Recădem în timp
Recădem în timp. Un nou curs universitar oficial este pregătit la Moscova și va fi inclus în programa tuturor universităților. Intitulat „Fundamentele statalității ruse”, el are la bază ideea asimilării civilizațiilor cu organismele vii și conceperea „civilizației ruse” ca una tînără, dinamică, ce „va învinge Occidentul îmbătrînit” și decadent. Bineînțeles că acest scenariu, gen Oswald Spengler elementarizat, reciclat și rusificat nu fără ajutorul istoricului Lev Gumilev, refuză de principiu valorile universale, căzînd astfel într-un relativism istoric deplorabil. Abordarea este însă foarte convenabilă politic Rusiei – arată jurnalistul Andrei Perțev de la Meduza –, care capătă astfel un fel de justificare „științifică” pentru respingerea criticilor Occidentului și disprețul pentru valorile liberal-democratice. Fiind o „civilizație tînără”, Rusia nu poate decît să învingă și să preia „ștafeta istoriei”, iar între timp populația trebuie ferită de orice dezbinare. Ea are datoria să se supună conducerii, deoarece unitatea națiunii are vocație „științifică”, fiind înscrisă în „ADN-ul Rusiei”. La această păsărească pseudo-științifică se mai adaugă desigur și ingredientul apocaliptico-mesianic, bazat pe pretențiile „celei de-a Treia Rome” și susținut de Biserica Ortodoxă Rusă. Ceea ce e semnificativ, dincolo de toate, este că nimic din acest putinism scabros nu-i original: fragmente denaturate de istoricism german de la începutul secolului XX se amestecă cu nostalgii sovietice și țariste. Sînt toate semne ale unei civilizații de fapt îmbătrînite (sau, mai exact, osificate și strîmb dezvoltate), care nu-i în stare să conceapă ceva nou și care nu culege decît fragmente prost reproduse din ceea ce au inventat alții, în urmă cu cincizeci, o sută de ani sau chiar mai mult.
Între timp, războiul purtat de Rusia și Ucraina în Donbas amintește și el de trecut. A început să semene cu „frontul de vest” din Primul Război Mondial: mult așteptata contraofensivă ucraineană a dat rezultate mult mai modeste decît așteptau (sau mai degrabă sperau) mulți politicieni occidentali. Vina e parțial a lor – întîrzieri mari în livrarea armamentului promis Ucrainei –, dar și dificultatea majoră de a trece peste cîmpurile de mine și tranșeele rusești, pregătite temeinic de luni de zile. Luptele sînt dure, cu mare consum de muniție, dar mai ales cu pierderi umane teribile de ambele părți. Atîta doar că Rusia – cu o populație mult mai mare și un regim autoritar – își poate permite asemenea pierderi mai ușor. De asemenea – observă mulți analiști –, economia Rusiei a rezistat satisfăcător sancțiunilor, mai ales că China, India, Brazilia și alte țări mari, chipurile „nealiniate”, au refuzat să condamne invadarea Ucrainei, crimele de război ale Rusiei și au susținut în diferite moduri exporturile rusești de gaz, petrol și cereale.
Fapt este că Putin își permite să mizeze pe timp și pe uzura susținerii occidentale pentru Ucraina. Iar în absența unui rezultat semnificativ în contraofensiva ucraineană în următoarele luni, această uzură pare a fi tot mai greu de evitat.
Adevărul este că, după ce ani de zile Occidentul n-a luat în serios ideologia putinistă de felul celei expuse acum din „Fundamentele statalității ruse”, după 24 februarie 2022, a fost lent în trimiterea de armament suficient și de calitate Ucrainei. A reușit s-o țină în viață într-o defensivă reușită și chiar să-i asigure unele victorii importante pe teren anul trecut, dar acum jocul pare a se fi împotmolit într-un război pozițional de durată. Șansele unei debalansări rapide a situației de pe front par mici și tot mici, aproape inexistente, se arată a fi șansele prezente ale unei încetări a focului – fie și sub forma unui armistițiu între părțile beligerante, poate de tipul celui instalat de decenii între cele două Corei.
Sigur, războiul se poartă cu drone, rachete de croazieră și hipersonice și mijloace electronice diverse, adică cu armele secolului XXI. Dar tactic, după cum spuneam, sîntem într-un scenariu care arată ca „frontul de vest” – chiar mai extins ca lungime – din anii 1914-1918. Avem și un nou „Război Rece” între Occident, pe de o parte, și Rusia, pe de alta, cu China și alte țări din Sudul global jucînd rolul „nealiniaților” favorabili uneia dintre părți, totul amintind de situația dintre 1948-1991. (Însă Occidentul în ansamblu este mai slab decît era în anii „primului Război Rece”, „Sudul global” mai puternic, în schimb Rusia este mai slabă decît era URSS.) Și mai avem ideologia romantică șovină germană, reciclată în Rusia – o viziune imperialistă, cînd nu de-a dreptul rasistă, care pare că a uitat lecția istoriei secolului XX, responsabilă pentru oribile crime de război. Am recăzut în timp. Cu ce-i rău.