Note, stări, zile

Septembrie 1988, Tescani Un tînăr îmi povesteşte de ce a ales, fără să-i placă, Politehnica: părinţii îi dăduseră de înţeles că ar muri liniştiţi, dacă l-ar şti cu o diplomă de politehnician în buzunar. "Mi s-a părut că cinci ani din viaţa mea nu sînt prea mult, dacă îi pun în balanţă cu ultima clipă a părinţilor mei". Ce părinţi smintiţi şi ce tînăr cuminte! Totul e să nu amorţească în cuminţenia sa. 20 iulie 1988, Tescani Bucuria rarisimă de a ajunge - în relaţia cu celălalt - la claritate. 7 octombrie 1988, Tescani Goethe (din Farbenlehre) confirmat: nu numai că lumina nu poate explica, singură, universul culorii, dar îl dislocă. Lumina plină ucide tonurile vii ale oricărei privelişti. O ştiu pictorii, o ştiu fotografii, o ştie oricine a contemplat atent un peisaj, sub un soare intens. Culorile apar în toată splendoarea lor abia cînd lumina păleşte. 2 noiembrie 1988, Tescani Nu-ţi poţi imagina un credincios islamic sau unul iudaizant (ca să rămînem la religiile Cărţii), care să încerce, ca Anselm, să vorbească despre Dumnezeu "în afara autorităţii scripturare" (vezi prefaţa Monologion-ului) şi să se mulţumească a fi în consens doar cu un teolog antecesor (în speţă, Augustin). Miercuri, 14 ianuarie 1976, Bonn Dacă s-ar institui un premiu Nobel pentru ratare, românii l-ar monopoliza pentru un secol. Vineri, 13 februarie 1976, Bonn Walter Nigg citîndu-l pe Charles Péguy: "Oamenii căsătoriţi sînt cei mai mari aventurieri ai secolului XX". Londra, 1976, primăvara La National Gallery: Piero della Francesca. Geometrii fragede, hieratism luxos. Un fel de Ion Barbu, purificat însă de orice zemuri antonpanneşti. Un carton al lui Leonardo pentru Sfînta Familie: corpurile irump în imagine ca din întîmplare, printr-un hazard de umbre. Pline de energie în spectaculoasa lor improbabilitate. "Culturismul" lui Veronese. Cînd toate soluţiile tehnice sînt date, arta nu mai e căutare, ci dexteritate. Virtuozitatea se poate dispensa de talent. Dinaintea unui peisaj cu vite de Albert Cuyp, un vizitator englez observă, într-un adorabil acces de englishness: "He is rather fond of cows!". Füsseli - un soi de suprarealism academic. Goya în versiune elveţiană... Soarele de carne dintr-un superb peisaj de Rubens. Secolul XVIII francez, de la Lancret la Watteau, tratînd natura ca pe o spumă vegetală, ca pe o paradă de crinoline. Minimalismul lui Jan van Goyen (peisajul ca strict-necesar al lumii). 1 noiembrie 1976 Dustin Hoffman, într-un interviu: "Bărbatul şi femeia stau laolaltă ca două mari puteri. America şi Rusia. Veacuri întregi, bărbaţii au crezut că au drept partenere Bermudele. Nu. Aveau de-a face cu Rusia". Vara, 1976 Îţi vine o idee. Una pe care o resimţi dintr-odată ca decisivă. Apoi, furat de vreun gînd anex, o uiţi. Tot atît de repede, pe cît de repede ai perceput-o. Te înfurii. Dar tocmai ai aflat ceva mai important decît însăşi ideea pe care ai pierdut-o. Ai aflat ceva despre autonomia gîndirii. Ideea a ieşit, pentru o clipă, din plinătatea ei, te-a vizitat scurt şi a reintrat în regnul din care face parte. Ai fost un accident, un viciu de parcurs în metabolismul ei.