Mici franjuri ale marii crize

15 februarie 2007   SITUAȚIUNEA

Pe fondul unei crize politice de anvergură, micile crize, disfuncţiile cotidiene, gafele şi inadvertenţele curente nu se mai percep: înfloresc liniştite, nebăgate în seamă, ca nişte mofturi oarecari. Cînd te doare rău capul, nu te mai ocupi de zgaibe şi bătături, chiar dacă dindărătul lor mustesc puroaie. Cînd demisionează un ministru de Externe, nu te mai uiţi că, la un moment dat, jumătate din Bucureşti a rămas fără curent electric. Cînd ministrul Justiţiei stă sub o riscantă moţiune de cenzură, ce mai contează că reîncep inundaţiile, că sistemul sanitar se fisurează sau că învăţămîntul e şubred? Cînd se cere suspendarea preşedintelui, ţara întreagă, cu Europa ei cu tot, devine un fleac. Întreaga suflare românească, în frunte cu avangarda ei, presa, se mobilizează pentru a fi la înălţimea dezastrului. Mă încăpăţînez totuşi să fac colecţie de "mărunţişuri". Cine mai ţine minte, de pildă, că acum vreo doi ani izbucnise, la Radiodifuziunea română, un scandal tenace, legat de persoana şi (in)abilităţile manageriale ale nou-numitei preşedinte director general Maria Ţoghină? Lucrurile au rămas, după tot tapajul, în acelaşi punct. Doamna Ţoghină continuă politica ineptului ei predecesor Dragoş Şeuleanu, cu care - corectă politic - întreţine, pare-se, relaţii cordiale. Audienţa Radioului public e în cădere liberă. Au dispărut cca un milion de ascultători. Postul cultural, oferit fără concurs unei doamne "din anturaj", are o grilă de emisiuni tot mai anemică. Biblioteca instituţiei, exilată de Şeuleanu la Apaca, pentru a face loc unui restaurant, a fost recuperată, dar stă depozitată într-un spaţiu de trecere, aşa încît accesul la cărţi să fie exclus, iar proiectul de cîrciumă să nu fie abandonat. Cînd doamna Ţoghină a devenit şefă, Radioul avea, prin malversaţiunile înaintaşului ei, o gaură în buget de vreo cinci sute de miliarde de lei vechi. Nimeni n-a fost găsit vinovat de delapidare sau proastă gestiune. Vechiul director economic e în continuare director economic. Pe scurt, avem de-a face cu o impenitentă degringoladă, la umbra protectoare a "adevăratelor" crize, crizele mari. Cît despre crizele cu pricina, să-mi fie îngăduită o observaţie, care nu ţine de sibilinica lor substanţă, ci de proceduri şi forme. Prestaţia ziarelor şi a televiziunilor e atît de masivă ca, de altfel, şi prezenţa politicienilor în ziare şi la televiziuni, încît, încet-încet, totul evoluează spre ficţiune. Nu mai ştii dacă drama e de-adevăratelea sau dacă nu cumva e mai curînd un spectacol pus la cale de experţi de dragul divertismentului sau al unor efecte de suspans. Politicienii noştri par a se fi plictisit să moţăie prin Parlament sau să robotească anonim printre dosare. Nu mai vor viaţă de partid discretă, nu mai vor să se epuizeze în banale eforturi de eficienţă şi responsabilitate. Au descoperit voluptatea scenei, farmecele actoriei, răsplăţile dulci ale popularităţii. E anost să recurgi la prăfuitul dialog instituţional. Mai bine mergi la televiziune. Vrei să schimbi ziua şi ora discursului prezidenţial din Parlament? Nu pierzi timpul să redactezi o adresă oficială. O spui la televizor. Tot la televizor ceri preşedintelui să-şi ceară scuze. Tot la televizor anunţi, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, că vei solicita cutare lucru ministrului Justiţiei, aşa încît telespectatorul să nu ştie dacă solicitarea a avut într-adevăr loc şi dacă a dat vreun rezultat. Prim-ministrul anunţă, la televizor, că vrea consultări cu partidele politice pe tema suspendării preşedintelui. Partidele îşi trimit imediat reprezentanţii - tot la televizor - ca să-şi spună părerea. Preşedintele îşi exercită şi el spiritul critic, tot la televizor. Sfera politicii a ajuns totuna cu sfera mediilor. Micul ecran şi pagina de ziar înlocuiesc, pe nesimţite, spaţiile de lucru ale instituţiilor statului. Gazetarii şi politicienii devin interşanjabili: îşi dispută, zgomotos, acelaşi rol. Marile crize cad în derizoriu şi mahala, iar cele "mici", lăsate de izbelişte, se dezvoltă tumoral. Un duh frivol pare hotărît să ne convingă că trebile ţării pot fi accesate şi rezolvate cu telecomanda...

Mai multe