Partea bună a părţii rele

22 august 2012   SITUAȚIUNEA

Întregul balamuc politic din ultimele luni are şi părţile lui bune. Sigur, o asemenea afirmaţie poate suna cinic în condiţiile actuale, cînd democraţia şi statul de drept sînt puse sub semnul întrebării în România, cînd ţara e, practic, neguvernată – căci Guvernul e ocupat să-l dea jos definitiv pe Traian Băsescu – şi cînd doar manevrele BNR ţin leul să nu se prăbuşească.

Democraţia şi statul de drept scîrţie din toate încheieturile (căci despre asta este vorba, nu despre persoane numite Băsescu, Antonescu, Ponta sau altcumva), ceea ce e rău. Partea rea a întregii tevaturi este că nu ne ridicăm la standarde europene în materie de calitate a democraţiei. Dar partea rea are şi o parte bună. Partea bună e că îi putem constata limitele „în acţiune“ şi îi putem măsura efectele. Ne putem da seama, de pildă, cît e de bine că sîntem în Uniunea Europeană şi NATO. Dacă n-am fi fost, pînă acum s-ar fi ales praful de democraţia noastră şi am fi avut deja instaurat nu un regim autoritar (deocamdată), ci o ciorbă locală în care nu se respectă nici o lege sau în care legile, principiile şi Constituţia pot fi manevrate după cum hotărăşte grupul aflat la conducere. Dacă n-am fi în UE şi NATO, presa internaţională ne-ar privi ca pe o ţară îndepărtată cam ciudăţică, bună de pus la rubrica „alte ştiri“ şi gata. Iar bruma de societate civilă autentică şi serioasă din România ar fi sufocată de ONG-urile care ştiu să semneze la iuţeală convenţii cu guvernul, făcute din oameni „de încredere“ precum colonelul acela ridicol care ameninţă cu războiul civil.

Partea bună a lucrurilor se vede şi în felul cum gunoiul se încăpăţînează să nu stea sub preş, unde încearcă să-l ascundă interimarul nostru şi guvernul său. Degeaba spune dl Antonescu că americanii „nu au informaţii corecte despre situaţia din România“, degeaba încearcă dl Ponta să convingă poporul cu televizorul că opinia publică şi liderii politici din Occident sînt manipulaţi de Traian Băsescu. Sînt convins că ei chiar cred asta – pentru că atîta pot. Dar informaţia circulă liber, mişmaşurile nu mai pot fi ascunse în curtea din spate a partidului.

Partea rea este că Guvernul Ponta a gîndit un întreg plan de ordonanţe care urmau să „rezolve“ totul rapid. Partea bună a părţii rele este că, după primele Ordonanţe de Urgenţă care urmau să pună în practică un plan ce părea imbatabil, diverse grupări ale societăţii civile au reacţionat. Ba chiar înainte de a începe planul de suspendare a preşedintelui au fost reacţii faţă de modul abuziv de a schimba instituţiile: e vorba de ordonanţa ICR, care a declanşat proteste faţă de „stilul“ noii puteri. Cu problemele şi cu slăbiciunile ei, în cazuri-limită societatea civilă se mişcă repede. Iar jucăria numită Facebook (şi mediile online în general) reprezintă un instrument eficient întrebuinţat. (Cu amendamentul că, de multe ori, pofta de reacţie şi protest rămîne la stadiul de „join my cause“ pe Facebook.)

Partea bună a părţii rele e că da, sîntem într-un mare balamuc, dar măcar se mai limpezesc apele pe ici, pe colo, în părţile esenţiale. Bunăoară, un grup de intelectuali a trimis la Comisia Europeană o scrisoare în care afirmă că nu e chiar aşa de rău, că Guvernul Ponta respectă democraţia ş.a.m.d. Foarte bine. E dreptul lor. Bine au făcut. De mult era momentul ca PSD să-şi constituie – ca toate partidele de stînga europene – o mişcare intelectuală care să-l susţină şi pe care să poată miza. Acum poate conta pe semnatarii scrisorii în care Comisia Europeană este informată că în România e, totuşi, bine. Iar intelectualii respectivi trebuie să meargă în continuare, deschis şi pe faţă, pe drumul pe care l-au inaugurat: lucrurile vor fi mult mai clare în societatea noastră, vom putea dezbate deschis tot felul de teme ştiind dinainte cine cu cine „ţine“. În plus, pe lista de semnatari ai scrisorii „pro-guvern“ sînt şi unele personaje absolut remarcabile ale lumii culturale şi universitare: e un uriaş pas înainte faţă de vremea cînd Ion Iliescu oploşise pe lîngă partid tot felul de figuri „intelectuale“ cu totul nefrecventabile – de’alde Mihai Ungheanu, Dinu Săraru etc., etc.

Partea bună a părţii rele este că, trezindu-se brusc în Opoziţie, PDL s-a mai dezmeticit un pic. Ce-i drept, partea rea e că acest „pic“ e foarte mic. S-a chinuit să ţină pasul cu tăvălugul pus în mişcare de USL şi de multe ori a fost pe fază, denunţînd abuzuri şi „deconstruind“ anumite elemente ale planului. Dar tot un partid nereformat este, care acum s-a regrupat de nevoie în jurul eternului „mare strateg“ Vasile Blaga, dar şi-a văzut limitele: caii mari din vremea guvernării s-au risipit. Dacă nu vrea să dispară cu totul, PDL trebuie să se reformeze serios.

Partea bună a bîlbîielilor de la referendum este că se anchetează fraudele. Poate că, dincolo de manipulările TV şi de declaraţiile politicienilor, destui cetăţeni obişnuiţi vor înţelege în sfîrşit că votul e un lucru serios şi nu se vinde pe 50 de lei sau cîteva pungi de orez. Forţa exemplului ar putea funcţiona, prin satele şi oraşele patriei noastre, mai bine decît propaganda de la televiziunile lui Voiculescu, dacă anchetele vor fi corecte şi duse la bun sfîrşit.

Partea cea mai bună a întregului balamuc este că, dacă vrem, ne putem vedea limitele, ne putem privi în oglindă: o societate imatură, cu un număr mare de cetăţeni uşor de păcălit cu televizorul (şi încă prin manevre de propagandă grobiană, nu prin cine ştie ce subtilităţi), cu o democraţie slabă, cu un fel de slăbiciune emoţională colectivă: lumea şi-a revărsat două nervozităţi, una pro şi alta contra Băsescu. Grija pentru valorile democraţiei agită mult mai puţin spiritele, raţiunea încă nu pare a fi o valoare în societatea românească. E adevărat, cu politicieni atît de iraţionali, ar fi şi greu. Dar – cum zic – există şi o parte bună în toate relele astea: se mai limpezesc lucrurile, avem ocazia de a ne face curăţenie generală. Dacă vrem, desigur.  

Mai multe