La trîntă cu Bucureştiul
A trecut destul de rapid prin presa cea de toate zilele un fel de polemică pe tema "europenităţii" Capitalei noastre. Dl Jonathan Scheele a declarat, la o reuniune pe tema centrului istoric, că Bucureştiul "nu este o capitală europeană", dînd ca exemplu traficul infernal, din cauza căruia oamenii întîrzie la întîlniri, şi arătînd că edilii noştri nu propun proiecte de modernizare şi dezvoltare coerentă a oraşului. Primarul Adriean Videanu s-a simţit dator să-şi apere ograda şi a reacţionat cu un fel de "ba este!". Cîteva ziare au făcut din asta o ştire şi cam atît. Problema însă rămîne. Pe de o parte, Europa Occidentală e mult mai vizibilă în Bucureşti decît în orice altă parte a ţării. Pe de altă parte însă, Capitala este oraşul în care se văd cel mai uşor deficienţele produse de "modernizarea neîncheiată" a României. Zona centrală este covîrşită de numărul de maşini, căci oraşul a fost construit şi "structurat" într-o vreme cînd, evident, nu se punea problema parcărilor. Traficul a devenit un infern, la anumite ore parcurgi Calea Victoriei mai repede pe jos decît cu maşina, astfel încît am adesea sentimentul că oamenii ies cu maşina doar ca să-şi afirme identitatea şi standing-ul, nu pentru că le-ar folosi cu adevărat la ceva. Pe de altă parte, e inevitabil să ieşi cu maşina, căci transportul public este prost şi ineficient; noroc cu metroul, ctitorie a epocii de aur, care mai rezolvă ceva. Probabil că (şi) din cauza traficului, bucureştenii mi se par tot mai nervoşi şi mai agitaţi: nu este însă tipul de agitaţie provocat de graba eficientă a unor oameni ocupaţi, ci un fel de buluceală perpetuă, în care nu mai e loc de "mulţumesc" şi de "pardon". Iar fenomenul se extinde şi spre cartierele de la margine: nici printre blocurile comuniste nu prea mai găseşti loc de parcare, şi acolo s-a întins forfota, s-au dus vremurile cînd puteai să ieşi cu scăunelul în faţa blocului, "la aer", să mai stai la o tacla cu vecinii. Mi se va spune că tocmai de-aia devine Bucureştiul o capitală europeană: începe să aibă viaţă de mare metropolă, cu ritualurile ei zilnice, cu drumul săptămînal la supermarket, cu ieşirile de seară la club sau la alte distracţii ("viaţă de noapte" ca-n Occident, uau!). Mi se va spune că traficul din Londra sau din Roma e la fel. De acord. Dar, pe lîngă faptul că la Roma mai e loc de "mulţumesc" şi de "pardon" (în original: grazie şi scusi), iar de please şi thank you la Londra ce să mai vorbim, acolo (ca şi în alte capitale europene) se vede preocuparea edililor pentru a rezolva problemele oraşului sau măcar dorinţa de a dezbate cu cetăţenii ce e de făcut pentru o viaţă mai bună. În Bucureşti, de cincisprezece ani se repară, se cîrpeşte şi se vorbeşte despre moştenirea grea a trecutului. De pildă, Budapesta şi-a refăcut şi extins şoseaua de centură, rapid; ieri am văzut la televizor că la Moscova a început construcţia celei de-a patra şosele de centură; la noi, încă se fac infinite "studii de fezabilitate" şi, dacă vrei să mergi de la Ploieşti la Giurgiu (vreo sută de kilometri), petreci două ceasuri traversînd Bucureştiul. În schimb, primarul general ne prezenta acum cîtva timp, mîndru, jucîndu-se verbal cu sutele de milioane de dolari pe care ar urma să le cîştige oraşul, proiectul unui circuit pentru curse de maşini în jurul Casei Poporului (uau! ca la Monte Carlo...). Şi, mai ieri, se arăta în preajma machetei unui ansamblu cu zgîrie-nori (uau! ca la Paris, în Défense...) ce ar urma să ne modernizeze brusc, dar numai pe verticală... Exemplele ar putea continua, desigur. Iar lipsa de proiecte de dezvoltare durabilă nu poate fi pusă în nici un caz pe seama actualului primar general: el nu face decît să preia haosul din punctul în care l-a găsit. Dar între timp haosul riscă să devină tot mai mare, iar unele proiecte, începute şi anunţate cu mare pompă, s-au blocat deja. În curînd se va împlini un an de cînd s-a interzis circulaţia auto în centrul istoric şi, în acest răstimp, în zonă nu s-a întîmplat nimic, absolut nimic. Or, acesta mi se pare cazul cel mai edificator de incapacitate administrativă şi de absenţă a proiectelor de dezvoltare: refacerea centrului ar fi nu doar o operaţiune strict tehnică, de renovare, ci un mod de a reda oraşului personalitate şi stil, o posibilitate de a le oferi bucureştenilor referinţa istorică şi culturală de care au nevoie pentru a redeveni o comunitate urbană. E bun şi un zgîrie-nori, sînt necesare şi studiile de fezabilitate, e minunat că s-au asfaltat pînă şi aleile din spatele blocului meu, dar, pe termen lung, edilii ar trebui să găsească un răspuns adecvat la întrebarea "ce mai înseamnă să fii bucureştean?". Dincolo de ţevi, termopane şi asfalt, oraşul are nevoie de o identitate modernă. Aşa încît, cu toată supărarea dlui Adriean Videanu, îi dau dreptate dlui Scheele: Bucureştiul nu este o capitală europeană. La Londra, oamenii ştiu ce înseamnă "a fi londonez", la Roma ştiu ce înseamnă "a fi roman", la Paris ştiu ce înseamnă "a fi parizian". Chiar dacă şi acolo sînt probleme, oamenii trăiesc în acord cu oraşele lor. La noi, cînd mergi pe stradă, ai senzaţia că oamenii se iau la trîntă permanent cu un oraş care le face viaţa grea.