Președinții noștri și Europa
În alergătura generalizată după contre şi "lovituri de imagine", în iureşul de "analize şi comentarii" care despică inutil în patru fiecare cuvinţel al candidaţilor, trece neobservat un lucru foarte important: preşedintele pe care îl vom alege va fi unul dintre cei 27 de lideri ai Uniunii Europene, membru în Consiliul European. Iar asta nu mai este o chestiune de "politică externă", aşa cum se crede îndeobşte, mai ales după ce Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare. Şi se pare că va intra: preşedintele ceh Vaclav Klaus, care îl ţinea în sertar, a anunţat că îl va semna, deblocînd astfel drumul către aplicare. Sigur, mai sînt britanicii, dar sînt raţionali şi rezonabili, chiar dacă uneori eurosceptici... Cu alte cuvinte, preşedintele nostru va trebui să aibă un cuvînt de spus pe scena europeană, unde se vor lua tot mai multe decizii care ne privesc direct. A devenit un loc comun faptul că, deja, aproximativ 70% din legislaţie este adoptată de instanţele europene, şi doar restul " de parlamentele naţionale. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, va fi posibilă o reformă a instituţiilor europene şi, prin urmare, va deveni şi mai important cine şi cum stă de vorbă cu ceilalţi lideri europeni. Or, la acest capitol stăm prost. Nici unul dintre candidaţi nu pare preocupat de dimensiunea europeană a candidaturii sale. (Ştiu, o să-mi spuneţi: "c’eşt’ copil?", de asta le arde dumnealor?... Păi, să le arză...). Campania e la un nivel foarte scăzut, făcută din contre verbale pe mize mici şi din arătatul cu degetul unul spre celălalt. Obsedaţi de (ceea ce înţeleg ei prin) imagine şi secondaţi de consilieri care sînt convinşi că alegerile se cîştigă la televizor, prezidenţiabilii se fugăresc pe ecrane şi se combat în declaraţii de presă, tocîndu-şi mărunt şi reciproc replicile, dar nici unul nu se gîndeşte că " poate " referinţele la UE şi la felul cum ne va reprezenta în forurile europene ar putea fi de folos. S-a instaurat ideea că electoratul poate fi cumpărat ieftin: dacă nu