Meteo

Probabil că merită să ne ocupăm odată şi odată și cu stilul previziunilor meteorologice, dacă nu cu previziunile însele, în aste timpuri cînd meteorologia soarbe politica. 

Mai întîi substanţa: foarte săracă. Aflăm puţin şi vag: „va ploua local în aversă”: unde exact pe o anumită arie, cînd exact, şi cît de mult – nu ştie nimeni. Sau se spune că vremea este în curs de ameliorare şi că, de luni, marţi, miercuri etc., ploile vor înceta treptat. Cît de treptat? Nu ştie nimeni. Între timp, meteorologii şi-au tot revăzut buletinele şi au tot înmulţit treptele treptatului. De fapt, nu am fi pierdut nimic dacă anunţau simplu  de la bun început: se va face frumos odată şi odată! Sau nu se va face și pace ! Dar asta n-ar mai fi fost ştiinţă. Să ne supărăm pe bieţii meteorologi? Nici vorbă. Numai că mai e un detaliu.

În ultimul timp a apărut un nouă modă: cînd lucrurile o iau razna şi vremea nu iese la socoteală precum se aşteptau meteorologii, se invocă încălzirea globală (pardon, schimbările climatice globale) care ar face vremea mai impredictibilă decît, chipurile, era pe vremea cînd ei erau studenţi. Nu neg că e așa cu încălzirea, și totuși… Procedeul este ingenios ideologic, fiindcă de încălzirea globală sînt vinovaţi – cum toată lumea ştie perfect – mai întîi americanii, apoi occidentalii în general, mult mai puțin chinezii şi, în fapt, oamenii în general. Asta îi face fericiţi la grămadă pe musulmani, pe antiglobalişti, pe ecologişti şi pe fanaticii animalelor (nu ştim dacă şi pe animalele însele), dar chiar şi pe politicienii corupţi din state mai mici, precum România, care pot justifica astfel mai uşor faptul că au protejat ocult tăierea masivă ilegală a pădurilor. 

În fapt, lucrurile merg cam aşa: meteorologii prezic cu destulă imprecizie ce trece peste două zile, mai deloc ce trece peste patru şi aproximativ bine ceea ce urmează să se întîmple în aceeaşi zi. Iar cînd e să descrie ce a fost ieri sînt foarte exacți. Dar, în schimb, ne spun procentul cu cît va creşte nivelul oceanului planetar peste 20 sau 50 de ani (cînd mulți dintre noi nu vom mai fi de față, ca să vedem dacă au avut dreptate). E ca şi cînd, neştiind cu ce vă veţi îmbrăca mîine, sau ce veţi mînca, sau ce dispoziţie vă va da şeful a treia zi, totuşi veţi şti sigur cu ce vă veţi îmbrăca exact peste un an, ce veţi mînca atunci şi ce nerozie va spune şefa de departament pe care s-ar putea să n-o mai aveţi. 

Ştiu, mi se va vorbi despre extrapolări, statistică, probabilităţi, observaţii din satelit, prelucrare pe calculator a milioane de date şi despre multe alte lucruri. Voi fi acuzat de obscurantism şi rea-credinţă. Şi totuşi, certitudinile afişate ale meteorologilor, climatologilor, ecologilor etc. te lasă pe gînduri din cînd în cînd: acum 20-30 de ani se paria totul pe răcirea planetei din pricina pulberilor industriale. Știu, s-a greșit. Acum știința a avansat și încălzirea este sigură. Dar și originea ei e sigură: antropogenică. Pe atunci, studiul statisticilor din ultimii 100 de ani proiecta o mică glaciaţiune: acum, aceleaşi statistici proiectează topirea gheţarilor. E ca în cazul nutriţioniştilor care, acum cincisprezece ani, susţineau că untul e rău şi margarina bună, în timp ce acum untul a devenit benefic, iar margarina dubioasă. Alegeţi ce vă place, că oricum bine nu-i! Ani de zile s-a tot vorbit despre deşertificarea Dobrogei şi chiar a Bărăganului. Spuneţi-le asta acum celor cărora apele din cînd în cînd le iau casele. Dar – se va răspunde – vorbim despre fenomene extreme, imprevizibile, datorate schimbărilor climatice și care nu sînt neapărat înspre mai cald. Exact asta vreau să spun: că fenomenele sînt imprevizibile; numai că, dacă sînt și extreme, ne deranjează foarte mult imprevizibilitatea lor şi devenim isterici. Dacă rămîn între limite rezonabile, nu dăm prea multă atenţie faptului că tot imprevizibile sînt. Cu alte cuvinte, dacă meteorologii şi climatologii mai au totuşi o pîine, aceasta se datorează împrejurării fericite că vremea, oricum relativ imprevizibilă, rămîne în general acceptabilă şi că, adesea, e mai bună decît ei se aşteptau, ceea ce nu deranjează pe absolut nimeni. 

Prin urmare, aşa descoperiţi cum sîntem pe termen scurt, în schimb ştim sigur ce se va întîmpla pe termen lung (inclusiv că, vorba lui Keynes, vom fi cu toţii morţi): oceanele ne vor înghiţi litoralurile peste atîtea decenii, Polul Nord va deveni staţiune de băi termale, ozonul va fi vîndut în conserve, schiatul pe zăpadă va deveni istorie, vom secătui planeta de resurse, de apă, de viaţă şi, în general, civilizaţia noastră europo-americano-centristă este sortită extincţiei. Vom deveni o colonie chineză. Ni se dau termene, ne sînt înfățișate date, statistici, consecinţe şi ni se vorbește despre responsabilităţi – ale noastre. Iar climatologii, ecolo-vegetarienii şi antiglobaliștii ne tot repetă previziunea, fiecare trib cu mijloace specifice. Putem să nu-i credem pe oamenii de știință?