Izmenele bătrînului domn
În urmă cu mai bine de trei ani, povesteam de la Thessaloniki scena de mai jos. Pe atunci, imaginarul colectiv al românilor era legat doar de farmecul vacanţelor din Grecia. Acum, toată greierimea română îşi face selfies colective pe care scrie: Noi, furnicile, sîntem revoltate! Apoi le plimbă de la cîrciumă la televiziune şi înapoi. Simt nevoia să postez şi eu această imagine din vremurile bune ale Greciei. De la firul ierbii, acolo unde greierii greceşti stau cu burta la soare, lucrurile se văd puţin altfel…
Dimitris se uită de cîteva ori în jur, ezită, apoi oftează şi se aşază la coadă. Holul cel mare al casei de taxe şi impozite este ticsit de lume. Este o clădire veche, impunătoare, cu coloane de marmură şi o scară ce se roteşte maiestuos spre etaj. Deşi e plin de lume, în sală e linişte, nimeni nu pare să aibă chef de vorbă. O linişte mică, strivită sub coloanele înalte de marmură.
– Ne-aţi luat tot! se aude dintr-odată vocea puţin răguşită, dar puternică, a unui domn în vîrstă ajuns în faţa ghişeului.
Lumea tresare şi toate privirile se îndreaptă spre ghişeu. E parcă şi mai multă linişte.
– Am venit să vă spun că nu mai am ce să vă dau, continuă calm domnul în vîrstă. Vreţi să ne lăsaţi în curu’ gol, aşa că am venit să vă las şi pantalonii de pe mine.
Zicînd acestea, bătrînul domn începe să-şi desfacă încet cureaua.
– Alo, domnu’, ce faceţi!? se răsteşte la el funcţionara.
Domnul îşi scoate cureaua, o împachetează şi o pune în buzunarul de la haină. După care începe să-şi desfacă, unul cîte unul, nasturii de la şliţ.
– Domnu’, să ştiţi că chem poliţia! se isterizează funcţionara.
Domnul a terminat de descheiat pantalonii.
– Mă scuzaţi, i se adresează el unui tînăr din spatele său, pot să mă sprijin puţin de dumneavoastră? Nu prea mai mă ţin picioarele…
Domnul se sprijină cu o mînă de tînăr şi cu cealaltă începe să-şi tragă pantalonii în jos. În sală încep să se audă murmure.
– Destrăbălatule! Moş libidinos! urlă funcţionara, deja roşie de furie, şi apasă pe un buton.
În sală începe să urle o alarmă. Lumea se foieşte, se ridică voci răzleţe. În capul scării apare brusc directorul:
– Linişte! Linişte! se răsteşte el la oameni. Să ştiţi că evacuez sala! mai ameninţă el, roşu de furie, la rîndul său.
– Nu eşti la tribunal! îl apostrofează o voce.
– De ce nu evacuezi Grecia? îl ia altă voce peste picior.
Directorul face semn paznicilor să-l scoată pe bătrîn din instituţie. Sirena urlă în continuare. Domnul şi-a scos pantalonii şi acum îi împătureşte, încet, cu dungă pe mijloc. În uşă apare şi un poliţist înarmat, chemat la datorie de alarmă.
– Ce se întîmplă? priveşte el, nedumerit, în jur.
– Un bătrîn nebun! îi explică funcţionara cea roşie de furie. Scoateţi-l de aici, scoateţi-l!
Poliţistul îşi scoate bastonul de cauciuc şi se îndreaptă spre bătrîn. Acesta a terminat de împăturit pantalonii şi i-a depus, cu grijă, la ghişeu. Funcţionara dă din mîini şi se apără de pantaloni ca dracul de tămîie. Bătrînul a rămas în nişte izmene lungi, albe şi impecabile.
– Nu pot!… se opreşte consternat poliţistul, privind la izmenele bătrînului.
– Ceee? se isterizează şi mai tare funcţionara.
Între timp, în capul scărilor de marmură s-au adunat şi alte funcţionare, atrase de zgomot.
– Păi, nu e afront la pudoarea publică, explică jenat poliţistul. Domnul este îmbrăcat…
– Te reclam, să ştii că te reclam şi pe tine! îl ameninţă funcţionara.
Poliţistul ezită cîteva clipe, apoi îşi deschide staţia. Se aude un fişîit, după care o voce puternică se răsteşte din staţie:
– Da, ce-i?
– Să trăiţi, domnu’ colonel. Avem un caz la casa de taxe şi impozite. Un domn şi-a dat jos pantalonii şi…
– A scos-o? răsună din staţie vocea puternică a colonelului.
Poliţistul se mai uită o dată lung la bătrîn, care stă demn în izmene în faţa ghişeului. Mulţimea s-a adunat în jurul său şi vociferează.
– Să trăiţi, n-a scos-o.
– Şi-atunci ce vrei de la mine? se răsteşte colonelul la plutonier. După care se răzgîndeşte: Bagă-l dracului pe nebun la dubă!
– Păi, nu pot să-l bag dacă n-a scos-o… se justifică plutonierul.
Corul tinerelor funcţionare de la etaj se animă brusc şi începe să scandeze, rîzînd în hohote:
– Scoate-o, scoate-o!…
– Domnu’ n-a încălcat legea, se justifică plutonierul, uitîndu-se cînd la funcţionară, cînd la mulţime. Sîntem un stat de drept, ce să-i fac?…
Şi pleacă.
Dimitris pleacă şi el. E clar, nu e momentul să-şi plătească acum taxele către statul de drept.
Dilema veche,
Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog,