Oglinda

Oamenii văd, aud și înțeleg mai ales ceea ce au fost învățați, ceea ce știau de dinainte, ceea ce obișnuiau, ceea ce se așteptau sau sperau să vadă, să audă, să înțeleagă. Cunoaștem anecdota cu valetul de pe lîngă erou, care spunea că pentru el, care vede marele om în intimitate, nu există erou. La  care cineva, nu lipsit de agerime, i-ar fi răspuns: „Asta se întîmplă nu pentru că acela n-ar fi totuși un erou, ci pentru că tu nu ești decît un valet”.

Se zice că odată unui pictor, unui negustor, unui bucătar și unui filozof li s-a arătat un măr și li s-a cerut să comenteze. „Mărul este frumos!“, a zis pictorul. „Ba mărul este ieftin!“, a zis negustorul. „Aș, mărul este gustos!“, a replicat bucătarul. „Știți ceva, mărul este”, a conchis filozoful.

Mai mulți discipoli s-ar fi dus odată la marele maestru de înțelepciune și l-au rugat să le dezvăluie care este scopul vieții. Maestrul întîi s-a lăsat greu, apoi le-a spus că n-are nimic de zis pe care ei să nu-l fi știut deja, apoi a consimțit să-i „ajute” să-l afle singuri. Măr n-avea, dar în chip de recuzită a scos dintr-un ungher o oglindă veche și le-a dat-o pe rînd. „Ce vedeți aici indică scopul vieții”, le-a zis. „Uitați-vă bine și spuneți pe rînd la ce vă gîndiți. Și atenție: cel care va da răspunsul corect va rămîne mare maestru de înțelepciune în locul meu. Căci de mult mă gîndesc să mă pensionez.”

Primul luă oglinda, o suci și observă că era foarte veche. Îi plăceau antichitățile. „Clar“, spuse, „lucru vechi înseamnă tradiție. Scopul vieții este, deci, să respecți tradiția și să-i venerezi pe străbuni. Am dreptate?” „Doar un pic”, răspunse maestrul, „dar să vedem și ce spun ceilalți.“

Al doilea, care avea o fire de artist, observă că lucrătura oglinzii era frumoasă. „Am înțeles“, zise, „scopul vieții e frumusețea.” „Poate.”

Al treilea era un vanitos. El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși. „A, asta e! Scopul vieții e să te vezi pe tine însuți. Așa-i că eu voi fi maestrul?” „Știu și eu?“, vorbi maestrul. „Ei, cine ne mai spune care să fie scopul vieții să ia oglinda!”

Între timp, intrase în cameră femeia care deretica prin cameră. N-auzise decît că era vorba despre o oglindă. O luă în mînă și observă că, nefolosită cum era de multă vreme, era murdară. A bombănit: „Praf, numai praf!”.

„O, cîtă dreptate ai!“, a strigat maestrul încîntat și, în șoaptele invidioase ale discipolilor, i-a pus de îndată pe umeri femeii mantia de maestru.