Poveşti cu bani din UE

21 noiembrie 2012   SITUAȚIUNEA

Mi-a povestit cineva că, într-un proiect cu fonduri europene care se desfăşura în creierii munţilor (unde telefonia mobilă nu prea ajunge), solicitantul trecuse în buget cîteva staţii de emisie-recepţie, cu ajutorul cărora cei care urmau să lucreze ar fi putut comunica între ei şi/sau cu „baza“ aflată mai la vale. Mai-marii care se ocupau de avizarea proiectului au lăsat – cu vigilenţa din dotare – doar o staţie de emisie-recepţie. Una bucată. Grija pentru banii contribuabilului european împinge, atunci cînd nu e însoţită de cuvenita doză de gîndire, la vorbitul de unul singur.

Mai sînt şi alte poveşti despre asemenea absurdităţi riguroase – au scris şi ziarele, e plin şi Internetul, The Economist a făcut acum cîţiva ani un mic dosar pe această temă, inventariind sute de milioane de euro tocate aiurea. „Grija faţă de banul public“ a devenit un stereotip de limbaj pe care, cînd ţi-e lumea mai dragă, îl auzi rostit cu o oarecare evlavie, cu o încruntătură din sprînceană ori cu un zîmbet naiv. E firesc. Democraţiile au nevoie de cetăţeni responsabili, aşa încît e bine, în principiu, ca orice om să fie conştient de necesitatea ca banii publici să fie gospodăriţi cu folos şi cu măsură. Ceea ce nu împiedică abuzurile ori aiureala. Nici la noi, nici în UE. Ziarul italian La Stampa a publicat pe 14 noiembrie o ştire despre un raport recent al Curţii de Conturi din Germania. Pe scurt: Curtea de Conturi germană a găsit cheltuieli fără rost în valoare de un miliard şi jumătate de euro. Reiau aici exemplele culese de La Stampa, expresive în absurditatea lor. Armata germană a cheltuit 20 de milioane de euro pentru a-şi construi o fabrică unde se produc creme solare, unt de cacao şi spray-uri nazale pentru soldaţii germani aflaţi în Irak şi Afganistan (deşi ar fi fost mai ieftin să le cumpere de pe piaţă; oricum, doar 10% din producţie ajunge la soldaţi). Un institut federal de fizică are 1800 de angajaţi şi 4350 de computere („Institutul nu a putut explica surplusul de 2550 de computere“ – scrie în raport cu un soi de „umor“ tipic german). Autoritatea federală pentru asigurări nu a putut explica de ce a fost nevoie, pentru cei 10 angajaţi pe care îi are la departamentul IT, de 27 de contracte de telefonie mobilă cu Internet. Noul sediu al autorităţii federale pentru mediu, construit în 2005, trebuia să fie un exemplu de clădire ecologică (alimentată cu energie solară şi alte înzestrări „verzi“); dar costurile de întreţinere sînt cu 50% mai mari decît ale unei clădiri tradiţionale, aşa încît ce se economiseşte datorită energiei solare se duce pe apa sîmbetei. Bundeswehr a mai făcut şi altele: de 12 ani, se străduieşte să se doteze cu vehicule pe pernă de aer; a cumpărat două (peste un milion de euro fiecare), n-au mers, aşa că a comandat un al treilea, din Australia, prin intermediul unei firme de maşini second hand (care, evident, nu avea nici o experienţă în materie de vehicule pe pernă de aer). S-a stricat la prima ieşire pe teren. Autorităţile fiscale ale statului şi ale landurilor se străduiesc de 23 de ani să elaboreze un soft unic pentru gestionarea impozitelor; au cheltuit 400 de milioane de euro pe un proiect care în 2005 a fost casat şi au iniţiat altul, pe care au dat deocamdată 75 de milioane. Aşadar, Germania – conchide Curtea de Conturi – ar trebui să fie mai atentă la deficitul public, să taie din cheltuieli şi să facă economii.

