Mîndria naţională, o dată pe an
De 1 Decembrie, sîntem un popor minunat. Un duh al concordiei naţionale îşi trece aripa peste capetele noastre, „mîndria de a fi român“ e pe buzele tuturor şi, dacă stăm cu ochii în televizor, trăim senzaţia unei comunităţi vii, animate de valori şi idealuri adevărate. De 1 Decembrie, televiziunile sînt pline de „români de succes“ – de la sportivi la oameni de afaceri, de la tineri savanţi de faimă mondială la persoane cu dizabilităţi care au reuşit nu doar să trăiască normal, dar şi să devină un exemplu pentru comunitate. Presa scrisă (cîtă şi cum mai e...) ţine isonul: se fac campanii care să aducă în faţa publicului români cu care ne putem mîndri, care pot coagula energiile naţionale, care ne arată că „încă nu e totul pierdut“ (cum zice un clişeu fatalist...). Facebook-ul se umple şi el de poze şi de cîntecele despre neam şi ţară, oamenii îşi urează „la mulţi ani“ de ziua României. Iar în lumea reală, putem constata că destui concetăţeni de-ai noştri au luat obiceiul (curent în SUA ori în ţările nordice) de a-şi pune steagul la poartă, pe un catarg înfipt în curte ori pe maşini. De 1 Decembrie, dacă te uiţi (numai) la aceste semne de solidaritate şi energie naţională, rămîi cu impresia că da, domnule, se poate: avem valori şi ştim să le respectăm. Pe site-ul cutare sînt date citate memorabile ale unor mari români despre „cum e românul“; la PRO TV, Andreea Esca nu mai pridideşte să prezinte, în avalanşă, exemple de români care ne ung pe sufleţel – iar copiii ăia care studiază la Oxford şi spun că vor să se întoarcă în ţară chiar sînt autentici, simpatici, normali, exemplari în firescul lor. Şi – ca să vezi! – poveştile astea de succes fac audienţă, în dauna celor care cred că ştirile televizate tre’ să fie doar despre accidente de circulaţie, cafturi prin cîrciumi şi divorţuri de vedete, că altfel se plictiseşte lumea.
De fapt, ceea ce televiziunile se străduiesc să ne prezinte, o dată pe an, drept excepţional este chiar normalitatea. Sau o parte a ei. E plină România de oameni care-şi văd de treabă, dar în celelalte 364 de zile ale anului nu prea le dă nimeni atenţie. Televiziunile construiesc actualitatea pe bază de vorbe şi declaraţii ale politicienilor, în jurul cărora gravitează „dezbaterile“ despre tot felul de false subiecte. Şi transmit mult „divertisment“ de proastă calitate, axat pe scandal, „vedete“ făcute din nimic, formate de emisiuni care exploatează curiozitatea prostească şi alte asemenea însuşiri. Oamenii care-şi văd de treabă nu prea au loc în această „actualitate“, pentru că producătorilor TV şi editorilor de presă le-a intrat în cap că „nu fac audienţă“ şi că, în general, audienţa se obţine pe bază de sînge pe pereţi şi descheieri abundente la nasturi. E adevărat, în ultima vreme şi-au mai făcut loc prin mass-media „poveşti de succes“, dar ele sînt exploatate tot ca subiecte „excepţionale“, creîndu-se un maniheism chior, care „stă“ pe un fel de concluzie fatalistă: „în general, în ţărişoară se duce dracului rapiţa, dar uite, domnule, că mai avem şi oameni excepţionali“. Dacă trecem de acest ambalaj, observăm de fapt că oamenii prezentaţi ca „excepţionali“ şi „de succes“ sînt nişte oameni normali: unul a făcut o fermă de struţi, altul îşi dă doctoratul, altul repară biciclete. Dar poveştile lor sînt spuse pe fundalul lamentărilor permanente despre ţara în care totul merge nasol, despre politica de doi bani care duce ţărişoara de rîpă, aşa că a-ţi da doctoratul sau a repara biciclete devine un act aproape măreţ. 364 de zile pe an, mass-media mainstream (sau care se crede astfel) ne propune un mic infern bramburit şi nevrotic; o dată pe an, ne scaldă brusc în mîndria de a fi român.
E adevărat, pe de altă parte, că o mare parte a publicului întreţine acest ton fatal şi catastrofic, această atmosferă de ciondăneală permanentă. Tevatura politică din vara trecută (care, de fapt, continuă) arată cît de uşor se lasă prinşi oamenii în false dispute, cît de lesne se politizează prosteşte orice, cît de dependentă a devenit atmosfera publică de caftul politic. O bună parte din poporul care, de 1 Decembrie, simte fiorul mîndriei de a fi român crede, în restul anului, că lumea începe şi se termină cu Băsescu şi Ponta, cu PDL ori USL, şi atunci înjură sau bălăcăreşte o altă bună parte a poporului, în numele politichiei. Bălăcăreşte chiar şi oameni de valoare, adică „români cu care ne putem mîndri“, intelectuali şi scriitori din care, de Ziua Naţională, se dau citate frumoase la televizor şi pe site-uri.
Aşa încît, paradoxal, injecţia masivă de mîndrie naţională face mai mult rău decît bine, dacă tratamentul se aplică doar o dată pe an. E privită şi ea mai degrabă ca o excepţie. De fapt, nu mîndria de a fi român trebuie recucerită în România, ci normalitatea. Nu trebuie neapărat să ne mîndrim cu românii care îşi dau doctoratul la Oxford, au făcut o fermă care merge bine ori un atelier de reparat biciclete. Nici cu scriitorii, intelectualii şi savanţii. Trebuie mai degrabă să-i respectăm. Tot timpul anului.
Foto: adevarul.ro