Românii n-au talent
Nu ştiu cum de a ratat presa română ocazia de a mai face niscaiva ştiri dintr-un top în care – evident – iarăşi „România iese prost“. Mai bine decît Bulgaria – uhhh! ne-am liniştit –, dar, orişicît, prost. Ce „dezbateri“ furtunoase ar fi realizat Antena 3 şi Realitatea TV – cu lideri sindicali, comentatori, Mugur Ciuvică, universitari, politicieni şi Eugen Cristea, fost actor – despre acest subiect! Ce bună ocazie ar fi avut să-l „ia“ la telefon pe Victor Ponta care să declare că – desigur – proasta amplasare a României în acest top este „o consecinţă a regimului Băsescu“! Ce „actualitate“ de interes naţional s-ar fi creat vreo cîteva zile! (Bineînţeles, dacă nu apărea iar vreun zvon despre copii răpiţi.) Dar subiectul a fost ratat, asta e! Presa „mainstream“ l-a trecut cu vederea – aşa că ne rămîne nouă, „moflujilor“.
La începutul lunii mai, pe cînd noi ne delectam la televizor cu ideea că „Românii au talent“, o companie de consultanţă în materie de resurse umane şi leadership, Heidrick & Struggles, a publicat Global Talent Index, o cercetare realizată în parteneriat cu Economist Intelligence Unit despre capacitatea ţărilor de a dezvolta, atrage şi păstra talentele. „Talent“, în cazul de faţă, se referă nu atît la capacităţile artistice, eventual înnăscute, aşa cum sîntem predispuşi să înţelegem cuvîntul în limba română, ci, mai pragmatic, la ceea ce în dicţionarele limbii engleze e definit ca „a capacity for achievement or success“. Este vorba aşadar nu de artişti, ci de oamenii dotaţi cu capacităţi care le permit să devină lideri, să fie performanţi şi creativi în acele domenii care susţin dezvoltarea economică şi socială. Între cele 60 de ţări studiate, România ocupă locul 36-37, la egalitate cu Malaiezia; imediat în faţa noastră, pe locurile 31-35, se află Chile, Slovacia, China, Rusia şi India; imediat după noi, pe 38-42, sînt Mexic, Venezuela, Columbia, Arabia Saudită şi Brazilia. Stăm rău? Bulgaria – ca să ne luăm grija – e pe 49. „Top 10“ arată aşa: SUA (desigur), Danemarca, Finlanda, Norvegia, Singapore, Australia, Suedia, Hong Kong, Elveţia, Israel. Cercetarea include şi o previziune pentru 2015: România va rămîne pe acelaşi loc; îşi vor îmbunătăţi situaţia China, Canada, Australia, Turcia, ţările nordice.
Dincolo de plăcerea umană de a citi topuri şi de a ne compara sumar cu alţii, dacă intrăm în detaliile cercetării – altminteri doar „orientativă“ şi relativă, ca orice studiu de acest fel – putem găsi cîteva subiecte interesante de reflecţie. Clasamentul a fost alcătuit prin punctarea cîtorva criterii aplicate fiecărei ţări. Le transcriu aici şi pun între paranteze locul ocupat de ţara noastră în funcţie de fiecare criteriu: caracteristicile demografice (59), calitatea educaţiei obligatorii (32), educaţia universitară (24), calitatea forţei de muncă (35), „talent environment“ (47), deschiderea (15), predispoziţia de a atrage talentele (55). În 2015, chiar dacă în ansamblu ne vom păstra locul, se va schimba cîte ceva pe fiecare criteriu: vom pierde nouă locuri la „educaţie universitară“, dar vom cîştiga opt la „calitatea educaţiei obligatorii“; vom avansa patru locuri la „calitatea forţei de muncă“ şi la „predispoziţia de a atrage talente“, dar vom cam bate pasul pe loc (ca întreaga Europă, de altfel) la „caracteristicile demografice“, din cauza îmbătrînirii populaţiei. Dacă acordăm credit cifrelor, vestea proastă este că educaţia universitară îşi va continua declinul, în ciuda noii obsesii naţionale de „a avea o universitate românească în Top 500“. Autorii cercetării accentuează faptul că excelenţa învăţămîntului universitar este principala explicaţie nu doar pentru previzibila prezenţă a SUA pe primul loc, dar şi pentru apariţia Australiei pe locul 6, cu un avans considerabil faţă de anii trecuţi.
Cel mai bine stăm la „deschidere“, după cum se vede – iar în 2015 vom sta şi mai bine, urcînd pe locul 10. Ca şi în alte situaţii, studiile aplicate confirmă ceea ce lumea oricum intuieşte sau „ştie“: din 1990 încoace, românii s-au arătat deschişi către tot ce venea „din Occident“, au fost cei mai euro-entuziaşti dintre cetăţenii fostelor ţări socialiste, aşteptînd cu ardoare aderarea la UE, au împrumutat rapid mode, obiceiuri, stiluri de viaţă „occidentale“. (Cît de bune sînt toate acestea din alte puncte de vedere – cultural, intelectual – e o altă discuţie.) Aşadar, nimic nou pentru noi cînd ni se dă notă bună la „openness“. Vestea bună este că nivelul educaţiei obligatorii va creşte. Să sperăm că aşa va fi – mai ales după ce un alt studiu recent, realizat de Comisia Europeană, arată că 40% din copiii de 15 ani şi 38% din cei de clasa a IV-a au dificultăţi la citirea şi înţelegerea textelor.
Vestea cu adevărat proastă este că stăm prost – şi vom sta în continuare prost – la felul în care ştim să descoperim şi să atragem talentele (adică oamenii care pot face performanţă, pe scurt spus). Şi aici, cifrele din studiu confirmă ceea ce se tot spune şi la noi de atîta timp: ne pleacă oamenii de valoare. Nu mai este vorba doar de o „fugă a creierelor“, ci de o migraţie consistentă a oamenilor care vor să facă treabă cumsecade: de la medici şi matematicieni, la zidari şi instalatori. Fenomenul are, practic, proporţii de masă, iar consecinţele lui încep să se vadă. Ne bucurăm degeaba de banii trimişi de „căpşunari“ acasă (deşi fără ei, ce-i drept, situaţia financiară a României ar fi fost şi mai proastă). Pe termen lung, plătim mai mult incapacitatea noastră de a ne ţine cei mai buni oameni acasă. Degeaba ne lăsăm emoţionaţi de un cîntecel şi-o acrobaţie la o (altminteri, nevinovată) emisiune precum Românii au talent. Românii n-au talentul de a-şi construi şi organiza viaţa în societate şi de a gîndi dincolo de ziua de mîine.