Sigur că aceste „scăpări“ i-au răcorit un pic pe cititorii ziarului La Stampa (căci şi ei, şi ceilalţi „sudici“ – grecii, spaniolii, portughezii – sînt ţinta predilectă a „tunetelor“ venite dinspre nord pe tema cheltuielilor iresponsabile de la buget). Sigur că nu poţi compara mere cu pere – deşi unele exemple se potrivesc mănuşă pe cazuri de la noi (de exemplu, cheltuieli aiuristice ale armatei sau soft-uri de milioane care nu funcţionează). Dar, la proporţii diferite, se întîmplă cam aceleaşi fenomene, există cam aceleaşi tipuri de fraude sau de cheltuieli prosteşti. (Mă întreb dacă nu s-ar putea elabora un model matematic al bramburelii statelor europene...) O bună parte a cheltuielilor aberante sau a fraudelor e stimulată – paradoxal – tocmai de procedurile extrem de complicate şi de birocraţia enormă izvorîtă din creierele funcţionarilor de la Bruxelles, care vor atît de mult să prevină neregulile încît, inventînd tot felul de complicaţii, nu fac decît să stimuleze creativitatea umană: solicitanţii de fonduri ajung să inventeze şi ei tot felul de căi pentru a fenta acreala birocratică. Mai ales în Sud, unde fantezia e stimulată de climă şi de tradiţiile culturale... (Aşa s-a ajuns la exemplul legendar al fermierului care a luat bani europeni pentru o plantaţie de măslini şi a plantat pomişori de plastic, ca să vadă inspectorii din avion...)

Aşa că – vorba aceea – ce-i de făcut? Să dăm vina pe „natura umană“? E prea la îndemînă şi riscăm să eşuăm în filozofare de doi bani. Să cerem mai multă rigoare şi mai multe controale, aşa cum le tot spune dna Merkel sudicilor? Să cerem. Cetăţenii tre’ să fie vigilenţi. Mă tem însă că vigilenţa îşi are limitele ei: aşa cum ne arată tot felul de întîmplări de la începutul crizei încoace, oamenii ies în stradă nu pentru a le cere guvernelor mai multă rigoare în cheltuieli, ci mai mulţi bani pentru salarii, pensii ori sănătate. În Grecia, unde clasa politică i-a „cumpărat“ ani la rînd pe cetăţeni asigurîndu-le tot felul de venituri şi sporuri care au dus statul la faliment, oamenii se revoltă abia acum (cînd acele venituri le-au fost tăiate) şi se „răzbună“ pe politicieni votînd partidele extremiste. În mai multe ţări europene (Spania, Portugalia, Italia, Franţa) au avut loc de curînd puternice manifestaţii de stradă, cu încăierări şi arestări, în timpul cărora manifestanţii s-au răzbunat pe bănci, distrugîndu-le sediile, dar nu prea s-au arătat înfuriaţi că guvernanţii şi funcţionarii publici au cheltuit peste măsură... Şi – parcă pentru a sublinia demonstraţia că UE veghează şi e vigilentă – a doua zi am primit un comunicat de la Comisia Europeană, care începea aşa: „Comisia Europeană şi-a intensificat eforturile pentru combaterea pescuitului ilegal la nivel internaţional, avertizînd opt ţări terţe asupra faptului că riscă să fie identificate drept ţări pe care le consideră necooperante în lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat (INN). Ţările în cauză sînt Belize, Cambodgia, Fiji, Guineea, Panama, Sri Lanka, Togo şi Vanuatu“. Despre manifestaţiile propriilor cetăţeni, Comisia nu ştiu să fi zis ceva. Dar dacă e vigilentă cu Vanuatu şi Togo, ne-am liniştit. À propos: de ani întregi, DG Comunicare a Comisiei are bugete mari – căci, nu-i aşa, tre’ să comunice cu cetăţenii europeni...

Mai multe