oxigen care ne-a permis supravieţuirea sub dictatură. În tranziţie, reformele democratice s-au făcut sub presiunea Europei şi una dintre marile noastre griji a fost tocmai aceea de a avea o bună imagine în presa străină. Iar acum, din partea oficialilor europeni ne vin singurele îndemnuri raţionale. Ministrul Federal de Externe german, şeful socialiştilor europeni Hannes Swoboda, şeful popularilor europeni Wilfried Martens şi alţii ne îndeamnă să luăm act de rezultatul referendumului şi să respectăm legea şi instituţiile. Adică exact ceea ce noi nu vrem sau nu putem să facem. 

Mai multe