Prestigiul marginalităţii

Vrem, nu vrem, harta fiecărei zile este "hotărîtă", adică are hotarele pe care i le impune presa. Presa desenează agenda cotidiană a ţării şi a locuitorilor ei, presa decide ce este important şi ce e accesoriu, ce trebuie să stea în centru şi ce e condamnat la marginalitate. Nimeni nu e dispus să pună la îndoială ierarhia evenimentelor, aşa cum apare ea în buletinele de ştiri, editorialele şi dezbaterile oferite publicului de ziare şi televiziuni. În genere, pe primele locuri sînt evenimentele politice şi sportive. Sau ştirile senzaţionale, indiferent din ce domeniu. Sau catastrofele. Stai la televizor sau răsfoieşti publicaţiile zilnice şi afli pe ce lume eşti, afli "cum merg lucrurile". Dar în timp ce la rampă se petrec tot soiul de acrobaţii spectaculoase (alegeri, suspendări ale preşedintelui, referendumuri, conflicte între partide sau în interiorul partidelor), în lumea largă se petrec o mulţime de alte lucruri. Obligată să aleagă interesat şi să gîndească lucrativ, presa sacrifică, inevitabil, evenimentul preţios, dar discret, policromia inepuizabilă a faptului divers, bogăţia de substrat a marginalităţii. Ştirile ne vorbesc despre un registru sonor, dar foarte restrîns al realului. Îndărătul acestui registru, lumea îşi vede de ale ei, paralelă cu politica şi cu zvonul, orientată spre alte centre decît cele prestabilite de experţii în comunicare şi informaţie. Lumea e mai interesantă, mai diversă, mai surprinzătoare şi mai nelumească decît lumea emisiunilor de ştiri şi a editorialelor. De multe ori, evenimentele adevărate, cu bătaie lungă, se petrec în penumbră, la margine, abia percepute. Dar nu e vorba numai de evenimente mari care trec neobservate. E vorba şi de evenimente pur şi simplu semnificative, care ar merita - cel puţin la fel ca acelea scoase în vedetă de gazetari - atenţia şi comentariul nostru. Un exemplu: cînd ieşi cu maşina din Bucureşti şi traversezi Otopeniul, sastisit de aglomeraţia unui drum naţional care tinde să arate a periferie, poţi avea surpriza să vezi dintr-odată, pe partea dreaptă, un grup de "sculpturi", 14 la număr, aşezate în faţa galeriei de blocuri care flanchează traseul. Sînt forme extrem de vitale, colorate intens, greu de clasat după criterii "figurative", un fel de plante hipertrofice, răsărite, imprevizibil, din plictiseala asfaltului. Deşi impozante (au aproape patru metri înălţime), obiectele cu pricina provoacă o candidă bună-dispoziţie, ca nişte jucării ciclopice, ca nişte monştri benigni, care cuplează fantezia cu umorul. Ambianţa devine brusc respirabilă, şoseaua devine cordială. Cineva s-a gîndit să transforme un peisaj dominat de reclame gigantice, trafic sufocant şi beton armat într-o ogradă prietenoasă. Cineva a privit locul cu grijă. Cuiva i-a păsat de bună-starea vizuală a trecătorilor. E o pornire salutară care, multiplicată, ar salva de urîţenie şi de inumanitate nenumărate oraşe autohtone, în cap cu Bucureştiul. Dacă aş fi ziarist, m-aş opri să aflu istoria acestui "marginal" demers terapeutic. Aş afla că autorii ansamblului sînt cîţiva artişti bucureşteni, responsabili de mai multe asemenea performanţe: Florin Ciubotaru, Andrei Ciubotaru şi Jan Eugen, alături de Toma Iulian şi Ciprian Paleologu. Un veteran prestigios şi o mînă de tineri. Aş mai afla că iniţiativa lor n-ar fi dus nicăieri, dacă n-ar fi întîlnit un primar inteligent, energic şi curajos (Silviu Constantin Gheorghe), dispus să asume amplasarea lucrărilor în spaţiul pe care îl administrează. Un proiect îndrăzneţ pentru că nu se conformează gîndirii urbanistice comune, şi un primar îndrăzneţ pentru că nu se lasă intimidat de bombănelile unor concetăţeni recalcitranţi. Iată un eveniment care nu ţine de specia "news". Dar care plasează "actualitatea" pe altă orbită decît aceea a zarvei de la "centru". În ce mă priveşte, am devenit, numai dintr-atît, euforic. M-am dat jos din maşină, m-am plimbat puţin printre cele 14 piese şi am intrat să mă răcoresc în restaurantul de-alături. Se numeşte "La Iancu", are vinuri cinstite, pizze bine dozate şi un patron şarmant. În versiunea Otopeni, România devine prizabilă.