<i>Soarele</i> şi <i>Libertatea</i> şi-au dat mîna peste UE
A ieşit cu scîntei naţional-reciproce. Mai întîi, politicienii şi presa britanică au dezbătut dacă e bine sau nu să deschidă piaţa muncii pentru români şi bulgari. Nu era o temă de prima pagină, "perfidul Albion" mai avea şi alte ocupaţiuni mintale (a se vedea şi articolul lui Luca Niculescu "Muncitorii români şi presa britanică" din Dilema veche de săptămîna trecută). Dar din acest subiect tehnic, care ţinea de dreptul fiecărei ţări din UE de a amîna deschiderea pieţei muncii pentru statele nou intrate, a ieşit "un caz", căci doar de-aia există pe lume presa de senzaţie. The Sun, mama, tatăl, modelul şi obiectul invidiei tuturor tabloidelor din lume, a scris de mai multe ori despre "pericolele" pe care le-ar reprezenta românii pentru Marea Britanie după 1 ianuarie 2007. Mai întîi au citat un "secret memo" al Guvernului britanic, în care se arăta că încă de pe-acum, cînd sîntem neaderaţi, românii sînt autorii celor mai multe pungăşii de peste Canalul Mînecii. Apoi au trecut la presupuneri mascate în predicţii: va creşte numărul îmbolnăvirilor de tuberculoză şi infectări cu HIV şi va spori traficul de carne vie. Din cauza aderării României la UE, desigur. Cititorii britanici s-au apucat, pe forumul versiunii online a ziarului, să se indigneze şi să se întrebe ce caută românii în UE dacă sînt aşa de bolnavi şi periculoşi. Libertatea, sora mai mică a "Soarelui" britanic, a lăsat vrăbiile din mînă (silicoanele vedetelor, aventurile lui Mutu etc.) şi s-a repezit la cioara de pe gard a unui subiect "european". A pornit o contra-campanie, invitîndu-şi cititorii să se pronunţe. Iar aceştia s-au pronunţat: să nu ne dea nouă lecţii poporul ăla de homosexuali, pedofili, beţivi şi huligani. The Guardian şi The Independent, ziare serioase, s-au apucat să dezbată chestiunea, adăugîndu-i acea dimensiune reflexivă care generează senzaţia că "totuşi, se întîmplă ceva...". Comentarii apar şi pe la noi. Şi uite-aşa ne-am trezit cu o problemă care acum cîtva timp nu ne muncea minţile ("ce au britanicii cu noi?"), dar care atinge acelaşi complex identitar pe care îl tot mutăm dintr-un buzunar al tranziţiei într-altul ("nu sîntem un popor de categoria a doua"). E într-adevăr o problemă? Da, dar nu aceasta. Tabloidele lucrează cu afecte. Fie că publică poza unei fete (la pagina 3, The Sun; la pagina 5, Libertatea), fie că scriu despre politică, fie că anunţă un cutremur, fie că problematizează, aparent serios şi argumentat, în jurul unei chestiuni precum migraţia românilor în Marea Britanie, ziarele populare zgîndăre senzaţiile, sentimentele, credinţele profunde, temerile oamenilor. Se adresează publicului mai puţin educat, dar numeros, care citeşte ziarul, ca să-i treacă timpul mai repede şi mai plăcut, iar faţă de realitatea din ziare are o atitudine de spectator: o priveşte plin de curiozitate, o comentează în gînd sau cu nevasta (cu exclamaţii, mirări, juisări, enervări faţă de "ce mai fac şi mai zic ăştia") şi o uită repede. Rămîn, după lectură, mai ales atitudinile gata formate, convingerile că "bine zic ăştia la gazetă", iluzia unei satisfacţii. Cînd tabloidele publică poze cu fete seminude care speră că, printre milioanele de perechi de ochi care le "parcurg", vor fi şi cei ai unui impresar ori patron de agenţie de modelling care le va scoate din anonimat, iluzia satisfacţiei e clară şi măsurabilă de la caz la caz. Cînd umblă la lada cu stereotipii despre străini şi exploatează prejudecăţile ori ignoranţa despre "ceilalţi", tabloidele fac un joc riscant, de dragul senzaţiei şi al profitului. Aici nu mai e vorba despre bîrfe nevinovate în jurul mariajului vreunei vedete, ci de vînzarea-cumpărarea sentimentelor naţionale, de gîdilarea clişeelor identitare, de cultivarea inutilă şi prost orientată a "mîndriei de sine" şi a dispreţului faţă de ceilalţi. Sentimentul insularităţii de pe cerebelul cititorilor de The Sun şi pofta de revanşă faţă de Occidentul care "nu ne vrea", din guşa cititorilor de Libertatea, sînt stimulate fără rost. Pe de altă parte, nu putem observa că, la rădăcina problemei, se află ezitările politicilor europene şi hăţişurile prin care se abate prea mult, în ultima vreme, construcţia europeană. Pentru privitorul de fete de la pagina 3 (ca şi pentru fetele înseşi), chestiunile cu "piaţa muncii" sînt greu de explicat, procedurile europene şi mai şi. Iar pentru privitorul de fete de la pagina 5 (şi pentru fetele "noastre", desigur), faptul că britanicii nu ne primesc la muncă în ţara lor reprezintă o frustrare, e resimţit ca încălcarea unui drept (?!) la salariu mai bun şi ca dovada "ipocriziei" occidentale. Evident, "scandalul" se va potoli. În Marea Britanie mai repede, la noi mai greu - căci acum vor să aibă un ce profit şi alte ziare ori televiziuni, care şi-au trimis echipe întregi de reporteri "la faţa locului" să-i întrebe pe supuşii Majestăţii Sale ce au cu românii. Dar acest episod "interetnic" şi mediatic la nivel european arată că, pînă la urmă, edificiul european se clădeşte şi cu oameni care cred că "ceilalţi" sînt pedofili ori tuberculoşi, şi cu ziare care îi stimulează să-şi exprime public "sentimentele". Care pot fi uneori mai puternice şi mai bine fixate decît dragostea pentru Europa Unită.