Ruşinea de-a fi hoţ, ucigaş, spion
„Îndeobşte se crede că hoţul, ucigaşul, spionul, prostituata, recunoscînd că profesia lor este urîtă, trebuie să se ruşineze de ea. Se întîmplă însă cu totul altfel. Oamenii puşi de soartă şi de păcatele lor într-o anumită situaţie, oricît de imorală ar fi, îşi fac o concepţie generală despre viaţă, în care situaţia lor să li se pară şi însemnată, şi frumoasă. Pentru a-şi putea păstra această concepţie, ei instinctiv se agaţă de acel mediu care are aceeaşi concepţie despre viaţă şi despre locul pe care îl ocupă ei în societate. Lucrul acesta ne miră, fiindcă e vorba, de pildă, de hoţi care se laudă cu dibăcia lor, de prostituate care se laudă cu dezmăţul lor, sau de ucigaşi care se laudă cu cruzimea lor. Dar aceasta ne miră numai pentru că cercul lor este restrîns şi noi ne găsim în afara lui.“
Lev Tolstoi, Înviere,
Editura Univers, colecţia
„Clasicii literaturii universale“