Note, stări, zile
Fără dată
Imagini ale specificului național:
Charles de Pertusier (diplomat francez, călător și prin România în anii ’30 ai secolului al XIX-lea): „Românul nu e răzbunător. Preferă să parodieze și să batjocorească.“ (bășcălia ca artă națională, n.m., A.P.)
Marin Simionescu-Râmniceanu: „Românii sînt un popor adaptabil la suprafață, conservator la bază.”
Generalul Henri Mathias Berthelot (trimis de aliații francezi să inspecteze starea armatei române în perspectiva primului război mondial): „Ils sont admirablement désorganisés.“ („Sînt admirabil de dezorganizați.“)
Fără dată
Declarație hazoasă a lui Groucho Marx: „Televizorul e un mod de a mă educa. Cînd e deschis de cineva, mă duc în altă cameră să citesc.”
Fără dată
Sfaturi morale din Thomas Nagel (filozof american de origine sîrbă):
1. Nu face altuia ce nu-ți place ție.
2. Fă altuia ce-ți place ție.
3. Fă altuia ce-i place lui.
4. Dar mai întîi întreabă-l.
August, 1969
Două puseuri de lirism în timpul călătoriei în Polonia:
Sorbit de reci elanuri verticale
Ca piatra catedralelor de cer,
Sînt prea înverșunat ca să disper
Și prea lucid să nu m-abat din cale.
Cu ochii mari și pururi în picioare,
Tăcut, nesigur, încăpățînat,
Sub un cer alb și rece adunat,
Aștept să am puterea ce mă are.
Aprilie 1977, Bad Godesberg
Descoperirea adîncimii spațiale în plastica Renașterii echivalează și cu apariția sentimentului că poți fi hăituit, că poți evada, că poți alerga în patru vînturi. Bidimensionalitatea medievală nu îngăduia decît căderi sau înălțări. Perspectiva albertiană aduce cu ea sensul rătăcirii, al tatonării în indefinit.
26 iunie 1977, Bad Godesberg
Acum cîteva zile am ascultat o comunicare despre felul în care mamele își iau – instinctiv – copiii în brațe: pe partea stîngă. Împrejurarea e cercetată și se stabilește că ritmul bătăilor inimii are pentru prunc un efect sedativ de neînlocuit. Reacția inteligențelor de tip „secolul XX”: se înregistrează bătăile inimii pe bandă și se emit, amplificate, în camera unde dorm copiii. Efectul exterior e cel scontat. Dar nimeni nu se gîndește că, în cazul unui astfel de artificiu, efectul nu e decît exterior, că probabil ceva esențial se sacrifică în clipa în care pieptul matern e înlocuit de un mecanism. Și totuși, e atît de limpede... Atît de simplu... (Vezi și experiențele cu puii de rață care sînt genetic programați să urmeze îndeaproape cel dintîi obiect în mișcare întîlnit, identificîndu-l cu propria mamă. O fac chiar dacă obiectul cu pricina e o jucărie mecanică. Dar...)
*
Teribilul film cu veteranii din Vietnam. De necrezut! Toți realizează – retrospectiv – oroarea, dar o pot încă relata „la rece”. Fiind un război mai curînd „pe cap de inamic” decît „pe teritoriul cucerit” (nu „a land-war”, ci „a body-war”), victoria se stabilea după numărul victimelor. Ca dovadă, trebuiau aduse urechile secționate ale celor uciși. Uneori, diferitele regimente făceau concursuri... Urechi se puteau procura și „la negru” contra bere...