Noi, „neo-kominterniștii“

De curînd, un propagandist pretins de dreapta (ca să nu spunem extrema dreaptă, Victor Roncea) a susținut, în două numere dintr-un cotidian, că „Forul moral al societății civile (este vorba despre Grupul pentru Dialog Social) este, probabil, cel mai tenebros grup de influență și control a (sic!) vieții politice și culturale din România“. Făcîndu-i ecou și preluînd o listă de membri vii, morți și inexistenți ai GDS, un alt propagandist, pretins de stîn-ga (Mirel Palada), scrie pe Facebook: „31 de nume. Un întreg pluton de unitate militară. Toți propagandiști vopsiți în culori anticomuniste. De fapt, toți oameni ai Securității. Informatori sau agenți sau ofițeri acoperiți…“ Propagandiștii ăștia ar fi „spălat pe creier o generație întreagă“. Și sfîrșește admirativ, cu un ochi critic la situația țării: „Trebuie să recunoaștem că au lucrat profesionist băieții.“

Ambele texte (mustind de falsuri de detaliu, scoateri din context, invenții, insinuări, denaturări) exprimă o „mare“ idee comună: că un anume grup de intelectuali ar fi condus, decenii de-a rîndul, o teribilă și foarte eficientă acțiune de subminare a vieții publice românești: respectivii s au „vopsit“ în culorile dreptei și s-au pretins anticomuniști, dar în fapt au făcut tot timpul jocul FSN-ului (de care au fost și inventați), al PSD-ului, al Securității, ba chiar al „neo-kominternului european“, astfel „controlînd“ eficient nu numai politica, ci și cultura națională. Și se pare că acțiunea „tenebroasă“ a fost eficientă, ne spun cei doi, într-un glas. Ce i drept, nu prea ne lămurim în favoarea cui: stîngistul (membru PSD) sugerează că am „spălat pe creier o generație înteagă“, presupunem în favoarea dreptei. Celălalt, invers, acuză o fesenizare ascunsă și continuă în favoarea stîngii postcomuniste (PSD) și internaționale, „neo-kominterniste“ (Uniunea Europeană). Dar nu ne îngrijorează incoerența.

Acum, chestiunile legate de falsuri și de calomnii grave punctuale și generale, prezente în textele amintite, vor fi, probabil, dezbătute în fața judecătorilor. Eu, unul, însă, membru al sinistrei organizații de la înființare, prezent pe lista neagră a propagandiștilor noștri, nu m-am putut împiedica să mă simt cumva flatat. Fiindcă, deși articolele sînt cu desăvîrșire oribile, ele aduc și un involuntar elogiu celor împroșcați cu noroi.

Mai întîi: nu-i onorant să te afli pe aceeași listă cu oameni precum Andrei Pleșu, Mihai Șora, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, regretatul Mihnea Berindei, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Dumitru, Gabriela Adameșteanu și destui alții – toți oameni care înseamnă ceva în viața publică și culturală de azi? În compania lor nu mi-e rușine să merg nici în Iad.

Sîntem, prin urmare, siniștri, malefici, dar – o spun inamicii – puternici, influenți. „Controlăm“, „spălăm pe creier“ generațiile de azi. N-aș fi crezut că sîntem atît de tari, judecînd după fapte. Da, Editura Humanitas a publicat multe cărți valoroase, dar o mare parte a românilor nu citește aproape nici o carte, sau rareori citește. Un procent uriaș de copii și adolescenți sînt analfabeți funcțional. Doamna prim-ministru, dînd exemplu acestora, e incapabilă să vorbească corect românește, chiar și atunci cînd citește niște platitudini de pe o foaie. Nici alți miniștri nu stau mult mai bine. Dacă am fi dorit să avem influență prin cărți și articole – instrumentele intelectualului – pentru a ne realiza obscurele intenții, în situația în care, chipurile, i-am avut și îi avem de partea noastră pe Soros, „neo-kaghebismul european“ (Uniunea Europeană), vechea Securitate, PCR, eventual alte rețele subterane dinspre KGB, cît și, desigur, „oculta internațională“, nu credeți că am fi făcut în așa fel încît măcar lectura să nu devină un obicei exotic pentru generația de azi? Pe de altă parte, dacă Brucan, Iliescu, Năstase, ba chiar Ponta – cum scrie V. Roncea – ne-au favorizat subversiv în diferite rînduri, pentru ce i-am mai fi criticat de atîtea ori? Ca să înșelăm lumea, va spune propagandistul de dreapta. Ar fi fost preferabil să-i lăudăm atunci?

De fapt, precaritățile de cultură politică și de cultură, în general, ale României de azi sînt, și o spun cu tristețe, cea mai bună dovadă că rolul educativ al intelectualilor biciuiți de mînia celor doi propagandiști și a altora aidoma a fost modest. Două-trei reviste cu un tiraj restrîns, acces episodic la televiziuni, prezență mai curînd discretă pe Internet nu creează impact mediatic puternic. Adevărul este că sîntem mai curînd marginali. Viețuim și lucrăm într-o enclavă culturală, cu unele peisaje atrăgătoare, dar din care, oricîte întruniri politice, manifeste, apeluri publice am face (și am făcut destule, slavă Domnului, în aproape 30 de ani), n-am reușit să ieșim decît arareori. Dacă am fi reușit, credem că România ar fi arătat ceva mai bine astăzi. A presupune că ea arată cum arată – rău – din cauza noastră e o totală absurditate.

De fapt, nerozia propagandiștilor este că fac mari eforturi să ne tragă afară tocmai din această semiobscuritate și relevanță modestă pentru marele public, creîndu-ne o imagine publică cu totul supradimensio-nată. Ascultîndu-i ba pe unul, ba pe altul, unii naivi vor începe chiar să creadă că într-adevăr e ceva de capul unora dintre intelectualii României sub raportul influenței sociale asupra păturilor largi ale populației. Că au o conspirație eficientă. Că „lucrează profesionist“ ca să modifice temperatura publicului. Că, în ciuda tuturor sciziunilor și rupturilor mai vechi și mai recente dintre ei, sînt cei care conduc țara spre dezastru, și o fac cu o disciplină cazonă. Nu economia rău administrată, nu finanțele conduse discreționar, nu prezența infractorilor în fruntea statului, nu analfabetismul unor lideri nimicesc țara, ci un „pluton“ de 31 de intelectuali. Ridicol, absurd, însă cu atît mai credibil: oamenii cred în propaganda mincinoasă nu în pofida faptului că e absurdă și stupidă, ci tocmai pentru că e absurdă și stupidă.