Note, stări, zile
5 septembrie 2018
De mai multă vreme, conducerea Ministerului Public mi-a făcut invitația de a ține, dinaintea procurorilor săi, o conferință apropiată, ca temă, de profilul instituției. Conferința se încadra într-o serie de evenimente asemănătoare, dedicate sărbătoririi Centenarului. Pe data de 5 septembrie am reușit să dau curs generoasei invitații și am vorbit despre conceptul legii în dialogurile lui Platon și în textul celebru al lui Montesquieu despre „spiritul legilor“. Au urmat întrebări și – atît cît m-am priceput – răspunsuri. Asta a fost tot. A doua zi, am primit o sumedenie de telefoane îngrijorate: „Ce-ai pățit? Te anchetează? De ce te-au convocat?“ Îngrijorarea era – după cum mi-am dat seama ulterior – consecința modului în care „o parte“ a presei noastre (gazete și televiziuni) a înțeles să publiciteze episodul. Pe burtierele unor emisiuni TV fusese scris „Andrei Pleșu la Parchetul General“, sau „Andrei Pleșu chemat la Parchet“, sau „Pleșu răspunde întrebărilor lui Kövesi“ (ceea ce e adevărat: dna Kövesi era în sală și mi-a pus, ca și alți participanți la întîlnire, o întrebare sau două). Un cunoscut ziar titra: „Motivul incredibil pentru care filozoful A.P. a fost chemat la PÎCCJ“ (într-adevăr, cui să-i treacă prin cap că pot fi chemat să fac pe conferențiarul?!). Dar chiar și unii dintre cei care s-au străduit să rezume subiectul real al vorbirii mele mi-au pus în desagă teme „incredibile“: m-aș fi ocupat, între altele, de PSD, de scandalul protocoalelor, ba chiar și de problema ordinii cosmice… Pe forumuri, au apărut, inevitabil, și comentariile tradiționale ale cititorilor mei bosumflați: „Poate l-au întrebat pe dumnealui și de ce i-a făcut cadou Editura Politică amicului său Liiceanu!“ „Dar despre cum fură din banii publici n-a vorbit?“ Și, apropo, „ne spune și nouă cineva cu cît a fost plătit băsescopatul pentru conferință?“ Degeaba declarăm și eu, și instituția-gazdă că n-am făcut conferința pe bani. Aiurea! A se slăbi! Păi, cum să-și întrețină burdihanul elitistul (autointitulat), sorosistul, fripturistul, veneticul?!
Dar înțeleg, trebuie și bieții gazetari să-și vîndă marfa, să mănînce o pîine! Fac și ei ce pot: dau știri-bombă, incredibile, cutremurătoare, breaking, împachetate, profesionist, în titluri de o traumatizantă obscuritate. (Lavinia Pârva a suferit, în copilărie, din cauza gropițelor din obrăjori, Stela Popescu a fost machiată, înainte de îngropăciune, de un prieten expert, Marcel Toader are o nouă iubită, cutărică e în doliu, cutărică va fi în doliu, pe Arșinel îl dor încheieturile și altele asemenea, toate sub titluri de tipul: „X rupe tăcerea!“, „Medicii au dat verdictul!“, „Secretul relației dintre A și B“, „Se despart!“ etc. Așa se educă cititorii patriei! Așa li se cultivă bunul gust și discernămîntul. Așa sînt pregătiți electorii autohtoni să voteze cum trebuie!
9 septembrie 2018
Doamna Adina Florea, propusă de Tudorel Toader pentru a prelua conducerea DNA, dovedește, deja, o bună instalare în „echipă“. Mai întîi, e de acord întru totul cu ministrul care a promovat-o. Să fi făcut și dînsa o fentă retorică minimală, de natură să-i probeze, de ochii lumii, independența! Nu, doamna Florea e cinstită. Nu se sfiește să spună: „Sînt omul șefului! Ce zice dumnealui, zic și eu!“ Apoi, declarațiile pe care le face întrețin o mai veche confuzie („subtilă“ sau doar nătîngă?) inventată de guvernanți (adică de statul perpendicular pe statul paralel!): majoritatea proceselor administrate de DNA în perioada Kövesi sînt, simultan, „vendete“ politice, adică moduri de a măslui dreptatea pentru a face rău adversarilor, dar și simple „show“-uri mediatice, circ, terfelire de imagine, de dragul amuzamentului public. Dovada? Numărul mare de achitări. Prin urmare, DNA a greșit, pînă de curînd, în două feluri: 1) acuzînd; 2) achitînd. Oricum o dai, iese prost. A) Atac și răzbunare politică? Aș! Am vrut doar așa, să facem nițel spectacol, să-i luăm la mișto pe fraieri! B) Fîțîială mediatică cu zornăit de cătușe de dragul rating-ului? Nu, vă rog! Am vrut chiar să dăm la cap paralelilor! După care i-am eliberat, creștinește, pe mai toți. E ca și cum contele de Monte Cristo, după ce își lichidează („achită“…), tenace, dușmanii, ne asigură că totul a fost o joacă de imagine, cît să putem pune de un roman. Sau invers: o trupă de pantomimă mimează, pentru publicul doritor de senzații tari, o tîlhărie sîngeroasă, după care se află că tîlhăria cu pricina chiar a avut loc! Ce să înțelegem? Direcția Națională Anticorupție a fost prea rea sau prea cumsecade? A fost eșafod nemilos sau teatru de revistă? Avem sau n avem hoți în Guvern, în Parlament și, pe ici, pe colo, prin județele esențiale? Dl Dragnea și-a construit – ca tot românul – ditamai vila hollywoodiană din salariu sau din venituri complexe, greu analizabile? Procurorii au găsit cu adevărat ilegalități și „ilegaliști“? Sau au vrut doar să ne distreze, scoțînd limba și proferînd măscări dinaintea unor victime politice inocente, pentru a le trimite apoi înapoi acasă?
Dar, oricum, vor veni vremuri mai juste! Ori condamnăm tot, ori achităm tot! Fără bîlbîieli și jumătăți de măsură! Și trebuie să „mergem pînă la capăt“, începînd chiar de-acum! Că doar n-o să așteptăm „optusprezece“ ani pentru „a abroga pe cineva despre vreo vină“!