Natură moartă cu europarlamentari

După runde de consultări cu partidele (care n-au fost altceva decît pierdere de vreme), Guvernul a decis: vom avea alegeri pentru Parlamentul European pe 25 noiembrie. Ele mai fuseseră fixate o dată - cu acelaşi ritual al consultării partidelor -, dar s-au amînat din cauza "cestiunilor arzătoare" la ordinea zilei: suspendarea preşedintelui, referendumul ş.cl. Acum, deşi există toate şansele să apară alte "cestiuni arzătoare" - de exemplu, moţiunea de cenzură şi o eventuală cădere a Guvernului -, nu prea mai avem încotro: trebuie să le ţinem ca să ne înscriem în grafic. Sau, cu o expresie atît de des auzită în ultimii ani pentru a justifica tot felul de lucruri: "aşa ne cere UE". Tocmai aceasta mi se pare atitudinea dominantă printre politicienii români: alegerile pentru Parlamentul European îi cam plictisesc, parcă vor să se achite de ele ca să treacă apoi la alte lucruri. De fapt, la lucrurile pe care ştiu să le facă cel mai bine: jocuri de culise, aranjamente politico-economice, împărţiri de bugete locale după carnetul de partid al primarilor ş.a.m.d. În plus, alegerile europene riscă să le deranjeze locurile şi procentele în sondaje, cu greu menţinute prin apariţii la televizor, măriri de pensii şi alte jocuri de imagine. Iar asta ar fi chiar o belea: la anul, vom avea alegeri locale şi parlamentare; ce se va face, de exemplu, un partid care n-a "prins" nici un loc în Parlamentul European? Cum va face el faţă etichetei de "partid care nu-i bun pentru UE" pe care i-o vor aplica adversarii? Cum să-ţi mai iasă victorios primarul cutare din comuna X cînd poporul - care votează cu televizorul - îl va arăta cu degetul şi va spune că "ăsta e de la ăia pe care nu i-a primit în UE". Mai ales că, în multe comune ale patriei, românii care muncesc şi votează la Castellon sau la Torino au venit în concediu şi şi-au revărsat cunoştinţele civice asupra mamelor, taţilor, mătuşilor şi vecinilor rămaşi acasă. Aşa încît, una peste alta, partidele şi politicienii români se află într-o situaţiune delicată şi totodată puţintel caraghioasă: după ce s-au lăudat ani la rînd, care mai de care, că "ne bagă în UE", acum s-au trezit că UE le aduce o nouă grijă pe cap - să mimeze că îi interesează alegerile pentru Parlamentul European. Deocamdată, partidele noastre mimează prost. Lenea şi poticnelile cu care s-au apucat să înjghebeze niscaiva liste arată că au pornit cu stîngul. Mi se pare că identific vreo trei tipuri de atitudini. Una este aceea de a pune în capul listei un personaj important şi respectabil, iar în rest - ce s-o nimeri. Aşa pare să încerce PNL, cu Mihai-Răzvan Ungureanu pe post de "locomotivă" a listei. Ceea ce ar însemna că se foloseşte de notorietatea şi competenţa fostului ministru de Externe pentru a masca lipsa de oameni valoroşi pentru restul listei. Altă variantă este preluată din practica obişnuită utilizată la alegerile naţionale: umplerea listei cu actori, cîntăreţi, personaje populare. Aşa a făcut PRM cu Dolănescu şi Irina Loghin, aşa face PNG acum anunţîndu-l triumfător pe Ion Dichiseanu ca potenţial europarlamentar. Se zice că şi Nadia Comăneci, şi Dan Bittman ar fi curtaţi de niscaiva partide. Ceea ce ar însemna că partidele noastre mai încearcă o dată să păcălească electoratul: să fii parlamentar european e o meserie, nu un simplu joc de imagine sau de "reprezentare demnă a ţării". Cu tot respectul pentru actorii sau cîntăreţii în cauză, n-au ce căuta acolo. În fine, a treia atitudine ar fi plasarea pe listă a "greilor partidului". Aşa a anunţat că va face, cu morga aferentă, Partidul Conservator. Problema este că "greii" sînt, în acest caz, atît de firavi - ca şi partidul de 1-2% al dlui Voiculescu - încît toată retorica lor despre competenţa în chestiuni europene şi despre felul în care vor face şi vor drege la Bruxelles şi Strasbourg nu va ajuta la nimic. Între timp însă România a avut un grup de observatori la Parlamentul European, ceea ce partidele şi opinia publică par să fi uitat. Unii dintre ei chiar au înţeles ce se face acolo, chiar s-au integrat în procedurile şi "ritualurile" deloc simple după care lucrează grupurile parlamentare (căci acolo nu "reprezentarea demnă a ţării" e principala ocupaţiune, cum se crede pe Dîmboviţa, ci lucrul în cadrul unui grup politic). Au fost chiar şi cîteva iniţiative şi propuneri din partea observatorilor români (precum Adina Vălean, Monica Iacob-Ridzi, Roberta Anastase ş.a.). Dar nu interesează aproape deloc aici: nu numai "opinia publică", dar şi propriile partide sînt în afara oricărei preocupări pentru temele şi dezbaterile europene. Cine se va "califica" şi cine nu pentru Parlamentul European rămîne de văzut. Poate că alegerile europene vor fi un test pentru partide şi vor influenţa alegerile naţionale de la anul, poate nu. Dar un lucru mi se pare sigur: europarlamentarele vor confirma, încă o dată, că avem o clasă politică provincială şi mediocră, înăcrită în jocuri de culise şi "lovituri de imagine", lipsită de consistenţă şi de orizont politic. Un tablou trist, un fel de "natură moartă cu europarlamentari".