Lepădarea de Satana

- noul guvern, între Faust şi Costăchel Gudurău -

Naivă cum e, presa internaţională a comentat căderea guvernului în România găsind explicaţii raţionale. De exemplu, măsurile de austeritate. S-au făcut chiar comparaţii cu alte ţări europene care s-au confruntat cu demisia guvernelor. Dacă citeşti comentariile gazetarilor străini, ajungi la concluzia că, la fel ca în alte state, în România lunga perioadă de austeritate a condus la nemulţumire populară, iar politicienii – aleşii poporului, care îi reprezintă în parlament pe cetăţeni şi le exprimă interesele – au luat act de starea generală de nemulţumire şi au decis că e nevoie de o schimbare.

Simplu, logic şi clar, nu? Din această perspectivă, părem o democraţie normală, nu văd de ce am ţine-o una şi bună cu „excepţionalismul românesc“ în linie negativă. Nu văd de ce am vorbi atît despre „trădare“ şi „traseişti“. Dacă ne uităm la explicaţiile date de parlamentarii PDL care au trecut în tabăra adversă, găsim în ele un buchet de revelaţii majore, tone de principii asezonate cu pulsiuni irepresibile ale conştiinţei, sete de adevăr. Unul a spus că „s-a săturat de minciuni“, altul că „în PDL lipseşte exerciţiul democratic“. Sorin Frunzăverde spusese deja, cînd a trecut la PNL, că PDL a creat un „stat poliţienesc“. Iar după ce şeful său de partid, Gabriel Oprea, s-a grăbit să declare că partidul va susţine noul guvern, Neculai Onţanu de la UNPR a punctat grav, serios şi oarecum faustic: „Ne-am lepădat ca de Satana“. Mefistofelicul Emil Boc şi partidul său au adus, crede primarul sectorului 2, „un atentat grav la adresa vieţii şi a siguranţei oamenilor“. Membrii UNPR, care au susţinut atîta amar de ani guvernul PDL, au fost nişte bieţi prizonieri pe care diavolul Băsescu, prin tertipuri şi farmece, i-a ţinut cu forţa în chingile coaliţiei majoritare, în aşa hal încît nici „eternul feminin“ nu i-a putut scăpa. Acum, buşiţi brusc de revelaţia Adevărului şi căindu-se de ce au făcut, dau năvală la botezul noului executiv şi, cu gîndul la cristelniţa plină de fonduri guvernamentale, „se lapădă de Satana“, scuipă în sîn de trei ori şi anunţă poporul că puterea farmecelor a încetat. Sigur, ca să nu fie totul chiar atît de grav – nous sommes ici aux portes de l’Orient –, Gabriel Oprea dă şi o dimensiune umană bruştelor revelaţii politice ale partidului său: „în definitiv, Ponta mi-e prieten“. Iar prietenul la nevoie se cunoaşte.

Carevasăzică, noul guvern porneşte la drum sub cele mai bune auspicii. În primul rînd, pentru că a cîştigat de partea sa niscaiva conştiinţe: deputaţi şi senatori care n-au mai putut, mă-nţelegi, să îndure minciuna şi „atentatul grav la adresa vieţii şi a siguranţei oamenilor“. Aşa că, simţindu-şi „viaţa onorul nesigure“ şi sătui de „palme picioare piaţa endependenţi“ (precum odinioară Costăchel Gudurău), au trecut de partea Adevărului. În al doilea rînd, are de partea sa valori perene, precum prietenia: nu-i puţin lucru să retrezeşti sentimentul prieteniei în sufletul lui Gabriel Oprea, un om greu încercat de loialităţile arătate, ani la rînd, cînd PSD-ului lui Adrian Năstase, cînd PDL-ului celui satanic. Cu o astfel de susţinere, nu va fi greu de făcut – cum a declarat Victor Ponta – „cel mai cinstit guvern“ din istoria recentă. În al treilea rînd, însuşi premierul desemnat stă pe un adevăr rostit (şi repetat) cu toată seriozitatea necesară: „nu voi fi niciodată premierul lui Traian Băsescu“. Bineînţeles că afirmaţia rămîne valabilă, deci putem fi siguri că va fi premierul ţării şi al poporului.

Restul e făcut din detalii: acordul cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială va fi respectat (căci altminteri sacul e gol). Privatizările restante s-or face ele cumva, căci PSD se pricepe la asta: spre deosebire de „sataniştii“ din PDL, care au vrut să vîndă cuprul din adîncurile pămîntului te miri cui, PSD a privatizat, pe vremea lui Adrian Năstase, creştineşte, împărţind pîinea în aşa fel încît să ajungă cît mai multora şi să mai cadă niscaiva firimituri şi în gurile înfometate ale propriilor enoriaşi. Pînă la alegerile parlamentare, e destul timp ca guvernul să ajute la revenirea în PSD a mulţimii de primari care stau de ani întregi prizonieri în PDL. Căci şi prin teritoriu duhneşte din greu a sete de Adevăr. Şi de Dreptate.

Estimp, Satana a intrat în Opoziţie. Ceea ce – iarăşi – e normal, nu? Comentatorii internaţionali, aşadar, nu se înşală: din cauza măsurilor de austeritate, a căzut guvernul. Urmează unul nou, izvorît din setea de Dreptate şi Adevăr. Parcă sună cunoscut...