Mîhniri de bătrîn vaccinat (român)

20 octombrie 2021   SITUAȚIUNEA

M-am vaccinat fără ezitare. Mai întîi cu Pfizer (cu rapel cu tot) și, de curînd, cu a treia doză (tot Pfizer). Între timp (după rapel) am făcut și boala (patru zile de spitalizare) și mi-am întrebat prietenii doctori de ce m-am mai vaccinat, dacă tot am luat virusul. O fi avînd dreptate madam Șoșoacă?! Nu! – mi-au spus ei. Dacă nu erai vaccinat, făceai o formă mult mai gravă a infecției. Oricum, acum sînt bine. Și precaut în continuare. Dar citind presa, uitîndu-mă la televizor și auzind de jur împrejur tot soiul de opinii catastrofale, contradictorii, emise, toate, cu certitudinea ultimă, mă întreb pe ce lume sînt.

Admit că – nu pentru prima dată – „competența” supremă a științei se dovedește plină de fisuri și ușor ridicolă: te lauzi că ai ajuns pe Lună și pe Marte, că ai lămurit misterul „găurilor negre”, că ai descoperit teoria relativității și ai chivernisit fizica cuantică, dar te dă peste cap o zgaibă microbiană, capabilă să omoare milioane... Pe de altă parte, deși „absolutismul”, suficiența cu care se manifestă „competența” științifică apar, adeseori, grav fisurate, nu pot răsturna, cu un absolutism simetric, ierarhiile priceperii raționale. Știu că medicina nu poate face minuni. Dar dacă am crampe stomacale, mă dor dinții, sînt hipertensiv sau copiii și nepoții mei încep să tușească îngrijorător, nu stau pe gînduri. Nu-l sun pe dl Dan Bittman pentru ajutor. Prefer să mă sfătuiesc cu medicul de familie sau cu un alt specialist, acreditat profesional să se ocupe de problemele mele de sănătate. Dacă un medic îmi recomandă o cură de vitamina C, nu-l întreb pe Garcea ce părere are. Ceea ce e mai grav este că, de la o vreme, nici medicii nu par să mai cadă de acord asupra crizei prin care trecem. Am văzut, de curînd, o emisiune de televiziune în care, de dragul (fatal) al rating-ului, erau invitați în platou doi clinicieni cu acte în regulă, dar bucuroși să se contrazică unul pe altul cu „argumente” științifice. Păi, atunci ce să mai cred? Ce să mai înțeleagă bietul cetățean sufocat de amenințări de tot soiul, cînd doi „savanți” își trag covorul de sub picioare? După care apar și cohorte întregi de politicieni, mînați de vitale lupte de partid, deciși să-și lichideze adversarii „în numele” adevărului „de specialitate”...

O evoluție spectaculoasă a „subtilității” hermeneutice care a cuprins mase largi de concetățeni trece însă dincolo de tezele și soluțiile propuse de meseriile consacrate. Adevărul despre pandemie nu mai ține de domeniul medicinei, al epidemiologiei, al terapeuticii curente. În joc intră teoria conspirației, „oculta mondială”, amenințarea cipurilor introduse șmecher, prin vaccin, în sîngele nostru, ca să fim manipulați de „statul paralel”. Farmaciști hulpavi, organizații mondiale manipulatorii, organizații criminale de tot felul pun mînă de la mînă ca să stăpînească planeta, fie ea și decimată, pustiită de un virus inventat, fabricat în laboratoare obscure. Pe scurt: nu mai credem în ce știu specialiștii, dar credem în ceea ce, de fapt, nu știe nimeni cu exactitate, pariem pe semiobscurități SF, pe scenarii totodată haioase și apocaliptice. Sau pe statistici simple: vaccinul are periculoase efecte secundare (ca și cum paracetamolul nu are...), unii vaccinați (totuși) se îmbolnăvesc, orice regulă de prevenție e un act discriminatoriu, un atentat la libertate, la drepturile omului, la supraviețuirea economică și morală. După decenii de dictatură comunistă, suportate mai curînd răbdător, acum se umplu piețele cu militanți curajoși ai egalității, ai excluderii instituțiilor „oficiale” din parcursul vitejesc al propriei biografii (incluzînd dreptul de a muri pe cont propriu, nu urmînd indicațiile unor despoți inumani).

Să nu uităm și contribuția Bisericii noastre la dezbaterea națională. E de remarcat că Patriarhia a știut să se pronunțe adecvat și mai curînd solidar cu precauțiile forurilor laice orientate spre diminuarea riscurilor sanitare. Pe de altă parte, nici aici nu lipsesc oarecari tensiuni. La Constanța perorează un ierarh radical, sigur de buna lui comunicare cu Providența. Sinodul nu-l confirmă, dar el are ceva din vitalitatea revoluționară a unui soi de Lenin pravoslavnic. Oricum, tot e mai bine decît să adopți ideologia unui stareț din Neamț, care le explică enoriașilor săi că vaccinul te acoperă de solzi și te transformă în vampir! Aici nu mai e vorba de derapaj necreștinesc sau de gafă teologală. E vorba, pur și simplu, de șubrezenie intelectuală și alunecare spre caricatură.

În marginea acestor perplexități melancolice, adaug o rapidă paranteză. De mai multă vreme, citesc pe diferite site-uri declarații amănunțite ale unor mari medici autohtoni care fac reclamă, nu cred că de pomană, unor medicamente absente din circuitul pieței farmaceutice și care trebuie, deci, comandate individual (și repede, căci – ni se spune – stocurile și promoțiile sînt pe ducă). E vorba de antidiabetice și hipotensoare. Ca unul care mă lupt medicamentos, de decenii, cu diabetul zaharat de tip 2 și cu tensiunea crescută, aflu, panicat, că ceea ce medicii specialiști mi-au recomandat, dintotdeauna, drept tratament nu e doar ineficient, ci direct primejdios. Aoleu! Păi, atunci ori milioane de inși sînt, ca și mine, pe mîna unor asasini nemiloși, ori medicii care spun asta sînt niște infractori periculoși și ar trebui ca forurile competente să ia măsuri prompte și drastice pentru a-i evacua din atenția publică. Dar nu-mi fac iluzii. E libertate. Fiecare face și spune ce vrea și dă colțul într-o nobilă euforie a libertății!

Mai multe