Retorica sărbătorilor
În fiecare an, e obligatoriu să dăm, de sărbători, o probă de talent și sensibilitate. Măcar de Paște și de Crăciun. Trebuie să dăm mesaje calde, „inspirate”, subtile, dulci sau hazoase, așa încît destinatarul să-și dea seama cu cine are de-a face, să audă sunetul distict al personalității noastre, cu întregul ei nimb de originalitate. Am mai spus-o: prefer, în asemenea situații, textul simplu, cinstit, consolidat prin tradiție: „Hristos a înviat!”, „Crăciun fericit!”, „Un An Nou bun!” etc. Sau, atunci, o „compoziție” strict personală, valorificînd emoțional dimensiunea privată, unică, a relației cu „beneficiarul”. Cum se încalcă, de obicei, această regulă?
Mai întîi prin expedierea mesajelor „colective”. E soluția birocratică a „dialogului”. N-ai timp să însăilezi nenumărate mici capodopere de proză lirică și atunci scrii două-trei rînduri „de uz global” și le trimiți unei lungi liste de prieteni, rude, colegi ș.a.m.d.
În ce mă privește, nu răspund acestui tip de mesaj. Nu pentru că am orgoliul de a nu fi o firimitură dintr-un inventar alcătuit cu toptanul, ci pentru că nu mă simt vizat direct și pentru că e inechitabil să fac un efort individual pentru a răspunde unui „apel” care se adresează unei grămezi. Înregistrez actul de „bunăvoință”, dar nu mă obosesc să dau „reply”.
O altă „soluție”, tot mai prizată în Occident, este aceea a așa-numitelor „Jackie Lawson e-cards”. Să nu se supere cei cîțiva prieteni care recurg la această variantă. Mă bucură întotdeauna să primesc un semn de la ei. Dar, în sine, procedeul mă plictisește. Sînt obligat să văd un filmuleț de animație drăgălaș, cu Moși Crăciun, îngerași, brăduți, păsărele, cățeluși și ursuleți, pe un fond muzical tandru sau zglobiu, pentru ca abia la sfîrșit să pot citi mesajul propriu-zis și să pot răspunde. Mi se ia mai mult timp decît sînt dispus să dau pentru a savura un asemenea obiect artistic…
În sfîrșit, o a treia „soluție”, aproape necinstită din punctul meu de vedere, este alegerea unei urări „tari”, de pe diverse site-uri, care s-au hotărît să-ți ușureze viața. Răsfoiești cîteva zeci sau sute de versiuni și ți-o însușești pe cea care ți se pare mai „fină”, mai „duioasă”, mai „haioasă”, mai potrivită. Propunerile sînt de tot soiul: de la obosita formulă „Sănătate, că-i mai bună decît toate!” pînă la peisagistica hiperglucidică de genul „Pe la geamuri cad steluţe, iar pe foc sînt sărmăluţe, iar bradul e la locul lui, Moşul e la treaba lui, să ne fie nouă bine, iaca şi Crăciunul vine. Crăciun ferici!”. Se poartă umorul echivoc („Să primești cadouri frumoase, decorate cu fundițe și Daniela Crudu să-ți fie una dintre Crăciunițe” sau „Căţeluş cu păru’ creţ, să ai jeepu’ în coteţ şi o vilă cu piscină / Andreea Marin ca vecină, o lopată pentru bani, / La Anu’ şi la Mulţi Ani!”), umorul pe teme „la modă” („În deplin consens cu încălzirea globală, îți urez un călduros Crăciun fericit!”) sau umorul năpraznic, viril-binevoitor („Lovi-te-ar trenul fericirii, trăsni-te-ar fulgerul iubirii, cădea-ţi-ar în cap un sac cu bani şi un bilet cu la mulţi ani!”). Dau bine „înțelepciunile”: „…din cînd în cînd să faci apel la rațiune sau măcar să-i dai un bip”. Nu lipsesc „amuzante” puneri în scenă („Moș Crăciun bate la ușă, scoate mîna din mînușă…” sau „Sărbători fericite şi un brad cît mai frumos. Să vină Moş Crăciun cu un Ferrari şi să plece pe jos”). Recunosc, se poate întîmpla să dai și peste glumițe ceva mai reușite („Crăciunul este acea perioadă minunată în care te gîndesti la toți cei dragi și… la ce mărime poartă la pulover!” sau „În ziua de Crăciun, cînd te îndopi cu porc şi sarmale şi n-ai timp nici să suspini… eu am să-ţi aduc aminte că nu e bine să consumi excesiv sare, zahăr si grăsimi”). Dar chiar și în astfel de cazuri, meritul tău de „autor” e anulat din plecare: ești un simplu intermediar între angajații site-ului și „andrisant”. Adică nu ești nici destul de bun ca să inventezi ceva pe cont propriu, nici destul de șmecher ca să-ți ascunzi „sursele”.
O ultimă observație: majoritatea mesajelor care circulă de sărbători manevrează mai curînd apetiturile de „fericire” terestră și „bunăstare” materială ale oamenilor, cu vagi și convenționale aluzii la registrul simbolurilor religioase. Sărbătoarea e orientată spre „chef”, sentimentalism și reușită „lucrativă”. Riscul e să constați că, de fapt, lumea nu prea știe ce sărbătorește. Altfel, la capitolul veselie stăm binișor. În ciuda faptului… În pofida situațiunii…
P.S. Pe de altă parte, o sumedenie de patrioți și „mistici” riguroși au apărut, de curînd, pe piață, pentru a protesta morocănos împotriva urării „Felicitări de sezon!” („Season’s Greetings!”), ca fiind încercarea Occidentului păgîn de a submina urarea religioasă printr-una profană. Apologeții cu pricina ar face bine să se informeze și să fie mai pototiți. „Season’s Greetings!” nu e o invenție de ultimă oră și nu evacuează formulistica creștină a sărbătorilor. Creștinii de pretutindeni continuă să facă urări de Crăciun și de Paște. Dar cum, de Anul Nou, în lumea globală de azi, se trimit urări binevoitoare și celor care sînt de alte religii, s-a recurs – mai demult – la această formulă, care include, fără a exclude pe nimeni. Pe scurt, dacă un co-religionar îmi trimite „Felicitări de sezon!”, gestul lui mi se pare deplasat. Dar dacă eu trimit unui prieten turc, indian sau japonez o urare de „Crăciun fericit!”, decizia mea e la fel de deplasată. În rest, „echidistanța” urării „neconfesionale” poate fi, uneori, e drept, prea „politically correct”, după cum și vînturarea frazeologiei confesionale poate fi ipocrită, sau direct vidă…
(text reluat din anii trecuți)