Reformă de cadre în PNL

Tot încerc să-mi văd de treabă. Să mă abțin. Să nu-mi sfîrșesc zilele tot vorbind de Ghiță, Oprea, Ponta, Tăriceanu, Cristiana A., Andronescu E., Diaconu B., Ștefănescu C., Gigel, Ninel, Ionel, Mărioara și alți eroi ai vremurilor noastre. Dar nu e ușor. Realitatea românească de azi e năvalnică. N-o poți stăvili, marginaliza, evacua, domestici. E torențială, ubicuă, abundentă. O dai afară pe ușă, îți intră pe fereastră. Obturezi presa scrisă, te năpădește prin televizor. Închizi televizorul, ți se dau vești prin telefon, sau pe mail. „Știi ultima chestie?!“, „Ce zici de declarația lui X?!“, „Incredibil!“, „Ce ne mai așteaptă?!“ etc. etc.

Uite, de-o pildă, deunăzi. Aflu siderat că o jurnalistă de la Realitatea TV e invitată să împrospăteze Partidul Național Liberal, cu farmecul și competențele ei. Și, firește, se declară disponibilă. Întîmplarea face că, în cîteva rînduri, trăisem, ca telespectator, experiențe de neuitat cu respectiva doamnă. O văzusem în dialog cu politicieni de toate culorile, etalînd o dezinvoltură amețitoare și amuțitoare. Arătoasă, în varianta carnasier, nărăvită în saltul la beregată, doamna cu pricina stîrnea simultan panică, rîs și stupoare. Cutare candidat la Primărie spune că vrea să dea tonul pentru București. „De ce tonul și nu păstrăvul?“ – intervine, șugubeață, moderatoarea. Ce umor! Ce fantezie! Ce spontaneitate! Într-o altă convorbire, auzind cuvîntul „împreună“, aceeași doamnă se gîndește imediat (și o mărturisește cu o dezarmantă sinceritate) la „împreunare“, în cuplu sau în grup! Alt interlocutor e scos la tablă pentru a defini termenul „document“. În general, „tactica“ nărăvașei ziariste este atacul volubil. Întrebi (cu mîna pe bici) și nu lași vreme pentru răspuns; dai un cap în gură și, cînd e să primești o ripostă, spui, tehnic: „Publicitate!“ Personajul, trebuie să recunosc, are ceva fascinant. Nu e ușor. Televiziunile locale au produs, în ultimii ani, femei redutabile, de toate categoriile. Avem (în diferite studiouri) și „femeia-comisar“, și „femeia-administrator de bloc“, și femeia-procuror, și femeia-dirigintă de curs primar (în versiune sadică sau mămoasă), și femeia ezoterică. Care de care mai țanțoșe, mai competente, mai nemiloase. Dar în cazul de față e altceva. Vorbim mai curînd de o vietate încă insuficient cunoscută, de un mutant, căruia nu știm cine i-a explicat că a fi gazetar e a nu da doi bani pe discernămînt, politețe, bun-gust. E preferabil stilul „măciucă“, gherila zglobie, ciufuleala invitatului. Telespectatorul nu trebuie să afle, de-a lungul emisiunii, mai nimic. Doar că doamna din studiou e „tare“, „foarte tare“, un amestec de gheare și șuturi. O fiară.

Mărturisesc că, deși savurasem, de cîteva ori, designul inclasabilei făpturi, nu știam cum o cheamă. După fiecare spectacol, îmi propuneam să aflu, dar, luat cu altele, uitam. Acum am aflat. Din întîmplare: poza ei apare, dintr-odată, prin ziare, ca posibilă achiziție a Partidului Național Liberal pentru viitoarele alegeri. O cheamă Denise Rifai, iar doamna Alina Gorghiu și-o dorește fierbinte ca trufanda electorală. Îi apreciază două calități: priceperea în materie economică (?) și capacitatea de a dialoga despre orice (!). Vom avea, deci, pe scenă, două fete vesele. O variantă feminină, mai delicată, mai dîmbovițeană, a cuplului Jekyll and Hyde. Doamna Alina Gorghiu dovedește, dacă mai era nevoie, o intuiție politică, o ingeniozitate și o pricepere la oameni de necontestat. M-am înșelat, în mai multe rînduri, văzînd-o, răutăcios, ca pe un personaj schematic, pendulînd, oarecum previzibil, între drăgălășenie și țîfnă, între „fetiță“ acomodantă și scorpiuță indispusă. Nu. E un adevărat politician. A simțit că în partidul domniei-sale e nevoie, cum se spune, de „sînge proaspăt“. Și l-a achiziționat. Despre „proaspăt“ nu garantăm. Dar „sînge“ va fi din abundență.