Recitiri

Îmi îngădui să prezint cititorilor cîteva fragmente, alese în grabă, din imensa literatură despre Karl Marx, în speranţa că, prin ele, grupajul de articole din numărul trecut al Dilemei vechi va căpăta un acompaniament ceva mai... dilematic.

(

, vol. II, Editura Humanitas, 1993, pp. 93-95): „În ciuda meritelor sale, Marx a fost, după credinţa mea, un fals profet. El a fost un profet al cursului istoriei, iar profeţiile sale nu s-au adeverit. Dar acuzaţia mea principală nu este aceasta. Mult mai important este că a indus în eroare o mulţime de oameni inteligenţi, făcîndu-i să creadă că profeţia istorică este modul ştiinţific de abordare a problemelor sociale. Marx e răspunzător pentru influenţa devastatoare a metodei istoriciste de gîndire în rîndurile celor dornici să promoveze cauza societăţii deschise. (...) Lenin şi-a dat repede seama că marxismul nu putea fi de nici un ajutor în chestiuni de economie practică. (...) Amplele cercetări economice ale lui Marx n-au abordat nici măcar tangenţial problematica politicii economice constructive... După cum recunoaşte Lenin, în opera lui Marx nu se poate găsi aproape nici un cuvînt despre economia socialismului, în afară de slogane inutilizabile de felul «de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi» (...). Marxiştii nici n-au studiat măcar ceea ce aşa-numiţii «economişti burghezi» realizaseră în acest domeniu. Prin formaţia lor, ei erau chiar mai puţin pregătiţi pentru munca constructivă decît unii dintre «economiştii burghezi».“

(„Persoana umană şi marxismul“, în Marx contra Isus, antologie de Vasile Igna, Editura Universal Dalsi, 2003, p.137): „Antipersonalismul marxismului decurge (...) din concepţia sa eronată despre timp. Doctrina comunistă, mai ales în aplicarea ei practică, priveşte relaţia dintre prezent şi viitor ca o relaţie între mijloace şi scop. Prezentul este mijlocul, iar scopul imediat nu se realizează. Sînt tolerate mijloace care nu au nimic în comun cu scopul: violenţă şi tiranie pentru a realiza libertatea, ură şi disensiuni pentru a dobîndi fraternizarea. Plenitudinea vieţii umane nu se va realiza decît într-un viitor îndepărtat. În prezent omul rămîne spoliat, tot ce poseda a fost alienat, ba chiar omul s-a alienat în raport cu sine însuşi. Iată de ce comunismul marxist afirmă omul, şi mai mult, omul deplin, în viitor, negîndindu-l în prezent. Omul de astăzi nu este decît un mijloc în direcţia omului de mîine; după cum generaţia actuală este un mijloc în direcţia generaţiei viitoare. O asemenea atitudine faţă de timp este incompatibilă cu principiul persoanei, cu faptul de a recunoaşte că orice persoană umană are o valoare intrinsecă şi dreptul de a-şi realiza plenitudinea vieţii, are conştiinţa de a nu fi parte, ci întreg. Nici un om, indiferent de clasa căreia îi aparţine, nu poate fi considerat ca un mijloc sau privit exclusiv ca un obstacol. Aceasta e o chestiune de antropologie, iar nu de sociologie, dar marxismul nu posedă o adevărată antropologie.“

(„Karl Marx ca tip religios“, în Marx contra Isus, ed. cit., pp. 219-220): „Nu putem trece sub tăcere opiniile lui Marx asupra problemei evreieşti, unde directitatea lipsită de nuanţe şi specifica lui cecitate spirituală se manifestă deosebit de pregnant (...) Pentru Marx, problema evreiască este aceea a «jidovului» cămătar, şi ea se va rezolva de la sine, odată cu eliminarea dobînzii. Cele scrise de Marx asupra problemei evreieşti mie îmi provoacă o maximă repulsie. Nicăieri ca aici n-a mai apărut în toată goliciunea lui acest mod de a raţiona glacial şi fără inimă, şi de aceea orb şi unilateral. Dar să cităm mai bine opiniile lui Marx.

. De ce s-a ridicat oare fiul împotriva maicii sale, de ce şi-a întors faţa de la suferinţele ei seculare, de ce s-a lepădat el de propriul său popor?“

A recitit pentru dumneavoastră Andrei Pleşu