Note, stări. zile
Am hotărît să continui exercițiul recuperator al unor însemnări de jurnal, începînd cu cele din prima tinerețe. Nu o fac pentru a-mi răzgîia portretul, ci pentru a reaminti atmosfera intelectuală a unei epoci și pentru a readuce în discuție oameni și teme uitate.
Începutul anilor ’70
Note de lectură din Auguste Valensin (preot iezuit francez, 1879-1953). Pasaje din Autour de ma foi, 1948, și citate corelative din alți autori:
„Dacă s-ar găsi o probă dovedind inexistența lui Dumnezeu, m-aș gîndi că am fost onorat de credința mea, că dacă universul e ceva idiot și de disprețuit, cu atît mai rău pentru el; nu eu sînt vinovat pentru a fi crezut că Dumnezeu există, ci Dumnezeu e vinovat că nu există.”
„Răul ne e dat, căci altfel n-ar mai fi libertate. Ni se dă de ales. Mîntuirea nu se oferă decît aceluia care o dorește.”
„Ateismul latent al credincioșilor de mijloc (există și un ateism care se prezintă ca erezie creștină).“ Citat din Pascal (scrisoare către doamna de Roannez, octombrie 1656): „Revelația înseamnă îndepărtarea vălului, or Întruparea învăluie încă și mai mult chipul lui Dumnezeu.”
Revin la Valensin:
„Dumnezeu se ascunde în chiar manifestarea sa.”
„Orice dovadă constrîngătoare violează conștiința umană, schimbă credința în simplă cunoaștere.” („atitudinea kenotică a lui Dumnezeu”)
„Credința e un dialog. Dar vocea lui Dumnezeu este tăcerea. Dumnezeu nu este irezistibil. Nu se vrea astfel. Cine are urechi de auzit să audă!”
„Tatăl e tată fără a-și impune paternitatea. DA are valoare atunci cînd NU este posibil.”
„Orice iubire e întotdeauna reciprocă. Iubirea nu e posibilă decît întrucît e miracol, întrucît implică reciprocitatea, chiar dacă aceasta nu e conștientă, ori se refuză, ori se pervertește. Pentru același motiv, orice mare iubire e iubire răstignită. În așteptarea unui Fiat! de egală intensitate, iubirea nu poate decît să sufere.”
„Știința mă obligă să accept ceea ce se vede. Nu poate nega existența unui virus. Dar poate nega existența lui Dumnezeu... Credința – zice Sf. Pavel (Evr. 11,1) – «e vederea lucrurilor care nu se văd». Ea transcende ordinea Necesității, «Fericiți aceia care n-au văzut și cred!», adică aceia care cred fără a fi obligați.“
A fi convins (convaincu) = a fi învins (vaincu).
„Crucificat, Dumnezeu ia partea omului împotriva propriei sale divinități.”
„Nu ideea de Dumnezeu e antropomorfică, ci ideea de om este teomorfică.”
„Sartre îl ucide pe Dumnezeu pentru a spune: Je suis, donc Dieu n’existe pas”.
Preluare din Kierkegaard: Moartea – marea inițiatoare în misterele eternității. Ea e creștină cînd schimbă „transitus” în „transcensus”.
Alți autori citați de părintele Valensin:
Pascal: „Dumnezeu e media dintre nimic și tot.”
Sf. Isaac Syrul: „Cel ce se vede așa cum este e mai mare decît cel ce învie morții.”
Cele trei chipuri ale Răului după Saint Denis (Dionisie): 1. parazitismul, 2. impostura, 3. parodia.