Note berlineze
1. În mediile academice occidentale se discută aprins despre exigenţa "obiectivităţii" în teritoriul studiilor religioase. Din ce perspectivă trebuie să se ocupe de religie un "om de ştiinţă"? Preferabilă pare să fie, evident, "distanţa critică". Dacă vrei să fii riguros şi credibil, trebuie să refuzi în mod radical postura "adeptului", să te fereşti de orice alunecare spre discursul consimţitor sau, mai rău, apologetic. Trebuie să laşi mereu să se înţeleagă că, de fapt, n-ai nimic în comun cu universul credinţei, că religia nu te interesează decît din unghi psihologic, sociologic, antropologic, istoric etc. Deîndată ce îţi alunecă piciorul, deîndată ce începe să-ţi placă subiectul cercetării sale, ba chiar să aderi la substanţa lui intimă, devii suspect, demodat, în cel mai bun caz, cripto-fundamentalist, în cel mai rău. E citată cu simpatie vorba unui celebru matematician anglo-saxon: "Nu trebuie să fii triunghi ca să te ocupi de geometrie". Mircea Eliade a înţeles imediat această lecţie şi a dovedit un adevărat geniu strategic, în efortul de a-şi reprima orice convingere, pentru a impune istoria religiilor ca "simplă" istorie culturală. Cioran avea, prin urmare, dreptate să-l caracterizeze, la un moment dat, drept "un istoric al religiilor fără religie". Henry Corbin, în schimb, unul dintre cei mai învăţaţi iranologi ai secolului XX, a devenit, dimpotrivă, oarecum marginal, tocmai pentru că a avut imprudenţa de a vorbi "dinăuntru", de a se plia pe cercetarea sa pînă la identificare. Există totuşi o minoritate de specialişti, care au serioase rezerve faţă de indiferenţa "ştiinţifică", deghizată, igienic, în "distanţă critică". Da - spun ei - nu trebuie să fii triunghi, pentru a fi un bun geometru. Dar e musai ca un bun geometru să nu se îndoiască de existenţa triunghiului. Zoologul care se ocupă de elefanţi trebuie să admită că elefanţii există, ba chiar, eventual, să-i găsească simpatici. Altfel, cercetarea sa capătă o dimensiune fantasmatică şi maniacală. Evident, în plan religios, lucrurile sînt mai complicate. Propoziţia "Dumnezeu există" e de alt gen decît propoziţia "există elefanţi". Pe de altă parte, nu poţi condiţiona competenţa prin recitarea Credo-ului. Credinţa, în sine, nu e o calificare suficientă, dacă vrei să devii Religionswissenschaftler. E însă tot atît de adevărat că fără o anumită experienţă religioasă, fără tematica, trăită nemijlocit, a căutării spirituale, ai puţine şanse să pricepi despre ce e vorba în textele sacre, ce este aceea o rugăciune sau ce-au avut în cap marii mistici şi marii reformatori religioşi. În general, nu poţi înţelege ceea ce ţi se pare futil şi nu are rost să cauţi sensul în lucruri pe care le socoteşti lipsite de sens. 2. Cu jumătate de oră înainte de miezul nopţii, postul german de televiziune SAT 1 transmite o lungă conversaţie (aproape două ore) cu Peter Sloterdijk. Miezul nopţii e un moment foarte potrivit pentru "bufniţa" filozofiei. (Sloterdijk are, el însuşi, ceva de bufniţă blondă, surprinsă între veghe zglobie şi somnolenţă.) Ultima carte a filozofului se ocupă de cele trei religii monoteiste şi de lovitura pe care le-a dat-o Iluminismul. Iluminismul s-a vrut o amplă acţiune de exterminare a iluziilor, dar a căpătat, prin asta, o riscantă "dimensiune genocidară". Ştiutor, ingenios, aforistic, Sloterdijk e cînd greoi şi previzibil, cînd de o strălucitoare îndrăzneală. Biografia lui intelectuală nu e lipsită de o anumită excentricitate, mascată de aparenţe placide. În definitiv, nu e puţin lucru să devii ucenicul lui Osho şi să-l declari "un Wittgenstein al religiei". Un mare canal de televiziune poate, aşadar, să suporte, chiar dacă la o oră incomodă, un lung monolog filozofic, nu prea amuzant la prima vedere (şi nici chiar la a doua), fără să-şi pună probleme de accesibilitate şi de rating. La noi, pe toate posturile, ar fi fost preferat oricînd un atlet al audienţei, din categoria Gigi Becali sau Vadim Tudor. Integrarea europeană va putea fi socotită încheiată în România cînd, la o emisiune de noapte a lui Dan Diaconescu, va fi invitat, pentru două ceasuri, un metafizician subtil de la Universitate. Pînă atunci, ne aflăm într-o integrare "de tranziţie". Şi dacă, prin absurd, ajunge la televiziune vreun filozof, gazdele profită de ocazie şi îl întrebă ce crede despre Sorin Oprescu...