Pardon, scuzaţi!

Am semnat un apel pentru o nouă Constituţie. Chestia asta cu apelurile nu-mi e prea simpatică. Dar am semnat, pentru că se întîmplă să cred sincer în proasta alcătuire a Constituţiei actuale. Această proastă alcătuire - potrivit căreia preşedintele are (prin modalitatea alegerii) o maximă legitimitate şi, în acelaşi timp, o severă restricţie de putere - explică, parţial, criza politică prin care am trecut şi trecem încă. Dacă vrem un preşedinte cu puteri limitate, trebuie să-i lăsăm Parlamentului misiunea alegerii lui (republică parlamentară). Dacă însă vrem ca poporul să-şi aleagă preşedintele, atunci vom avea o republică prezidenţială, cu Constituţia aferentă. În ce mă priveşte, nu înclin spre una mai mult decît spre cealaltă. Există, în lumea largă, şi democraţii cu accent prezidenţial (Franţa), şi democraţii cu accent parlamentar (Germania). Există chiar şi democraţii de tipul monarhiei constituţionale. Cine alege între toate aceste variante? Într-o primă instanţă - politicienii ţării, iar în ultimă instanţă - naţiunea, prin referendum. Constat însă că apelul pe care l-am semnat a provocat reacţii spasmodice. Semn că, deşi eu nu prea le am la inimă, genul ăsta de documente au oarecare ecou! Furia pe care am stîrnit-o a provocat cîteva psihanalizabile erori de lectură. Mă grăbesc să le semnalez, deşi nu-mi fac iluzii asupra unei receptivităţi rezonabile din partea preopinenţilor. 1. Nici eu, şi - dacă am citit bine - nici ceilalţi cosemnatari ai apelului nu ne-am pronunţat în favoarea uneia sau alteia dintre formele de guvernămînt posibile. Nu vrem republică prezidenţială cu orice preţ, nu milităm pentru eludarea parlamentului sau, mai rău, pentru dizolvarea lui. O spunem apăsat: vrem ca decizia să se ia, cum e şi normal, prin consultarea electoratului. Şi vrem o Constituţie care să nu semene cu o struţo-cămilă. O Constituţie coerentă. 2. Nici eu, şi - dacă am citit bine - nici ceilalţi cosemnatari ai apelului nu vrem să impunem ţării o Constituţie pe placul nostru. Altfel spus, oricît de "aşa-zişi" şi "autointitulaţi" am fi, nu sîntem atît de stupizi încît să ne imaginăm că un nou proiect de Constituţie se poate dispensa de o amplă dezbatere publică, mai întîi la nivelul partidelor politice, apoi la nivelul corpurilor legiuitoare şi, în sfîrşit, la nivelul întregii ţări. Menţionez, dacă mai e nevoie, că apelul pe care l-am semnat nu e o invitaţie la lovitură de stat. 3. Nici eu, şi - dacă am citit bine - nici ceilalţi cosemnatari ai apelului nu avem de gînd să scriem noi înşine textul unei noi Constituţii. Un personaj hiperirascibil şi măcinat interior de idiosincraziile proprii ne-a atras atenţia că nu sîntem competenţi pentru aşa ceva. Dînsul credea, aşadar, că Liiceanu & Co. ne vom aduna, în week-end, la o cafea şi vom trînti, euforici, o Constituţie pro-băsesciană, care să intre în vigoare de luni. Ei bine, nu! Noi cerem, pur şi simplu, unor experţi apolitici să facă o propunere, să ne pună pe masă un text. Ca să ceri asta, nu trebuie să fii tu însuţi constituţionalist. Ca să ştii dacă un ou e bun sau stricat, nu trebuie să fii găină. Şi nici nu te apuci să faci ouă de capul tău. Nu pot să nu mă întreb cum au putut să apară atîtea distorsiuni pe marginea unui text care mie mi s-a părut destul de limpede. Am devenit brusc campioni ai puciului anti-democratic, o adunătură de legionari subversivi, anti-parlamentari, cripto-dictatori sau, dimpotrivă, nişte nulităţi arogante, care se bagă-n faţă ca şi cum ar fi singurele voci legitime ale ţării. În plus, facem şi pe intelectualii ("autointitulaţi"), şi ne gudurăm pe lîngă Preşedinţie, doar-doar o pica ceva, vreo călătorie la mare, vreun post, vreun bacşiş. Cu alte cuvinte, Liiceanu, Patapievici, Andrei Cornea şi toţi ceilalţi n-ar fi fost nimic dacă nu ar fi existat regimul Băsescu. La atîta revărsare de parapon resentimentar, ar fi poate mai înţelept să spunem: "Pardon! Ne scuzaţi că v-am deranjat! Vă lăsăm, bucuroşi, toată scena acţiunii civice! În fond, de voi şi nu de noi trebuie să se ţină seama. Căci sînteţi competenţi şi obiectivi. Sînteţi drepţi, drept gînditori, inimoşi şi modeşti. Încă o dată: Pardon! Scuzaţi! În fond, avem şi alte lucruri de făcut. E drept, la fel de enervante ca şi cele pe care le-am făcut deja".