Noi tipuri de infracţiune

30 iunie 2007   SITUAȚIUNEA

Pe 12 iunie, am fost invitat, împreună cu alţi 10-12 inşi, la o întîlnire cu preşedintele ţării. Întîlnirea trebuia să aibă loc la Sinaia, dar, în ultima clipă, dintr-un motiv sau altul, totul s-a mutat la Neptun. Pe 13, trebuia să plec la Berlin, aşa încît nu mi-a fost prea la îndemînă să fac, în spaţiul unei singure după-amieze, un drum dus-întors pînă la mare, plus conversaţia aferentă. Dar tocmai publicasem în Dilema veche un articol critic despre firea preşedintelui şi mi s-a părut de prost-gust să refuz o invitaţie la dialog, venită tocmai din partea celui pe care-l zugrăvisem în termeni destul de acizi. Nu regret deloc că am dat curs invitaţiei prezidenţiale. Am participat la o discuţie destinsă şi inteligentă pe tema lustraţiei şi la un dejun agreabil. Dar încă de a doua zi, am aflat din presă sau direct de la unii gazetari indiscreţi că făcusem ceva reprobabil, la marginea infracţiunii. Din ampla serie de comentarii care au urmat, am desprins următoarele învăţăminte: 1. Preşedintele ţării nu are voie să invite la reşedinţa lui (de la mare sau de aiurea) persoane particulare, fără a anunţa mai întîi ziarele, precizînd motivele gestului său, ora sosirii invitaţilor, subiectele dezbătute, concluziile la care s-a ajuns şi costurile întreprinderii. 2. Nici o persoană particulară (şi cu atît mai puţin un "intelectual") nu are dreptul să răspundă unei invitaţii din partea preşedintelui, înainte de a da un comunicat despre rostul presupus (sau ştiut) al invitaţiei cu pricina, precum şi despre modalităţile de transport utilizate, despre traseu, meniu (dacă e cazul) şi scenariul ocult al întregii "acţiuni". Cine nu se conformează acestor exigenţe e suspect de complot: s-a strecurat în reşedinţa gazdei pe furiş, pentru a pune la cale o dictatură, o lovitură de stat, o încălcare gravă a Constituţiei. (Sau o rescriere a Constituţiei, pregătind, cum a spus de curînd o onorabilă gazetă, "republica lui Pleşu".) 3. Orice contact cu preşedintele Traian Băsescu implică un eşafodaj de motivaţii impure: vrei o funcţie, vrei bani, vrei privilegii. În plus, eşti cu siguranţă antiliberal, antiparlamentar şi, eventual, alcoolic. Asta foarte pe scurt. Cuprins de o culpabilitate difuză, mă văd în situaţia de a reevalua, sub specia infracţiunii, şi alte cîteva fapte trecute şi viitoare, de natură să mă incrimineze. Nu-mi mai amintesc numeroasele întîlniri, nu întotdeauna publice, pe care le-am avut, fie ca ministru, fie ca "intelectual", cu Ion Iliescu şi, mai ales, cu Emil Constantinescu. Le recunosc pe toate şi nu exclud ca unele dintre ele să fi produs, în societatea românească, pernicioase seisme. Dar îmi amintesc că m-am întîlnit, anul trecut, la Snagov, cu dl Tăriceanu însuşi, fără să fi apucat să producem vreo maşinaţiune sesizată de presă. N-aş vrea să provoc o comoţie jurnaliştilor noştri (amarului şi zglobiului M. Badea, de pildă), dar am fost convocat, odată, împreună cu Dinescu, Stelian Tănase, Alina Mungiu-Pippidi, Iosif Boda ş.a., la un dejun oferit de Dan Voiculescu care, în acel moment, era preocupat de reforma societăţii civile. Ăştia sîntem! Ăştia sînt intelectualii! Toţi ne bombăne şi toţi ne convoacă la cîte o discuţie fină... Iar noi răspundem, fără să stăm prea mult pe gînduri. Sîntem maleabili, săritori şi naivi. Ne-am deprins cu rolul de ţapi ispăşitori, ne băgăm unde nu ne fierbe oala, enervăm la grămadă pe antielitişti, postmoderni, politicieni şi poliţişti. O ultimă confesiune. Peste cîteva zile, vine în România preşedintele Germaniei. Vrea, între altele, să se vadă cu cîţiva intelectuali. Ambasada germană mi-a trimis deja o invitaţie în acest sens. O să mă duc. Şi n-o să fac nici o declaraţie de presă.

Mai multe