Pe mîna cui sîntem?

Am ajuns într-o situație în care e pretențios, utopic, deplasat să mai vorbim de partide politice, ideologii, convingeri, strategii electorale, instituții, legi, democrație, Europa etc. Lucrurile au coborît la un nivel amuțitor: te crucești, rămîi tablou, nu mai vrei nimic. Nici hazul de necaz nu-ți mai iese. Nu-ți rămîne decît să silabisești, printre ohtături, cuvinte goale, de neînțeles pentru cei care ne conduc, ne „reprezintă“, ne iau banii, mințile și speranța. Cuvinte „vechi“: decență, rezonabilitate, bună-cuviință, bună creștere, bun gust, bună purtare, vorbire îngrijită, comportament civilizat, onoare, stil. De inteligență și profesionalism nici nu mai îndrăznesc să pomenesc.

E din ce în ce mai greu să faci inventarul ingredientelor care strică rețeta normalității publice. Sînt puzderie și se multiplică de la o clipă la alta. Nu le poți anticipa, nu ai resurse de imaginație care să țină la zi profilul „peisajului“ politic autohton. Nici nu le poți califica recurgînd la vocabularul isteriei (legitime), căci ai avea sentimentul că aluneci spre grosolănia pe care o condamni. Dar e un fapt că politicienii noștri se mișcă pe o claviatură indigestă, fiecare cu „nota“ lui, cu dizarmonia lui, cu „sincopele“ lui morale și intelectuale: o „simfonie“ de mîrlani, neciopliți, țopîrlani, mujici, mitocani, mahalagii, derbedei, mocofani, țoape, semianalfabeți, bădărani, caftangii de bodegă, miștocari de cartier, nulități veleitare, țațe, pițipoance, scandalagii, băieți de băieți, și cîte și mai cîte specii eșuate, pe care nici marea grădină a lui Dumnezeu nu le mai poate absorbi…

Evident, nu vreau să umblu cu generalizări ofensatoare, dar nu pot nici să nu iau notă de cacofonia majoritară. Vor fi fiind, prin toate partidele, prin ministere, prin Parlament, și figuri digerabile, oameni cumsecade, bune intenții. Dar nu această categorie ocupă avanscena. La vedere sînt mediocritatea, gașca, pegra. Admit că nu te poți supăra pe diversitatea naturii umane. Pe orice palier social întîlnești exemplare degradate. Mai mult: fiecare dintre noi are, inevitabil, relele lui, partea sa de umbră. Dar nu toți avem în cîrcă soarta țării, „șefia“ instituțiilor publice, buna administrare a statului. Nu toți sîntem președinți ai Senatului sau ai Camerei, nu toți perorăm, țanțoși, prin diferite studiouri de televiziune, nu toți facem și votăm legile țării, nu toți avem ocazia să ne alegem „colaboratori“ fideli, în afara oricăror criterii de competență. Nu toți practicăm, ca pe un sport rentabil, spălarea de bani, nu toți ajungem în situația de a depune mărturii mincinoase, nu toți deținem poziții care să înlesnească traficul de influență, nu toți facem afaceri dubioase, păgubitoare pentru bunăstarea nației.

Ar fi obositor, deprimant, dar lămuritor, să luăm la rînd CV-urile tuturor demnitarilor noștri, să le cercetăm studiile, cariera, performanțele profesionale. Vom obține o combinație de impostură, netrebnicie, paloare intelectuală, combinatorică lucrativă. De curînd, m-am izbit de un caz specific. Am auzit, la televizor, o doamnă, ajunsă ministru adjunct al Turismului și hotărîtă, în această calitate, să convertească turismul mondial la frecventarea României. Cum? E simplu. Facem un brand de țară din Dracula și strîngem relațiile cu studiourile de film indiene (Bollywood!), pe care doamna ministru tocmai le-a contactat cu ocazia unei vizite de lucru în Asia (!). Vom fi, deci, în ochii lumii, țara vampirilor, a lupului dacic și a oii mioritice. Cum să nu fii mîndru că ești român? Am fost curios să văd cum și-a format doamna ministru astfel de priceperi. Am aflat că a studiat la Universitatea „Spiru Haret“, iar apoi la Academia Națională de Informații, la Institutul Diplomatic și la Colegiul Național de Apărare. (Trei înalte „școli“, pe care le veți regăsi în biografia mai tuturor politicienilor noștri…) Remarcată de „incompetentul“ Grindeanu, doamna cu pricina (pe nume Tărteață) a fost promovată, de dragul continuității, de competentul Tudose. Și ne va duce pe culmile imaginarului planetar!

Așa stînd lucrurile, ce mai putem spera? Opoziția e indistinctă, strict gesticulatorie, lipsită de lideri impozanți, imaginativi, charismatici. Un moment de euforie ne-a oferit, din fericire, solidaritatea străzii, din februarie pînă de curînd. Dar pînă și acolo se găsește cîte un bătăuș decerebrat, care să dea apă la moară guvernanților. Sigur că orice adunare de oameni e, prin definiție, pestriță. Dar cînd te-ai bucurat de prezența venerabilă a unui om de calibrul lui Mihai Șora, nu poți lăsa la întîmplare „imaginea“ protestului. Trebuie să te ferești de provocatori, de juvenilități ­cool, de paradă excentrică. În februarie s-a putut. Rămîn însă un admirator al zecilor de mii de oameni care nu cedează. Cît despre guvernanți, ei nu par să priceapă că soluția care se așteaptă de la ei nu e un aliniament de polițiști călare… Ineficientă și riscantă mediatic e și aducerea străzii în Parlament, spre satisfacția cîte unui golan „majoritar“, care abia așteaptă să-și pună pe masă arsenalul de insalubrități, în aplauzele „femeilor pesediste“ („Trebuia să-i rupi gura panaramei!“ – adică unei adversare de la USR). Dar s-a ajuns, știm bine, și la bătaie politică (la propriu), și la replici de gang, și la amenințări cu mitraliera… Pe scurt: o țară blîndă, ospitalieră, plină de „omenie“ și de ghinion istoric. Încă o dată: cum să nu fii mîndru că ești de pe-aici?