Rîvnă

"Cînd îmbătrînise şi abia se mai putea deplasa, tata, sprijinindu-se într-un baston, mergea încet-încet spre scuarul din Piaţa Dorobanţilor, unde, gîfîind, se aşeza pe o bancă. De obicei, se întîlnea cu un bărbat de aceeaşi etate, dar care se ţinea mult mai bine. Împreună, sub un salcîm pipernicit, porneau la recunoaşterea realităţii, dar cum prezentul le opunea piedici, abandonau curînd. Preferau să întindă mîna fără nici o greutate tocmai în copilăria lor. De acolo înaintau prudent pînă în anii tinereţii. Într-o duminică din 1953 i-am găsit încercînd să-şi aducă aminte de cuvintele melodiei ŤJ’attendrai...» Nu erau melancolici. Erau silitori." (B. Elvin, Datoria de a ezita, Editura Hasefer, 2003)