Palatul Pionierilor. Inventar
- cercul de teatru, cu Mihai Radoslavescu, pe care îl credeam un fel de Laurence Olivier.
- exerciţii de dicţie: "Juşti şi juni, jilavi şi jalnici, înjunghiaţi şi cu jugaştri, în şiruri jertfeau", "Capac cu cupă, cupă cu capac", "Şase saşi în şase saci, în şase saci, şase saşi". - gustarea de ora 11 (ecleruri).
- amoruri nemărturisite pentru fetele din cor (dirijate de Stelian Olaru). - vizitele tinerei Daniela Anencov, de care erau îndrăgostiţi toţi, inclusiv Radoslavescu.
- repetiţii şi spectacole cu Sombrero de Serghei Mihalkov.
- primul meu rol comic, a cărui primă replică era: "Numele meu e Vova. Vova Pestikov". Jucăm cu schimbul: cînd eu, cînd Gelu Colceag. - vizita lui Paul Robeson. Ne cîntă şi ne pupă.
- recitări, la serbări şi la radio, din Mihai Beniuc: "Bătrîni ce cu mîndrie poartă / Lumina anilor în plete / Bărbaţi voinici, stăpîni pe soartă / Şi mame, şi copii, şi fete / Cu ochii plini de bucurie / Pe tot cuprinsul românesc / Voioşi îţi cîntă / Slavă ţie / Partid al celor ce muncesc".
- aspiraţii actoriceşti. Emisiuni la radio (numele personajului meu e "Arcaşul"). Spectacole la Teatrul Giuleşti (Mariana Pineda de Garcia Lorca), poezii patriotice la televiziune.
- drumul cu troleibuzul pînă la Cotroceni.
- ieşirea precipitată în stradă, după spectacol, ca să ne vadă publicul.
- şedinţele de machiaj.
- "colegii" mai mari de la teatrele din Bucureşti, care făceau cîte un ciubuc în spectacolele noastre. Liviu Crăciun, de pildă.
- fetiţa blondă cu care prezentam spectacole festive.
- îngheţata pe băţ pe drumul de întoarcere acasă.
- mirosul de lemn al scenei, mirosul decorurilor şi al cremelor de machiaj.
- tracul voluptuos din clipa ridicării cortinei.
- chioşcuri cu suc, eugenia şi merdenele. Bragă.
- plimbări pe "6 martie" cu "bătrînii" cercului de teatru (elevi de a noua sau a zecea), care se cred, toţi, Iurie Darie.
- glume de actori în devenire, vedetizaţi prematur: ne strîngem în grup, la marginea trotuarului, ne arătăm unii altora un punct imaginar de pe cer şi ne amuzăm cînd unii trecători ni se alătură şi încearcă să vadă ce vedem şi noi.
- grădina în pantă, care leagă sala de spectacol de jos, de palatul din deal. Loc de reflecţii solitare şi idile candide.
Nu simţeam că sîntem manipulaţi politic, nici măcar cînd recitam tîmpenii. Totul era o anexă la metabolismul policrom al pubertăţii. Pe de altă parte, ni se părea absolut normal ca, întorşi la casele noastre, să-i auzim pe părinţii, pe unchii şi mătuşile noastre înjurînd regimul şi comentînd emisiunile unor posturi de radio străine. Astfel ne-am petrecut copilăria şi adolescenţa, pendulînd somnambulic între Palatul Pionierilor şi "Europa liberă". Mai toţi aveam cîte o rudă în puşcărie.