Religia antivaccinistă

Dintr-o problemă pur medicală și de sănătate publică, disputa cu antivacciniștii sau cu COVID-negaționiștii la modul general a căpătat toate culorile ideologiei, ba chiar adesea și pe cele ale unei dispute religioase. Antivaxxer-ii radicalizați se închid tot mai mult în spatele unei viziuni pan-istorice și globale, crezînd că o inteligență malefică (un fel de Dumnezeu rău, ca la gnostici) a inventat mai întîi virusul, apoi vaccinul ca fals remediu și mijloc de dominație a umanității. Dovadă – spun ei: cifrele pandemiei cresc zilele acestea chiar și în țări cu rate de vaccinare destul de bune. Degeaba le spui că raționează fals, le arăți statistici, date relative ale mortalității și incidenței. Refuză să creadă, ba chiar – în lipsă de alte argumente – vin și spun că statisticile sînt distorsionate de aceeași inteligență malefică.

Antivaccinismul nu respiră însă de unul singur, ci prin intermediul plămînilor altor ideologii și religii seculare. Unii dintre ei adoptă poziția luptătorilor pentru libertate: mai ales de cînd a apărut „pașaportul verde”, mulți pretind că sînt persecutați, că cetățenilor li se refuză drepturile, atunci cînd nu sînt lăsați în restaurante sau sînt amenințați cu concedierea. Unii au mers atît de departe încît s-au comparat pe ei cu evreii care erau obligați să poarte steaua galbenă în timpul războiului în unele țări, avînd barat accesul la restaurante și cafenele. Din cînd în cînd și la noi îi auzi pe unii (mai ales din PSD, precum doctorul Rafila) spunînd că „pașaportul verde” „n-ar trebui să discrimineze”. Ba da, trebuie să discrimineze și chiar de asta a fost conceput: ca să discrimineze între categoria celor care riscă mai puțin pentru ei înșiși și pentru ceilalți, și cei care au acest risc mult sporit. Atîta doar că cei „persecutați” pot evita discriminarea printr-o vaccinare gratuită și benefică, așa cum a fost acceptată deja de vreo două miliarde de oameni, care nici n-au murit, nici nu s-au îmbolnăvit, ci dimpotrivă, au fost mai sănătoși decît ceilalți.

În ultimul timp antivaccinismul a devenit un ingredient în supa populistă a unor partide radicale în diferite țări, ca Germania, Austria, Olanda, România. Fanaticii lui Trump au devenit, în majoritatea lor, antivacciniști, ca și protestatarii de serviciu contra capitalismului global. Li se adaugă diferiți adepți ai deep-ecology și, bineînțeles, unii oameni ai Bisericilor tradiționale, cum vedem la noi. (Ipocrizia BOR: cere credincioșilor să „urmeze pe medici”, fără a spune în mod explicit despre ce medici e vorba, căci sînt, din păcate, destui medici vocali antivacciniști.) Cu toții au în comun contestarea datelor științei, ba chiar, uneori, a științei moderne în general, contestarea experților în numele unor falși experți și în numele unor „științe alternative”, ori măcar a unor iluzorii „remedii alternative”. Și dacă ar fi numai ei personal în cauză, ne-am putea consola. Dar reușesc să amăgească mii și zeci de mii de oameni, pe care îi conving să nu se vaccineze, să-i trateze pe medicii din spitale ca pe potențiali criminali ori să creadă în virtuțile curative ale împărtășaniei, usturoiului ori invermectinei. Ori – specific românesc – să dea bani și să riște pedepse cu închisoarea ca să se vaccineze „la chiuvetă”.

Devenind tot mai mult o religie seculară, antivaccinismul devine tot mai greu de combătut. Dacă la marginile sale sînt destui care se vor vaccina morocănoși, dacă vor fi siliți de utilizarea „pașaportului verde”, rămîn destui care vor răspunde sfidînd autoritățile publice și medicale.

De fapt, antivaccinismul ideologic a devenit – nu exclusiv, dar majoritar – liantul unor viziuni catastrofice și antiliberale despre lumea în care trăim: e adoptat de anticapitaliști, dar și libertarieni radicali, de nativiști de toate speciile, de izolaționiști și antiimigraționiști și putiniști, de vegani și de dreptcredincioși. Azi, cel mai simplu mod de a fi „anti” e să te proclami antivaccinist și apoi să clamezi că „guvernul mondial”, în alianță cu Big Pharma, îți refuză drepturile. Ce-i drept, o faci pe riscul propriu, căci virusul – infect, mic și nesimțit cum este – nu refuză pe nimeni.